Disney revine la București într-un concert special cu Felicia Filip
https://www.ziarulmetropolis.ro/disney-revine-la-bucuresti-intr-un-concert-special-cu-felicia-filip/

Pe 7 şi 8 februarie, la Circul Metropolitan din Bucureşti, World Arts Production prezintă publicului producţia DISNEY IN CONCERT – MAGICAL MUSIC FROM THE MOVIES. Din distribuţia spectacolului fac parte personalităţi ale scenei româneşti precum Felicia Filip.

Un articol de Liliana Matei|17 ianuarie 2020

În cadrul evenimentului, care se bucură de o regie specială (zboruri, efecte speciale, lumini performante, proiecții inedite), spectatorii se vor putea bucura de întâlnirea cu muzica celebră a desenelor animate și a filmelor simbol pentru generații întregi – LION KING, MARY POPPINS, ALADDIN, FROZEN, CARTEA JIUNGLEI, FRUMOASA ȘI BESTIA, COCOȘATUL DIN NOTRE DAME, PIRAȚII DIN CARAIBE și MICA SIRENĂ.

Disney in Concert – Magical Music From The Movies va aduce la București muzica faimoasă a copilăriei interpretată de una dintre cele mai de succes orchestre ale capitalei, Orchestra Simfonică București dirijată de Alexandru Ilie și întregită cu imagini din filmele consacrate. Acestea vor fi prezentate la dimensiuni impresionante, de sute de metri, însoțite de efecte speciale spectaculoase, produse de peste 80 de dispozitive performante și un ecran de proiecție de 360 de grade.

Chiar dacă se numește Disney in Concert, evenimentul de la începutul lunii februarie este un adevărat spectacol. Vom aduce pe piața bucureşteană un nou concept de producție artistică, în cadrul căruia copilul, dar și părintele vor evada într-o lume fantastică. Echipa de artiști este una de top, iar repertoriul este unul de vis!” – a declarat Emil Pantelimon, regizorul spectacolului.

Evenimentul va fi desăvârșit de unele dintre cele mai bune voci ale momentului, precum și de momente coregrafice uimitoare. Organizatorii anunță întâlnirea cu artiști precum Felicia Filip, Sanda Ladoși, Oana Șerban, Andreea Iftimescu, Andrei Mihalcea, Radu Ion, Bogdan Podlovski, Daniela Cârstea și Andrei Petre. Regia producției Disney in Concert – Magical Music From The Movies 2019 este semnată de Emil Pantelimon, iar coregrafia de către Andreea Soare.

Cel mai important concert al acestui început de an, din capitală, Disney in Concert – Magical Music From The Movies se adresează tuturor iubitorilor muzicii, artelor spectacolului și, mai ales, celor care vor să retrăiască atmosfera magică a universului Diney. Vârsta minimă recomandată pentru spectacol este de 3 ani. Biletele pot fi achiziționate din rețeaua bilete.ro și au prețuri cuprinse între 50 și 200 de lei.

Mai multe informații găsiți pe www.worldartsproduction.com și pe conturile de social media: FB și Event FB.

20
/08
/20

OAMENII MUZICII Recitalurile de pian ale unor VIP-uri precum Elton John, Tori Amos, Keith Jarrett și alții, ce fac publicul să vibreze în extaz? Se datorează în bună parte pianistului și compozitorului de geniu Franz Liszt. A fost o personalitate cosmopolită, scriitor, profesor de pian și dirijor, dar mai ales „creatorul” pianistul-vedetă și al recitalurilor pianistice de tip show.

20
/08
/20

Zoltán András, solistul formației Sarmalele Reci, povestește cum a luat naștere un proiect muzical curajos, puțin neobișnuit pentru publicul din România, intitulat Jazzappella, cu care va participa la Sibiu Jazz Festival vineri, pe 21 august.

11
/08
/20

Daniel Dorobanțu pregătește un concert cinematic ce prezintă în avanpremieră următorul album. Artistul va cânta în Munții Parâng, iar concertul va fi transmis LIVE, duminică, 16 august, de la ora 21:00.

11
/08
/20

Duminică, 16 august 2020, de la ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” invită publicul la al cincilea concert al Stagiunii Estivale, eveniment care îi are ca invitați pe actorul Marius Manole și ansamblul Young Beats, coordonat de Zoli Toth. Concertul este intitulat „Ave Maria” și va fi dirijat de Anna Ungureanu – dirijor principal al renumitului ansamblu coral.

06
/08
/20

Festivalul SoNoRo Musikland continua în Brașov până pe 9 august. Mari nume ale scenei internaționale concertează la Bastionul Țesătorilor și la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, la Măgura și la Râșnov.

29
/07
/20

Filarmonica „George Enescu“ îi dedică memoriei lui Camil Marinescu (1964-2020) înregistrarea concertului de joi, 30 iulie, de la ora 19.00, care va avea în program Simfonia nr. 7 în mi major de Anton Bruckner. Lucrarea este interpretată de Orchestra Filarmonicii „George Enescu“, condusă de Camil Marinescu, dirijor permanent al instituției în perioada 2012-2019.