Divanul Degustatorilor de Film și Artă Culinară – ediţia a 5-a, punct final
https://www.ziarulmetropolis.ro/divanul-degustatorilor-de-film-si-arta-culinara-editia-a-5-a-punct-final/

Duminică, 31 august, s-a încheiat cea de-a cincea ediţie a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, care a avut loc în Port Cultural Cetate (jud. Dolj) şi care a fost dedicată temei „Eroi şi antieroi din Balcani”.

Un articol de Petre Ivan|1 septembrie 2014

În cadrul acestei ediții avut loc și un simpozion dedicat filmului balcanic, cu aceeași temă, la care au participat nouă universitari, critici şi istorici de cinema din șapte ţări: Bulgaria, Croaţia, Grecia, M.Britanie, Serbia, China şi România.

Tema „Eroi şi antieroi din Balcani” s-a regăsit, firește, și în selecția de filme a acestei ediții –12 lungmetraje și 51 de scurtmetraje.

O vară de neuitat, de Lucian Pintilie

Proiecția eveniment a Divanului Degustătorilor de Film și Artă Culinară a fost O vară de neuitat/ Un été inoubliable (R. Lucian Pintilie), de la a cărui realizare s-a împlinit anul acesta 20 de ani. Filmul a rulat în prezența regizorului Lucian Pintilie, invitatul special al Divanului, și a Mariei France-Ionesco, fiica dramaturgului Eugène Ionesco.

Printre personalitățile prezente la Divan Film Festival anul acesta s-au numărat: actorul Dan Bordeianu, care a fost prezentatorul evenimentului, acțriele Dorotheea Petre, Iulia Verdeș și Elena Ivanca, Ioan Gyuri Pascu (care a și susținut un concert), regizorii Mihai Sofronea (Copacul), Stanislav Doncev (Rapid Response Corpse 2: Nuclear Threat), Pavo Marinković (Occupation, the 27th Picture), producătorii Aleksandar Zikov și Marticika Bojilova, criticul de film Abbie Saunders și fondatoarea site-ului AltCine, Electra Venaki.

Din cadrul Divanului Degustătorilor de Film și Artă Culinară nu au lipsit spectacolele culinare nici anul acesta.

Foto: Divanul Degustatorilor de Film și Artă Culinară  – facebook

13
/01
/23

Două filme din competiţia Festivalului de la Cannes, foarte diferite, pot fi găsite în ianuarie în cinematografe: "Frate şi soră", de Arnaud Desplechin, şi "Păianjenul sfânt", de Ali Abbasi.

05
/01
/23

Anul 2023 se anunţă bun pentru cinematografia română de festival. Vor avea premiera mondială filme provocatoare ale unor cineaşti consacraţi, precum şi o serie de debuturi promiţătoare în ficţiune sau documentar. Ziarul Metropolis a adunat într-o anchetă cele mai aşteptate titluri, cu declaraţii în exclusivitate de la regizorii lor.

04
/01
/23

„Taximetriști”, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, care invită spectatorii în viața de noapte a Bucureștiului prin intermediul a doi prieteni taximetriști și a clienților lor, îi aduce împreună pe același generic pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu. Filmul are premiera în cinematografe pe 20 ianuarie, iar informațiile despre biletele puse deja în vânzare sunt disponibile pe site-ul taximetristi.film.

30
/12
/22

Am tot scris în ultimii ani, încă de dinainte de pandemie, despre diversificarea tot mai mare a cinematografiei române. Însă cred că 2022 a depăşit orice previziuni, cu un număr record de filme.

22
/12
/22

Pentru topul cu cele zece filme favorite din 2022, am ales doar titluri care au avut premiera mondială în acest an. La ele am adăugat alte zece menţiuni - cinci tot din 2022, plus alte cinci din 2021, dar recuperate abia în anul care tocmai se încheie.

21
/12
/22

În Ajun de Crăciun, de la ora 10:00, Daniela Zeca Buzura ne propune o întâlnire de colecție. Invitaţii, Cătălin Ştefănescu („Garantat 100%"), Marina Constantinescu („Nocturne") şi Irina Păcurariu („Reţeaua de idoli") ne invită să fim martorii unei profunde discuții jurnalistice, născută din 30 de ani experiență în media din România.

21
/12
/22

TVR Cultural întâmpină Sărbătoarea Crăciunului cu programe speciale, gândite să satisfacă exigențele telespectatorilor săi. Colinde, documentare de excepție, spectacole de balet, interviuri cu artiști de marcă, dar și piese de teatru care au intrat în istorie se regăsesc în grila de sărbătoare. Nu lipsesc filmele de sezon și nici edițiile speciale ale emisiunilor consacrate.