Dirijorul Tiberiu Soare spune „Vorbe despre Muzică şi Muzicieni”, pe 6 decembrie, la Teatrul Odeon
https://www.ziarulmetropolis.ro/dirijorul-tiberiu-soare-spune-vorbe-despre-muzica-si-muzicieni-pe-6-decembrie-la-teatrul-odeon/

Dirijorul Tiberiu Soare va susţine o conferinţă interactivă din seria „Vorbe despre Muzică şi Muzicieni”, sâmbătă, de la ora 19.30, la Sala Studio a Teatrului Odeon din Bucureşti, în care va vorbi despre ce înseamnă barocul în muzică.

Un articol de Liliana Matei|1 decembrie 2014

„Muzica barocă este încercarea de a spune totul, lăsând totuşi ceva nerostit”, spune dirijorul Tiberiu Soare. Tema conferinţei pe care o va susţine acesta sâmbătă seară la Teatrul Odeon este „Barocul în muzică: dantelă şi oţel”. Astfel, publicul va putea asculta poveşti alături de Tiberiu Soare despre o muzică plină de forţă, graţie şi candoare, o împletire de dantelă şi oţel, în care eleganţa este regula de exprimare.

Dirijorul îşi va introduce audienţa în Europa anilor 1600 – 1750, între renaştere şi clasicism, la momentul în care ia naştere o muzică flamboaiantă, numită peiorativ barocă. Este o epocă efervescentă, în care se dezvoltă noi tehnici de interpretare instrumentală şi apar modificări în notaţia muzicală. Ansamblurile instrumentale se diversifică.

Multe nume importante din istoria muzicii clasice provin din această perioadă: Johann Sebastian Bach, Georg Friedrich Händel, Antonio Vivaldi, Alessandro Scarlatti, Domenico Scarlatti, Georg Philipp Telemann, Arcangelo Corelli, Tomaso Albinoni, Claudio Monteverdi, Jean-Philippe Rameau, Johann Pachelbel şi Henry Purcell.

Denumirea sa provine de la cuvântul portughez „barroco”. Acesta s-ar putea traduce prin „perlă deformată”. Asimetria este cea care dă farmecul acestor bijuterii sonore, iar tot ce înseamnă ornamentare muzicală începe să strălucească.

În discuţiile sale cu publicul, Tiberiu Soare se va opri în special asupra a trei mari compozitori. Cu ajutorul imaginilor şi a fragmentelor muzicale, publicul va descoperi muzica fluidă şi extrem de descriptivă compusă de Antonio Vivaldi, compoziţiile lui Georg Friedrich Händel, în care gloria şi nostalgia se contopesc, şi muzica lui Johann Sebastian Bach, cheia de boltă a muzicii baroce.

În cadrul evenimentului publicul se va putea bucura de un moment muzical live, susţinut de muzicianul Florin Mitrea, violoncelist solist al Orchestrei Naţionale Radio.

Proiectul „Vorbe despre Muzică şi Muzicieni” se va derula în mai multe episoade, de-a lungul cărora publicul va călători într-un bogat univers muzical şi se va delecta cu poveştile unor mari muzicieni. Acesta este al doilea eveniment desfăşurat, precedat de W.A. Mozart și „Alchimia sunetelor”, şi urmat de o nouă întâlnire, dedicată lui Ludwig van Beethoven.

Biletele la acest eveniment pot fi cumpărate la preţul de 31,80 lei.

30
/05
/23

Formația post-punk britanică Dry Cleaning va concerta pentru prima dată la București – miercuri, 31 mai, după ora 20, la Control Club. Cunoscută pentru stilul unic bazat pe spoken word, trupa se află într-un turneu european pentru promovarea celui mai recent release, ”Swampy”.

29
/05
/23

Cea de-a doua ediție a Bucharest Opera Festival aduce pe scena Operei Naționale București producţii de pe două importante scene europene : „Manon Lescaut” de G. Puccini, coproducţie Teatrul Național din Belgrad – Opera Madlenianum (17 iunie) şi „Pelleas și Melisande” de Debussy,  producţie a Operei Maghiare de Stat din Budapesta (23 iunie). 

26
/05
/23

Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” dirijat de Cezar Verlan, invită publicul la primul concert dedicat celor mai mici spectatori - bebelușilor (0-12 luni) și femeilor însărcinate. Concertul „Madrigal for Babies” este organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, și are loc sâmbătă, 3 iunie 2023, începând cu ora 11:00, la Circul Metropolitan București.

25
/05
/23

Uniunea Muzicienilor Interpreți din România anunță lansarea celei de-a zecea ediții a concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR, destinate tinerilor muzicieni, interpreți de muzică vocală și instrumentală, inclusiv folclor, precum și dirijorilor cu vârste cuprinse între 12 și 26 de ani, care manifestă o înzestrare artistică de excepție.

24
/05
/23

Șapte trupe și trei DJ alcătuiesc valul 3 de artiști anunțați la Rocanotherworld 2023: Subcarpați, The Mono Jacks, byron, Grimus, Hvnds, Ottis Coeur, Coven Clash, Ufe, Bully și K-lu se alătură pe scenele Rocanotherworld 2023, ce va avea loc la Iași în perioada 22-25 iunie 2023.