Despre TRUP/SUFLET, la fARAD 5 (Arad, 3-7 octombrie 2018)
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-trup-suflet-la-farad-5-arad-3-7-octombrie-2018/

Festivalul de film documentar fARAD revine la Cinema Arta din Arad între 3-7 octombrie cu o selecţie variată şi efervescentă de filme documentare premiate în marile festivaluri internaţionale. Tema celei de-a cincea ediţii este Trup/Suflet, iar selecţia din acest an prilejuieşte o explorare temerară a naturii caleidoscopice a erosului uman şi a cotloanelor ambigue ale intimităţii.

Un articol de Petre Ivan|4 septembrie 2018

fARAD 5 vorbește despre intimitate și nevoia de dragoste”, spune Mona Nicoară, directorul artistic al festivalului.

“Cele 12 filme din program sunt tot atâtea meditații asupra condiției umane și examinări oneste ale diversității noastre interioare. Suprafețele noastre epidermice sunt deopotrivă zone de contact primordial și scuturi care ascund vulnerabilități și adâncimi nebănuite ale spiritului uman. La fel se întâmplă și cu filmele: documentare aparent dedicate unor subiecte superficial scandaloase sunt structurate de fapt în jurul unor teme profunde, universale și, în realitate, familiare până la înduioșare”.

fARAD

Nu mă atinge-mă

Deschiderea fARAD e rezervată filmului românesc Nu mă atinge-mă, evenimentul incontestabil al anului, dublu recompensat la Berlin cu Ursul de Aur și Premiul pentru debut. La intersecția dintre ficțiune, documentar și artă vizuală, pelicula regizată de Adina Pintilie este o investigare personală a ideii de intimitate și a nevoii umane de contact autentic. Filmul va fi proiectat în prezența producătorului, Bianca Oana.

Filmul de închidere a celei de-a cincea ediții a festivalului este Dream Boat, un documentar-musical despre un vas de croazieră, care sub culorile lui pastelate ascunde o meditație despre iubire, singurătate, moarte, dar mai ales despre nevoia de libertate. Regizorul Tristan Ferland Milewski va fi unul dintre invitații speciali ai festivalului, împreună cu DJ My Name Is Claude, compozitorul coloanei sonore a filmului.

Tradiționalul Laborator fARAD, dedicat tinerilor documentariști, completează programul de proiecții și seria de conferințe și dezbateri menite să regenereze comunitatea locală de cinefili, dar și să ofere noi oportunități de colaborare profesională.

„Gândit la început ca un festival clasic de film documentar, fARAD devine tot mai mult un spațiu de profesionalizare și de sensibilizare a publicului din Arad pentru filmul de artă, dar și un loc de întâlnire, de dezbatere, de confruntare de idei despre felul în care arta reflectă aceste vremuri, tot mai provocatoare moral și existențial, pe care le trăim”, declară Corina Șuteu, președintele festivalului.

Programul integral al festivalului va fi anunțat pe 15 septembrie. (Detalii la www.farad.ro și pe pagina de Facebook a festivalului)

Inițiat și dezvoltat ca un eveniment dedicat educării prin imagine a publicului, dar și revitalizării interesului pentru filmul de artă, fARAD a fost lansat în 2014 la inițiativa Corinei Șuteu și a Film ETC., în colaborare cu Centrul Municipal de Cultură Arad.

Festivalul se află sub patronajul Primăriei Municipiului Arad și este produs și curatoriat de Asociația Film ETC. (producător general Oana Radu și consultant programare Mihai Chirilov), în parteneriat cu 111 Film (Eugen Lumezianu). Mona Nicoară este directorul artistic al festivalului. Laboratorul fARAD 2018 este organizat în parteneriat cu BRD Groupe Société Générale.

Foto: fARAD 5 – facebook

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

27
/07
/23

A 80-a ediţie a prestigiosului Festival de Film de la Veneţia se anunţă una promiţătoare, cel puţin pe hârtie: nume mari al cinematografiei mondiale concurează pentru Leul de Aur, iar secţiunile necompetiţionale includ la rândul lor cineaşti celebri.

27
/07
/23

August Film este o companie nouă de distribuție a cărei misiune este să aducă publicului din România filme care spun povești personale, filme care au curajul să vorbească despre subiecte incomode, păstrându-și în același timp abordarea umană, plină de emoții autentice, cu care te poți identifica ușor, filme care inspiră - pe scurt, filme pe care cineva le-ar recomanda oamenilor pe care-i iubește.

27
/07
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va fi deschis anul acesta de cel mai nou film al câștigătorului primului trofeu al său. În 2004, la prima ediție, filmul câștigător al competiției de lungmetraj era „Buongiorno, note” în regia lui Marco Bellocchio care revine pe marele ecran de la Sfântu Gheorghe, după douăzeci de ani, cu „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858.

25
/07
/23

De azi și până duminică, pe 30 iulie, poposește în Parcul Tăbăcăriei din Constanța, lângă Țara Piticilor, caravana Filme în aer liber și aduce publicului constănțean 6 proiecții în aer liber ale unor filme de Oscar, dar și spectacole de magie, percuție și pantomimă la care intrarea este liberă. Mai multe detalii se găsesc pe Facebook și pe https://filminaerliber.ro/.

25
/07
/23

Pe 19 iulie, sute de vedete din România au fost prezente la avanpremiera de gală a filmului Barbie distribuit la nivel național de Vertical Entertainment, producție care a pictat întreaga lume în roz. Evenimentul a avut loc la Cineplexx din Băneasa Shopping City și a adus o mică parte din Lumea Barbie, spre încântarea celor prezenți.

21
/07
/23

Creatrix Fama, organizatorul temerarului Film O’Clock International Festival desfășurat simultan în șapte țări aflate pe meridianul de 25 grade longitudine estică, anunță cu bucurie deschiderea înscrierilor pentru programul de mentorat "Her Story, Her Future". Acest program are ca scop sprijinirea și încurajarea femeilor din industria filmului, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale într-un mediu sigur și susținător.

19
/07
/23

Festivalul Cinemascop vine agale cu a șasea ediție! Sunteți așteptați din nou în grădina de vară din Eforie Sud, între 1-6 august, cu filme, ateliere de creație pentru copii, dar și surprize, cum ar fi o petrecere silent disco. Ca de obicei, intrarea este liberă, iar grădina se deschide zilnic la ora 18:00.

19
/07
/23

Festivalul Ceau, Cinema! a sărbătorit zece ani alături de public şi invitaţi. Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de cineaşti din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte au făcut parte din programul ediţiei aniversare, care a avut loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara.