Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară, la final
https://www.ziarulmetropolis.ro/divanul-degustatorilor-de-film-si-arta-culinara-la-final/

Cea de-a şaptea ediţie a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, unicul festival de film balcanic din România, s-a încheiat duminică, 28 august, în Portul Cultural Cetate. De-a lungul celor 8 zile de festival au avut loc proiecţii de film, demonstraţii culinare, concerte şi workshop-uri.

Un articol de Petre Ivan|29 august 2016

Peste 70 de invitați, cineaști din balcani, critici de film și specialiști în film de la mai multe universități europene au fost prezenți la această ediție a festivalului, atât la proiecțiile din Craiova, cât și la cele din Portul Cultural Cetate.

Din selecția Divan Film Festival 2016 au făcut parte 10 filme de lungmetraj, 3 de mediumetraj și 26 de scurtmetraje balcanice.

În deschidere a fost proiectată, în avanpremieră în România, drama lui Danis Tanović, dublu premiată la Festivalul de Film de la Berlin cu trofeul Ursul de Argint și Premiul criticilor de film, Moarte în Sarajevo / Death In Sarajevo.

Anul acesta, festivalul a găzduit și 4 tineri regizori din Grecia (Neritan Zinxhiria), Macedonia (Lidija Mojsovska), Muntenegru (Ivan Bakrač) și România (Raluca Răcean Gorgos), care au realizat câte un scurtmetraj în care au surprins atmosfera din Portul Cultural Cetate.

Colaborarea Divan Film Festival cu Festivalul de teatru tânăr Ideo Ideis a adus la această ediție, în Portul Cultural Cetate, 24 de liceeni din  trupa Atelierul de Teatru, care au participat la ateliere coordonate de actorii Liviu Romanescu și Denisa Nicolau.

Celebri artiști Maria Răducanu și Marius Mihalache au susținut câte un concert în cadrul Divan FF, care s-a încheiat, ca în fiecare an, cu tradiționala cântare Mambo Siria, spre marea încântare a publicului.

Divan Film Festival este un eveniment anual, organizat de Fundaţia pentru Poezie „Mircea Dinescu” în colaborare cu Primăria Municipiului Craiova și Consiliul Județean Dolj, cu sprijinul CNC, ICR și UCIN.

Foto: Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară – facebook

29
/08
/15

După două seri de filme la poalele Tâmpei, pe 26 și 27 august, și după nouă orașe parcurse, Caravana se îndreaptă spre București pe 29 august, cu nouă dintre cele mai bune filme alese din programul de scurtmetraje al Caravanei Filmelor NexT. 

29
/08
/15

Începând cu data de 1 septembrie 2015, UNATC ”I.L.Caragiale” îi așteaptă pe toți cei pasionați de studii în domeniile Teatru și Cinematografie să se înscrie la concursul de admitere, pentru anul universitar 2015-2016.

28
/08
/15

Sandra Bullock, Julianne Moore, Matt Damon, Helen Mirren, Susan Sarandon, Kate Winslet Johnny Depp, Jessica Chastain, Ryan Reynolds, Steve Martin, Jake Gyllenhaal, Naomi Watts, Rachel McAdams, Jesse Eisenberg, Drew Barrymore, Kristen Stewart, Tom Hardy, Shia LaBeouf, Anna Kendrick şi Idris Elba sunt câteva dintre vedetele care vor fi prezente la cea de-a 40-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Toronto (TIFF 2015), programat între 10 şi 20 septembrie.

27
/08
/15

Noua generaţie Griswold îşi face iar de cap şi stârneşte hohote de râs. Producţia New Line Cinema „Vacanţă cu peripeţii” îi aduce împreună pe marile ecrane, din 28 august, pe Ed Helms şi Christina Applegate într-o călătorie de familie care se transformă rapid într-o aventură nefastă.

25
/08
/15

Povestea de dragoste dintre Tyrone Power, tatăl Rominei Power, actuala stea a muzicii uşoare italiene, și Annabella, actriţa ingenuă de origine franceză, a început pe platourile de la Hollywood. El era numit “primul amorez” și Rege al cinematografului anilor ’40, iar căsătoria sa a isterizat fanele din America şi din întreaga lume.

25
/08
/15

În perioada 1-5 septembrie are loc prima ediție a Festivalului Ambasadelor, unde bucureştenii vor avea ocazia de-a face înconjurul lumii în doar câteva zile, luând parte la o sărbătoare a diversității internaționale, o aventură menită să arate Bucureştiul drept o capitală multiculturală, promotoare a dialogului intercultural.

24
/08
/15

Woody Allen aduce pe marile ecrane povestea unui profesor de filozofie plin de îndoieli, care îşi regăseşte pofta de viaţă după ce comite un act existenţial. Filmul, scris şi regizat de cineastul în vârstă de 79 de ani, cu Joaquin Phoenix şi Emma Stone în distribuţie, va avea premiera în cinematografe pe 28 august.

24
/08
/15

„Filmul poate salva viaţa”, crede Răzvan Georgescu, unul dintre cei mai importanţi regizori români de documentare. Mărturiseşte că lucrul la „Testimonial” (2008) şi, mai apoi, la „Paşaport de Germania” (2014) l-a ajutat în lupta împotriva tumorii cerebrale maligne cu care a fost diagnosticat în urmă cu câţiva ani.