Docuart, parte din Baricada Culturală
https://www.ziarulmetropolis.ro/docuart-parte-din-baricada-culturala/

La 25 de ani de la revoluţie, „Baricada Culturală” – proiect realizat de Radio România Cultural în parteneriat cu Docuart – oferă şansa cunoaşterii şi înţelegerii în profunzime a unei perioadei gri, comuniste, prin mijlocul artei cinematografice, instrument accesibil tuturor.

Un articol de Liliana Matei|15 noiembrie 2014

Filmul documentar, producție care aduce imaginea unei realități nealterate și care excelează prin potențialul de informare, se vrea responsabil pentru această schimbare la nivelul conștiinței oamenilor.

Această cunoaștere servește la definirea identității naționale a oamenilor. Cultura tinerilor trebuie îmbogățită în primul rând, pentru ca ei să poată avea o bază solidă de plecare pentru acțiunile și principiile lor, iar documentarul reprezintă cea mai bună unealtă în acest sens, el folosindu-se de materiale de arhivă, informații reale, interviuri cu oameni de specialitate.

„Baricada Culturală” se va desfășura în perioada 9 noiembrie – 22 decembrie, marcând trecerea unui sfert de veac de la revoluție prin difuzarea unor documentare în regim live streaming pe platforma online a Radio România Cultural (RRC).

“Mă bucur ca Radio Romania Cultural este singurul post de radio din România care amintește oamenilor despre comunism fără să răspunda la întrebări devenite clișee. “Baricada Culturală” îi va face pe români să înțeleagă singuri ce s-a întâmplat vreme de 50 de ani în România, fără să condamne și mai ales fără să tragă concluzii”, spune Radu Croitoru, manager Radio românia Cultural.

Aproape douăzeci dintre documentarele realizate pe tema trecutului gri al României sunt furnizate de asociația Docuart, organism dedicat exclusiv filmului documentar românesc. Realizatorii celor 20 de filme au răspuns pozitiv inițiativei asociației încă de la prima strigare, arătându-se deschiși și sprijinind proiectul care vrea să aducă aproape oamenilor povești adevărate rar rostite din istoria națională.
Docuart mulțumește pentru încrederea necondiționat tuturor celor care au acceptat să ia parte la“baricadă” direct sau indirect, Vivi Drăgan Vasile, Tudor Giurgiu, Andrei Ujică, Velvet Moraru, Florin Iepan, Sinisa Dragin, Adelin Petrișor, Răzvan Butaru, Diana Deleanu.

INFO

Filmele vor putea fi urmărite pe site începând cu ora 22:00, într-un interval de două ore în care pasionații de cultură, film, istorie și cei interesați de contextul societății în care trăiesc, au șansa să descopere răspunsuri pentru întrebări încă nepuse și vechi curiozități totodată.
Filmele care vor fi difuzate pe site-ul RRC sunt anunțate pe pagina de facebook a Docuart,  dar și pe canalele de comunicare ale postului de radio.

“Documentarele oferite de Docuart, dar și de ceilalți parteneri reprezintă în sine o lecție despre trecutul care definește prezentul unei întregi generații. În fiecare seară, de la ora 22,00, pe site-ul radioromaniacultural.ro, ținem împreună adevarate lecții de istorie video, pe care va invit să nu le ratați” ”, afirmă Radu Croitoru, manager Radio românia Cultural .

Radio România Cultural și Docuart demonstrează astfel că implicarea există în astfel de evenimente care doresc să educe, să faciliteze drumul cunoașterii și-al informării asupra unei culturi de care aparținem.

Lista filmelor Docuart

Lista filmelor difuzate prin Docuart
Piața Universității, regia Sorin Ilieşiu, Stere Gulea, Vivi Drăgan Vasile
Condamnați la fericire, Dinu Tănase
Marele jaf communist, regia Alexandru Solomon
Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu, regia Andrei Ujică
Mama Ghița, regia Diana Deleanu
Coreea de nord, nimic de invidiat, regia Adelin Petrișor
Născuţi la comandă: Decreţeii, regia Florin Iepan
Ceaușescu și poporul, regia Răzvan Butaru
8 martie, regia: Alexandru Belc
În spatele cortinei, regia: Bogdan Mustaţă
Afacerea Tănase, regia: Ionuţ Teianu
Pădurea, regia: Siniša Dragin
Fenomenul Piteşti Demascarea, regia: Nicolae Mărgineanu
Sibiu ’89, regia: Octavian Repede
Stremț ’89, regia: Anda Pușcaș și Dragoș Dulea
Memoria Vie a Profesorilor Universitari din Cluj-Napoca, regia: Silvia Pintea
Videogramele unei revoluții, regizor: Harun Farocki şi Andrei Ujică

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.