Doi ani, opt luni şi douăzeci şi opt de nopţi – cel mai recent roman de Salman Rushdie, la Polirom
https://www.ziarulmetropolis.ro/doi-ani-opt-luni-si-douazeci-si-opt-de-nopti-cel-mai-recent-roman-de-salman-rushdie-la-polirom/

„Istoria este neîndurătoare cu cei pe care îi abandonează şi poate fi la fel de neîndurătoare şi cu cei care o scriu.” (Salman Rushdie). Doi ani, opt luni şi douăzeci şi opt de nopţi, cel mai recent roman semnat de Salman Rushdie, a apărut în colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere din limba engleză şi note de Dana Crăciun, în ediţie cartonată.

Un articol de Petre Ivan|17 noiembrie 2015

Romanul lui Salman Rushdie va fi lansat la Tîrgul Internaţional de Carte şi Educaţie Gaudeamus, ediţia 22: sâmbătă, 21 noiembrie, ora 18.30, cu Florin Iaru și Marius Constantinescu, la standul Editurii Polirom (parter, Romexpo).

Într-o dimineaţă, grădinarul newyorkez Geronimo descoperă uluit că nu mai poate atinge pămîntul, că a început să leviteze.

Jimmy Kapoor, un tînăr contabil ce-şi doreşte să devină autor de romane grafice, e vizitat în miez de noapte de figura fantastică a unui supererou imaginat chiar de el.

Tânăra mondenă Teresa Saca dobîndeşte puterea de a lansa fulgere ucigătoare şi o foloseşte din plin.

Toate astea se întâmplă după o furtună devastatoare, care mătură Coasta de Est a Americii şi deschide porţile ce leagă lumea oamenilor de cea a basmelor, de Tărîmul Fermecat.

Astfel se prefigurează un nemaivăzut Război al Lumilor, o luptă între jinnii întunecaţi din lumea de sus şi fiinţele umane, aparent neputincioase, de pe pământ.

Rushdie este Şeherezada noastră. Cartea aceasta e o fantezie, un basm strălucitor. – Ursula K. Le Guin

Cartea lui Salman Rushdie este o fantezie, un basm, dar şi o reflecţie sclipitoare şi o meditaţie gravă asupra opţiunilor şi zbaterilor la care e supusă viaţa noastră pe această lume. – The Guardian

Salman Rushdie, născut la Bombay (azi Mumbai) în 1947, a debutat în 1975 cu Grimus, dar romanul care l-a impus definitiv a fost Copiii din miez de noapte (1981), distins cu Booker Prize în 1981 şi The Booker of Bookers în 1993.

Din anul 2000, scriitorul locuieşte în Statele Unite, în New York City.

Foto: Salman Rushdie – polirom

14
/08
/17

Cartea „Țara Vinului” (traducere din chineză de Luminița Bălan) a fost publicată la editura Humanitas Fiction în anul 2014.

14
/08
/17

Din clipa în care trece pragul grădiniței, copilăria fericită a micului Grégoire se transformă într-un adevărat coșmar. Chestiile sforăitoare cu care îl pisează educatorii și profesorii nu-i intră în cap orice-ar face, colegii își bat joc de el, iar părinții îl cicălesc și-l ceartă fără încetare.

11
/08
/17

Teatrul Evreiesc de Stat prezintă sâmbătă, 12 august, de la ora 19.30, la Muzeul Naţional al Literaturii Române spectacolul de muzică şi poezie Poeţi-Actori, Actori-Poeţi, un remember liric dedicat poeţilor-actori și actorilor poeţi Theodor Danetti şi Emil Botta.

10
/08
/17

Balena Albastră, roman semnat de Sebastian Lăzăroiu, a apărut recent la Editura Polirom, în colecţia „Ego. Proză”. „Fiecare cuvînt e amintirea arderii unui neg de tuș. Și-n fiecare carte un sacerdot rotofei oficiază beat mariajul cu iluzia eternității. Cînd mă satur de minciuna vieții, scriu despre cealaltă viață. E singura garanție că nu scriu eu, că nu las așa nobilă îndeletnicire în seama mea, păcătosul.” (Sebastian Lăzăroiu)

08
/08
/17

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT anunță numele autorilor români care vor lua parte la sărbătoarea literaturii, în perioada 4-8 octombrie 2017, la Iași. La Casa FILIT publicul se va întâlni cu autorii Dan Alexe, Simona Antonescu, Ioana Bradea, Ruxandra Cesereanu, Andrei Crăciun, Codrin Liviu Cuțitaru, Tudor Ganea, Adrian Georgescu, Mircea Mihăieș, Ioan T. Morar, Andrei Oișteanu, Marius Oprea, Dora Pavel, Mircea Pricăjan și Bogdan-Alexandru Stănescu.

26
/07
/17

Domnule Zografi, a trecut multă vreme de când vreau să vă scriu. Am motive strict literare, desigur, dar mai e ceva: Fizica. Aveți Fizica la bază, ceea ce, nu vă ascund, mă duce cu gândul la domnul Sabato.

24
/07
/17

Cartea „Călătoria diletanților (Din amintirile locotenentului în rezervă Amiran Amilahvari)” (în ireproșabila traducere a lui Nicolae Iliescu) a fost publicată la Editura Polirom, în anul 2017.

23
/07
/17

Cine nu s-a bucurat în copilărie de minunata „Lorelei” sau de extraordinarele povești din „La Medeleni”? Lumile lui Ionel Teodoreanu, un scriitor de o sensibilitate aparte, care ne-a fermecat pe toți cu „Ulița copilăriei” și care s-a stins brusc, la vârsta de 58 de ani…

21
/07
/17

Bogdan-Alexandru Stănescu (BAS) coordonează colecția „Biblioteca Polirom”. BAS (39 de ani) este poet și, din acest an, romancier. Cartea sa „Copilăria lui Kaspar Hauser” a fost primită cu entuziasm, primind elogii peste elogii. Ne-am întâlnit să stăm un pic de vorbă despre cărți, nu neapărat ale noastre. A reieșit că situația nu e deloc roz. Iată.

20
/07
/17

Astăzi, 20 iulie, de la ora 18.30, în Grădina Cărturești Verona din București (Str. Pictor Arthur Verona 13-15), Veronica D. Niculescu va citi fragmente din primul său roman pentru copii, O vară cu Isidor, apărut de curînd în colecția „Junior” a Editurii Polirom, ediţie ilustrată, disponibilă și în format digital.