Doina Ruști participă la Târgul de carte de la Leipzig
https://www.ziarulmetropolis.ro/doina-rusti-participa-la-targul-de-carte-de-la-leipzig/

Doina Ruşti va susţine o serie de lecturi publice la Târgul Internaţional de carte de la Leipzig alături de Radu Vancu, Daniel Bănulescu şi Gabriela Adameşteanu.

Un articol de Andrada Văsii|15 martie 2013

Doina Ruşti participă la Târgul Internaţional de Carte de la Leipzig, ediţia 2013 (14-17 martie), alături de Gabriela Adameşteanu, Radu Vancu şi Daniel Bănulescu. În cadrul târgului, autoarea va susţine o serie de lecturi publice şi îşi va întâlni cititorii germani.

Doina Ruşti este una dintre cele mai cunoscute scriitoare contemporane. Tradusă în mai multe limbi, invitată la numeroase târguri şi evenimente internaţionale, s-a impus în special prin romanele cu tematică diversă şi construcţie solidă, cele mai multe apărute la Polirom.

Fantoma din moară (2008), roman amplu despre comunismul românesc, a fost distins cu Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România, iar Lizoanca la 11 ani (2009) a primit Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române. Acesta din urmă se află în curs de ecranizare şi a fost editat recent la Berlin, de Horlemann Verlag.

A mai scris Omuleţul roşu (2004), un roman primit călduros de publicul italian, Zogru (2006), recompensat cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, Patru bărbaţi plus Aurelius (2011), precum şi un puzzle narativ – Cămaşa în carouri şi alte 10 întîmplări din Bucureşti (2010).

Cel mai recent roman semnat de Doina Ruşti, Mămica la două albăstrele, a apărut de curând în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală.

2012. Vară-toamnă. Bucureşti. Bărbat însurat, femeie îndrăgostită, copil adoptat, showbiz şi un prim-ministru pasionat de Facebook – totul într-un roman cu final neaşteptat, care se citeşte pe nerăsuflate.

Doina Ruşti este o excelentă prozatoare, de mare talent şi intuiţie. (Norman Manea)

Doina Ruşti, după părerea mea, e un prozator de primă mărime al literaturii actuale. (Nicolae Breban)

Doina Ruşti trăieşte la Bucureşti şi este profesor universitar (istoria culturii şi civilizaţiei universale). Standul României la Târgul de Carte de la Leipzig este organizat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.

09
/11
/16

Decupaje dintr-o carte de acum, în care scriitori din generații diferite își descriu, cu precizie și umor, întâlnirile cu poliția sau miliția de altădată. „Scriitori la poliție”, volum coordonat de Robert Șerban și apărut de curând la editura Polirom, este o colecție de amintiri ușor de citit și greu de uitat.

08
/11
/16

În cadrul Conferințelor Teatrului Național, în mod excepțional, va avea loc duminică, 20 noiembrie, ora 11.00, la Sala Pictură, o întâlnire cu scriitoarea Ana Blandiana.

06
/11
/16

Romanul de dragoste are milioane de fani în toată lumea, iar de-a lungul istoriei multe dintre titluri au iscat scandaluri serioase. Ziarul Metropolis vă oferă un top al celor mai frumoase romane de dragoste din toate timpurile, zece povești pe care trebuie să le citești într-o viață.

04
/11
/16

Prestigiosul premiu Goncourt, cel mai important premiu al literaturii francofone, a fost câștigat, ieri, de scriitoarea Leila Slimani pentru romanul „Chanson douce”. Romanul ei, "Chanson douce", o povestire atroce bine construită, relatează asasinarea a doi copii de către doica lor.

04
/11
/16

Editura Nemira lansează în această toamnă VORPAL, o colecţie de poezie coordonată de Svetlana Cârstean. Vorpalul e arma absurdă, dar eficientă şi impecabilă, care apare în poemul Jabberwocky din „Alice în Ţara oglinzilor“. Armă uneori jucăuşă şi periculos de inteligentă ca „Dodiile“ lui Florin Dumitrescu sau provocatoare şi stranie ca „Sistemele de fixare şi prindere“ ale Ştefaniei Mihalache - primele două volume din colecţie.

03
/11
/16

Povești despre dragoste, prietenie și cărți, cu o lectură performativă din romanele „Blogstory” și „Deviații de Stereo”, iată ce ne propun Nora Iuga și Ioana Cristina Casapu, pentru seara zilei de 5 noiembrie, pe care ne invită să o petrecem împreună la Point, de la ora 18.00.

03
/11
/16

Editura Humanitas Fiction vă invită sâmbătă, 5 noiembrie, ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului „O paranteză în timp” a celebrei scriitoare britanice Jeanette Winterson, publicat în traducerea lui Vali Florescu, în colecţia „Raftul Denisei“, în cadrul Proiectului Hogarth Shakespeare.

02
/11
/16

Editura Polirom vine cu o ofertă impresionantă de literatură română la ediția din acest an a Tîrgului de Carte Gaudeamus, continuîndu-și astfel unul dintre cele mai importante demersuri editoriale: publicarea, difuzarea și promovarea scriitorilor români contemporani, direcție deschisă prin lansarea colecției „Ego. Proză” în anul 2004, continuată în 2007 cu lansarea proiectului editorial „Fiction Ltd.”, dar și cu inițierea, în anul 2008, a prestigioasei colecții „Opere”, precum și a seriilor de autor Polirom

31
/10
/16

Disco Titanic, de Radu Pavel Gheo, un roman cu adolescenţi maturizaţi traumatic într-o lume copleşită de puseuri naţionaliste sau localiste, a apărut în colecția Ego. Proză a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală. „Radu Pavel Gheo este un scriitor strălucit, ce va marca o epocă.” - Mircea Iorgulescu

31
/10
/16

Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, „Inimi cicatrizate”, o adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher, va rula în cinematografele din România din 18 noiembrie, pelicula fiind distribuită de micro FILM. Cu această ocazie, Editura Humanitas publică o ediție specială a romanului ”Inimi cicatrizate”. Este pentru prima dată când M. Blecher semnează și ilustrația copertei cărții sale, un desen în tuș negru și roșu descoperit în timpul documentării lui Radu Jude, desen care a devenit imaginea centrală a afișului filmului.

29
/10
/16

Artistul american Bob Dylan, care nu a făcut declarații după ce a fost desemnat câștigătorul premiului Nobel pentru Literatură, a anunțat că va merge la Stockholm pentru a primi această recompensă ''uluitoare, de necrezut''.

28
/10
/16

O ofertă impresionantă de cărți la prețuri „de kilipir” îi așteaptă pe cititori la ediția din această toamnă a celui mai important târg de carte cu discount, Kilipirim. Cărți pentru copii și tineret, dar și pentru cititorii experimentați pot fi achiziționate pe parcursul celor 5 zile de târg (26-30 octombrie 2016, zilnic între orele 10.00 și 21.30), la etajul 2 al Unirea Shopping Center, Aripa Călărași.

Page 43 of 100« First...102030...4142434445...506070...Last »