Afișul îndrăzneţului „ILEGITIM”, singurul lungmetraj românesc prezent la Berlinala 2016
https://www.ziarulmetropolis.ro/domestic-film-lanseaza-afisul-pentruilegitim-singurul-lungmetraj-romanesc-din-selectia-berlinale-2016/

Domestic Film lansează posterul pentru “Ilegitim”, producţie independentă în regia lui Adrian Sitaru, singurul lungmetraj românesc prezent în selecţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.

Un articol de Liliana Matei|3 februarie 2016

Pelicula va fi proiectată în cadrul celei mai îndrăznețe secțiuni a festivalului, BERLINALE FORUM, iar afișul este pe măsură.

Realizat de Good Hands, posterul îi are ca protagoniști pe cei doi actori din rolurile principale, Alina Grigore și Robi Urs.

“Ilegitim” va avea premiera mondială, în prezența echipei, pe 13 Februarie, la ora locală 19:30, la Zoo Palast, în primul weekend al prestigiosului eveniment din capitala Germaniei.

Celelalte proiecții sunt programate pe 14 februarie, ora 15:45 la CineStar 8, 15 februarie, ora 20:00 la Cubix 9, 16 februarie 2016, ora 17:30 la CinemaxX 6 şi 20 februarie, ora 21:30 la CineStar 8.

“Ilegitim”, unul dintre cele mai provocatoarea filme din ultimii ani, spune povestea a doi frați (Alina Grigore și Robi Urs) și a iubirii lor ilegitime. Un tată medic (Adrian Titieni) și mai multe denunțuri. O familie în care limita dintre moral și legal nu a existat niciodată. Nici măcar în cazul unui avort.

Din distribuție fac parte Adrian Titieni, Bogdan Albulescu, Alina Grigore dar și actori neprofesioniști din cadrul școlii de actorie InLight – Robi Urs, Cristina Olteanu, Miruna Dumitrescu, Liviu Vizitiu, Mihaela Perianu.

Scenariul a fost scris de Alina Grigore și Adrian Sitaru, imaginea poartă semnătura lui Adrian Silișteanu și Alexandru Lorian Timoșca, montajul a fost realizat de Mircea Olteanu și Theo Lichtenberger în timp ce de sunet s-au ocupat Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu, producător Anamaria Antoci.

“Ilegitim” este o producție Domestic Film, în coproducție cu Film Produkcja Polonia și Damned Films Franța, cu sprijinul Altex și HBO România.

În România, “Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, va avea premiera pe 18 martie 2016.

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

15
/12
/23

OPINIE Ne-am obişnuit să ne plângem. Lumea nu prea mai merge la cinema, şi cu atât mai puţin la filmele de artă. Nu mai avem săli pentru cinematografia non-mainstream. Presa generalistă a renunţat la jurnalismul de cinema. 

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.