Doi tineri artiști aduc arta urbană în București Mall
https://www.ziarulmetropolis.ro/doi-tineri-artisti-aduc-arta-urbana-in-bucuresti-mall/

Arta urbană transformă spaţiul din Bucureşti Mall: doi tineri artişti vor aduce spiritul street-art-ului în fashion mall-ul bucureştenilor. Timp de o săptămână, vizitatorii pot urmări cum prinde contur o pictură de mari dimensiuni pe unul dintre pereţii de interior ai primului centrul comercial modern din România. 

Un articol de Liliana Matei|1 august 2015

Combinând spray-uri de grafitti și vopseluri, artiștii Radu Pandele și Lucian Hrisav, de la Universitatea Națională de Arte din București (UNArte), vor crea o lucrare de artă contemporană complexă, pe o suprafață de 50 de m2, în interiorul mall-ului, la etajul al doilea. Conceptul întregii lucrări pornește de la cuvintele cheie fashion și urban și va reflecta viața urbană eclectică, agitată, fascinantă.

Pictura murală va prinde formă în fiecare noapte, timp de o săptămână, și va putea fi admirată până la finalul lunii septembrie. Cei doi artiști care au acceptat provocarea București Mall s-au implicat în numeroase proiecte de artă urbană, au avut expoziții și intervenții de artă în spațiul public, au susținut sesiuni de live painting.

Radu Pandele este pictor, sculptor, street artist, skater și fotograf. Este licențiat în pictură la UNArte, a avut 5 expoziţii personale şi numeroase expoziţii de grup în țară și în străinătate. Este recunoscut pentru creaţiile sale puternice şi provocatoare.

Lucian Hrisav a studiat la Colegiul Naţional de Arte din Constanța, secţia Murală. În prezent, este student al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, Departamentul de Artă Murală. A fost implicat în diverse proiecte de artă urbană şi expoziţii de grup.
Evenimentul face parte din proiectul „București Mall susține arta”, prin care primul centru comercial modern din România își propune să sprijine activ artele. Recent, la București Mall s-a încheiat expoziția „George Enescu și Casa Regală a României”, urmând ca în această toamnă să fie lansate noi evenimente culturale.

27
/03
/18

În fiecare an, în 27 martie sărbătorim Ziua Mondială a Teatrului. Anul acesta, Centrul de Cultură Arcuș împreună cu Teatrul Andrei Mureșanu, în parteneriat cu proiectul artistic Romanian Actors by Simion Buia, vizibil pe www.romanianactors.com, organizează o expoziție unică de fotografie.

21
/03
/18

14 tineri animatori din România și Republica Moldova au realizat animațiile pentru un scurtmetraj documentar despre Street art-ul bucureștean în cadrul celei de-a zecea ediții ale atelierului intensiv de animație Animation Worksheep, organizat de festivalul Anim’est. Clipurile animate vor fi proiectate sâmbătă, 24 martie, în cadrul petrecerii de închidere a ediției aniversare, ce va avea loc la Club Control. Documentarul integral va fi lansat în cadrul  celei de-a treisprezecea ediții ale festivalului Anim’est, toamna aceasta.

21
/03
/18

Ajunsă anul acesta la cea de-a 14-a ediție, Noaptea Muzeelor, organizată de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, se va desfășura pe 19 mai. Un eveniment cultural de amploare dedicat circuitului muzeal și evenimentelor conexe, Noaptea Muzeelor invită publicul să descopere și anul acesta oferta culturală a muzeelor, a organizațiilor culturale, a asociațiilor și a galeriilor de artă din București și din țară.

18
/03
/18

Sărbătorile Pascale și luna aprilie aduc motivație, soare, energie pozitivă, dăruire, ținute colorate și vesele, planuri pentru vacanță şi cȃte şi mai cȃte. La Bounty Fair #33, Ediția de Florii și Paști, vei găsi un tȃrg care reuneşte aproximativ 60 de artişti romȃni și creații lucrate manual, cu design propriu.