”Destinul disperării” unui orientalist de excepție – Aurel Decei
https://www.ziarulmetropolis.ro/destinul-disperarii-unui-orientalist-de-exceptie-aurel-decei/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa a fost caracterizată drama istoricului român Aurel Decei (1905-1976), vicepreşedinte al Societăţii Internaţionale a Orientaliştilor (Istanbul) şi membru al Societăţii regale engleze de orientalistică (Londra).

Un articol de Georgeta Filitti|10 iunie 2017

Probabil nu vom putea calcula niciodată pierderile din cultura românească datorată factorului politic de după al doilea război mondial.  Licențiat al facultății de Litere și Filozofie din Cluj, doctor al universității din același oraș (cu o teză despre Românii din veacul al IX-lea până în al XIII-lea în lumina izvoarelor armenești, diplomat al Școlii de limbi orientale din Paris, cu specializări de orientalistică în toate centrele de referință din Occident, A.D. părea născut să fie o figură memorabilă a istoriografiei române.  Ardeleanul temeinic, vorbind 12 limbi (între care persana, turca, araba), cu o cunoaștere profundă a istoriei românilor, a avut nefericirea să intre, în 1940, în corpul diplomatic iar în 1947 a refuzat, ca mulți alții, să se întoarcă în țară.

A făcut mai mult, a început o campanie violentă contra noilor autorități comuniste de la București, a scos documente din oficiul diplomatic, punându-le la adăpost și a devenit colaborator permanent al organismelor românești și străine care se împotriveau noii ordini statornicite la București. Timp îndelungat activitatea lui A.D. și a altor câteva mii de disidenți a rămas pur retorică. Comitetul Național Român, Fundația regală universitară Carol I, Europa Liberă, Buletinul de informații al românilor din exil (BIRE) încercau cu disperare să edifice Occidentul asupra dramei românilor căzuți tot mai adânc sub dominația sovietică. Comandamentele, interesele, oportunitățile etc adresanților erau altele.

Între timp, temuta poliție politică de la București acționa, cu acea brutalitate care a făcut-o unică în spațiul cotropit de ruși. Prof. A.D. a fost răpit la Berlin, unde fusese invitat la un simposion de orientalistică, transportat la București, anchetat, torturat, ținut trei ani de zile în celula condamnaților la moarte și apoi, în 1964, eliberat. Între timp, autoritățile aflaseră că, dincolo de a fi un vajnic oponent politic, A.D. era un savant, un erudit a cărui știință putea fi folosită. O vreme a fost ținut închis într-un apartament conspirativ din blocul  de pe Calea Victoriei care la parter găzduia magazinul Romarta. Acolo a transcris și tradus sute de documente orientale. Apoi a devenit cercetător la Institutul de istorie N. Iorga al Academiei. După moda vremii, cercetătorii trebuiau îndoctrinați la orele de ”învățământ politic”. Au făcut-o și cei de acolo, timp de un an de zile, sub conducerea acestui profesor fără pereche: au studiat, din perspectivă istorică, cartea cu cel mai mare tiraj din lume, Biblia. Când tovarășii s-au prins, era prea târziu, cercetătorii își făcuseră o imagine solidă, documentată asupra unui răstimp esențial din istoria omenirii, cel când s-au plămădit capitolele Bibliei.

Profesorul căruia i se spărseseră timpanele în urma bătăilor suferite la Securitate, ajuns mentor neoficial al atâtor tineri, într-un climat de așa zisă relaxare din 1976, a fost asasinat într-un spital oarecare. Statul român a pierdut atunci un orientalist de valoare. Amintim doar a sa Istorie a Imperiului otoman, 1300-1656 (publicată postum, în 1978 și 1980), ca și de colaborarea la Enciclopedia Islamului, de la Istanbul. Totodată, s-a împrăștiat biblioteca și arhiva sa din Istanbul care însemna 20 000 de volume privitoare la istoria, geografia, dreptul turcesc (începând cu sec. XVIII). Apoi cronici, manuale, dicționare, 300 de msse (din sec. XV înainte), ca și fotocopii după originale din Biblioteca Națională a Franței, Muzeul britanic ori Biblioteca Patriarhiei din Constantinopol.

Securitatea a fost bucuroasă să neutralizeze un spion care lucra pentru ”opt servicii”, după actul de acuzare formulat contra lui; peste timp, secretele divulgate de prof. A.D. (în urma discuțiilor cu fugari din RPR) s-au dovedit a fi simple descrieri ale privațiunilor îndurate de populația țării. În schimb, sacrificarea unui om de știință a lăsat mai săracă școala românească de orientalistică, a lipsit generații întregi de un mentor care i-ar fi învățat, cum spunea el, ”să țină la preț”, adică să rămână cercetători ambițioși, erudiți și străini de mizeriile delațiunii ca formă de proeminență socială.



11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

08
/11
/16

Povestea lor în film se desfășoară pe la începuturile cinematografiei mondiale, în epoca filmului mut, când David Griffith a creat modul de a istorisi o poveste pe peliculă, iar Lillian Gish, datorită regizorului, a devenit o stea de cinema.

03
/11
/16

Autorul celebrelor „mușatisme”, care sunt bijuterii ale paradoxului comic, n-a făcut școală de teatru, dar a scris pentru actor, publicând în „Rampa” și „Adevărul”. Observatorul ironic al vieții, acidul și jovialul umorist, a trăit între 22 februarie 1903 și 4 noiembrie 1970.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

28
/10
/16

Noaptea de 28 spre 29 octombrie 1952. În infirmeria penitenciarului din Aiud, Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai României, murea în frig, cu o „cavernă la plămânul stâng”, după ce încercase să salveze viața unui tânăr, pe care-l protejase cu propriul lui corp.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

25
/10
/16

Autorul „Cuvintelor potrivite” se naște sub semnul zodiacal al Gemenilor, în 21 mai 1880, la București, ca rod al conviețuirii nelegitime dintre tatăl român, Nicolae Theodorescu, funcționar de bancă și Rozalia Arghesi, de origine germană, venită din Ardeal, menajeră, în casa Theodorescu.

20
/10
/16

Calea Victoriei, Podul Mogoşoaiei până la războiul pentru  independenţă din 1877-1878, era socotită coloana vertebrală a oraşului, strada cea mai aristocratică, unde aveau loc evenimente mondene, se preumbla lumea bună – într-un cuvânt, unde se făcea şi se desfăcea tot ce conta în societatea bucureşteană.

08
/10
/16

Oraş cosmopolit, cu o activitate comercială susţinută, Bucureştiul a fost sute de ani loc de întâlnire pentru negustori de toate naţiile. Între aceştia cei mai reprezentativi rămân grecii, evreii şi armenii. Cei din urmă s-au aşezat într-un cartier compact, liniştit, curat, cu case temeinic clădite, în jurul bisericii care le aminteşte neamul.

07
/10
/16

Pe o întindere de 100.000 de metri pătraţi, având în centru spaţiul actual al halelor din spatele magazinului BUCUR, Târgul Moşilor a reprezentat, până la Primul Război Mondial, o formă de perpetuare a tradiţiei din vremea daco-romanilor.

29
/09
/16

Nae Ionescu are motive să fie invidiat de către orice scriitor ilustru sau o altă personalitate din orice domeniu al cunoașterii, căci Dora Mezdrea i-a alcătuit cea mai vastă biografie. Nici Goethe, care s-a însurat după 80 de ani, nici Titu Maiorescu, Mihai Eminescu sau Dobrogeanu Gherea n-au ajuns la numărul de record de volume biografice.