Documentarul „În mijlocul meu, vocea” are premiera națională la TIFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/documentarul-in-mijlocul-meu-vocea-are-premiera-nationala-la-tiff/

„În mijlocul meu, vocea”, lungmetrajul documentar de debut al regizoarei Andra Hera, care semnează şi scenariul, are premiera naţională la Cluj, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

Un articol de Liliana Matei|28 iulie 2021

Filmul urmărește două personaje în cursul unei terapii vocale neconvenționale, menite să îi ajute în explorarea propriei identități și în descoperirea adevăratei lor voci.

În mijlocul meu, vocea se va putea viziona la TIFF astfel: miercuri, 28 iulie, de la ora 22 :00, la UBB Open Air, Cluj și vineri, 30 iulie, de la ora 10 :00, la Cinema Victoria, Cluj. Biletele sunt disponibile pe Eventbook

În urma unui atelier de explorare personală intitulat “Primitive Voice”, Mihai şi Octavia – doi tineri cu vieți complet diferite, decid să înceapă o inconfortabilă şi dureroasă călătorie către ei înşişi.

De-a lungul acestui proces, folosindu-şi vocea în moduri nemaiîntâlnite de ei până atunci, şi unul şi celalalt se confruntă cu amintiri, emoții şi tipare care i-au ținut ancorați în trecut. Călăuziți de terapeutul Jean-René Toussaint şi de puternica lor dorință de a îşi regăsi libertatea interioară, cei doi ajung să realizeze că, în mod neaşteptat,  întâlnirea cu ei înşişi îi aduce mai aproape de cei pe care îi iubesc.

Cred că mi-am dorit să fac acest film din dorinţa profundă de a înţelege cine sunt. Cred că am vrut să înţeleg de ce mă tem. De ce mi-e atât de teamă de părerea celorlalţi. De nenumărate ori, mai ales în situaţii tensionate, îmi dădeam seama că gâtul meu se strânge şi vocea mi se blochează. Îmi venea să urlu. Simţeam o furie îndreptată în primul rând împotriva mea, împotriva a ceea ce credeam că e o laşitate.  Pentru că nu reuşeam în ruptul capului să spun ceea ce aş fi vrut: fie pentru că nu mai puteam spune efectiv nimic, fie pentru că ceea ce ieşea din gura mea era cu totul altceva decât ceea ce mi-aş fi dorit cu adevărat să spun. – Andra Hera.

După absolvirea școlii de film ESRA (Paris), Andra s-a întors în România, unde a lucrat cu câteva dintre principalele companii de producție din București ca regizor secund, asistentă de regie, director de casting sau producător executiv.

În 2017, a regizat (ca Andra Chiriac) scurtmetrajul Borders/Granițe (coproducție româno-franceză), sprijinit de CNC-ul român, canalul de televiziune Canal+, Primăria Parisului şi de CNC-ul francez. Scurtmetrajul a avut premiera la Gent Film Festival (Belgia), a fost selectat la numeroase festivaluri internaționale, iar în 2019 a fost nominalizat la Premiile Gopo.

Documentarul În mijlocul meu, vocea/The Things We Hide in Silence este debutul ei în lungmetraj.

Făcând trecerea între trecut și prezent într-un mod poetic, între lumile interioare ale protagoniștilor și provocările lor zilnice de a reînvăța cum să se conecteze cu cei apropiați, filmul urmărește acest proces transformator cu sensibilitate și răbdare, intuiție și grație înțeleaptă, până la momentele finale de „înflorire” subtilă, dar dătătoare de puteri.

Încadrându-se în filonul observațional clasic, filmul este profund captivant și realizat cu măiestrie. E un film a cărui profunzime ar putea avea un impact semnificativ asupra generațiilor mai tinere, interesate de auto-reflexie și creștere personală. – Adina Pintilie

În rolurile principale apar Mihai Popa, Octavia Roman, Jean-René Toussaint. Director de imagine este Andrei Oană, editor de imagine Ciprian Cimpoi, Alexandru Dragomir a asigurat mixajul de sunet și Sașa-Liviu Stoianovici sunetul de priză directă. Producător executiv este Ruxandra Slotea, iar producătorii sunt Cătălin Mitulescu și Florentina Onea.

Scenariul și regia: Andra Hera

Un film dezvoltat cu sprijinul  Creative Europe – Media Development Call for Proposals EACEA 20 2016 și produs cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Bv McCann Erickson, Optimum Media Direction Plan and Buy

 

 

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.