Dezbatere la Clubul Ţăranului: „Şacalul Securităţii. Teroristul Carlos în solda spionajului românesc“
https://www.ziarulmetropolis.ro/dezbatere-la-clubul-taranului-sacalul-securitatii-teroristul-carlos-in-solda-spionajului-romanesc-de-liviu-tofan/

Miercuri, 12 iunie, de la ora 18.00, la Clubul Ţăranului (MŢR) din Bucureşti, va avea loc o dezbatere prilejuită de apariţia recentă a volumului „Şacalul Securităţii. Teroristul Carlos în solda spionajului românesc“, semnat de Liviu Tofan.

Un articol de Andrada Văsii|11 iunie 2013

Miercuri, 12 iunie, de la ora 18.00, la Clubul Ţăranului (MŢR) din Bucureşti, va avea loc în cadrul „Serilor Bucureşti Strict Secret“ o dezbatere prilejuită de apariţia recentă a volumului „Şacalul Securităţii. Teroristul Carlos în solda spionajului românesc“ semnat de Liviu Tofan şi publicat de Editura Polirom, disponibil şi în ediţie electronică.

„Şacalul Securităţii. Teroristul Carlos în solda spionajului românesc“, cu o prefaţă semnată de Radu Ioanid, a apărut sub egida Institutului Român de Istorie Recentă şi a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

München, 21 februarie 1981, ora 21.50: o explozie înfiorătoare, aşa cum oraşul german nu mai trăise de la Al Doilea Război Mondial, zguduie sediul postului de radio Europa Liberă. După trei decenii de la atentat, excepţionala carte „Şacalul Securităţii. Teroristul Carlos în solda spionajului românesc“ spune povestea absconsă a relaţiei dintre gruparea teroristă şi Securitatea lui Ceauşescu, dezvăluind amănunte inedite ale atentatului de la München.

Cum a ajuns Securitatea să lucreze cu cel mai rău famat terorist al timpului? În ce operaţiuni? Cât şi cum a plătit? Cum se face că afaceri oneroase şi atentate teroriste asupra statelor occidentale au fost puse la cale la Bucureşti?

Andrei Muraru

Din cuprins fac parte „Să-i omorâm pe toţi“ • Din spatele Cortinei de Fier • Cine se aseamănă se adună • Începutul sfârşitului • Nota de plată • Secretele dăunează grav sănătăţii • Procurorii întreabă, martorii se fac că răspund

Liviu Tofan îşi surprinde cititorul prin detaliile demne de roman poliţist, probate însă cu documente din toate colţurile lumii: operaţiuni ultrasecrete, afaceri de contraspionaj, percheziţii conspirative, atacuri distrugătoare, atentate cu colete-capcană, bani negri, anchete muşamalizate.

Ceea ce nu au reuşit autorităţile române postcomuniste în două decenii – alcătuirea unui rechizitoriu revelator pentru trimiterea în faţa justiţiei a capilor Securităţii pentru complicitatea cu gangsterul terorist revoluţionar Carlos Şacalul – a izbutit Liviu Tofan. O carte captivantă, o analiză minuţioasă care îmbină cercetarea istorică cu jurnalismul de investigaţie.

Andrei Muraru

Info :

Invitaţi, alături de autor: Cătălin Harnagea, Dan Voinea, Petre Mihai Băcanu, Andrei Muraru  şi Ovidiu Şimonca.

Moderator: Stelian Tănase

Foto credit:Polirom

01
/03
/13

Program special educativ pentru copii la muzeul Antipa:     Pana la 30 martie 2013 – 6 sedinte In fiecare sambata – 10:00 – 11:00 8 aprilie – 12 aprilie 2013 – 5 ședințe De luni până vineri (în vacanța copiilor) – 10:00 – 11:00 PROGRAME ARTISTICE ARTA PLASTICĂ – OBIECT FORMATIV ŞI MIJLOC RECREATIV OBIECTIVE : 1. Învăţarea prin tehnici creative a unor elemente […]

01
/03
/13

Vineri, 1 martie, la Muzeul Naṭional de Istorie a României, Principele Radu va lansa volumul bilingv româno-englez ,, Ana. Portetul reginei/ Anne. The Queen’s Portrait’’. Principele Radu le va avea ca invitate la Sala Lapidarium pe Sandra Gãtejeanu- Gheorghe, director de protocol al Casei Regale, Georgeta Filitti, istoric şi  Irene Arsene, managing partner la Curtea […]

21
/02
/13

Dezbaterea intitulată „Este România altfel?“, inspirată de cartea lui Lucian Boia a ridicat importante probleme de indentitate naţională şi comportament social tipic românesc în interiorul şi în afara graniţelor ţării. Cartea „De ce este România altfel?“ (Editura Humanitas), scrisă de Lucian Boia, a fost dezbătută miercuri, 20 februarie, în sala de conferinţe a Colegiului Noua […]

19
/02
/13

240 de participanţi în campania vALLuntar, ediţia a II-a : bloggerii citesc şi plantează copaci cu sprijinul ROMSILVA   240 de bloggeri au fost admişi în ediţia a doua a campaniei online vALLuntar “Mai multe cărţi, mai multe şanse”, prin care Grupul Editorial ALL încurajează lectura şi voluntariatul. Campania este sprijinită de ROMSILVA. Anul acesta […]