Domestic in regia Adrian Sitaru, in selectia festivalului Slamdance, singurul organizat exclusiv de cineasti
https://www.ziarulmetropolis.ro/domestic-in-regia-adrian-sitaru-in-selectia-festivalului-slamdance-singurul-organizat-exclusiv-de-cineasti/

Filmul lui Adrian Sitaru – „Domestic” – a fost inclus în selecţia singurului festival organizat exclusiv de cineaşti, Slamdance, desfăşurat în paralel cu Festivalul de la Sundance, în Park City (Utaj, Statele Unite), care are loc între 18 şi 24 ianuarie 2013. Potrivit unui comunicat 4Proof Film, comedia „Domestic” figurează în noua secţiune Beyond, dedicată […]

Un articol de Andrada Văsii|14 decembrie 2012

Filmul lui Adrian Sitaru – „Domestic” – a fost inclus în selecţia singurului festival organizat exclusiv de cineaşti, Slamdance, desfăşurat în paralel cu Festivalul de la Sundance, în Park City (Utaj, Statele Unite), care are loc între 18 şi 24 ianuarie 2013.

Potrivit unui comunicat 4Proof Film, comedia „Domestic” figurează în noua secţiune Beyond, dedicată „filmelor îndrăzneţe cu viziuni inovatoare”, fiind a doua selecţie majoră pentru filmul lui Adrian Sitaru după cea de la Festivalul Internaţional de Film de la Mar del Plata, din noiembrie.

Din distribuţie fac parte Adrian Titieni, Gheorghe Ifrim, Clara Vodă, Ioana Flora şi Sergiu Costache. Director de imagine este Adrian Silişteanu, scenografia îi aparţine lui Cristian Niculescu, iar montajul este semnat de Andrei Gorgan.

„Domestic” va fi lansat în România în martie 2013.

Supranumit „Quinzaine des Realisateurs al Sundance-ului”, Slamdance se află la a 19-a ediţie şi reuneşte producţii originale şi regizori cu viziuni noi, în încercarea de a încuraja cinema-ul independent.

Aici s-au făcut remarcaţi, pentru prima dată, Christopher Nolan („Inception”), Oren Peli („Paranormal Activity”), Marc Forster („Stranger than Fiction”), Lena Dunham – creatoarea serialului „Girls” sau Benh Zeitlin („Beasts of the Southern Wild”).

Pentru că multe dintre filme ajung să fie achiziţionate de case mari de distribuţie – o şansă nesperată pentru cineaştii fără bugete – anul trecut 5.000 de filme au fost înscrise la Slamdance.

Totodată, timp de un an, organizatorii proiectează filmele selecţionate în diverse oraşe din Statele Unite şi le fac disponibile pe diverse platforme online.

„În Slamdance, ca şi în Sundance, intră doar filme de o anumită calitate şi originalitate, ce au şi un potenţial comercial. Este ceea ce mi-am dorit de la ‘Domestic’. În plus, vizibilitatea pentru presă şi pentru cei din lumea filmului este extrem de mare, asta pe un continent unde filmul chiar este o afacere. Este foarte onorant pentru mine”, declară regizorul Adrian Sitaru.

Sursa: Agerpres

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

„Din autobiografie îmi extrag eu forța, prin autobiografie simt că pot să-i fac pe oameni să se confrunte cu acele lucruri pe care nu vor să le vadă. Când vine vorba de scrierea autobiografică, oamenii nu mai pot spune: E doar un personaj, asta nu poate fi adevărat”.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

05
/02
/24

Prima premieră a anului 2024 la Teatrul EXCELSIOR (singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor) este spectacolul PTERODACTILI de Nicky Silver, o producție în regia lui Radu Iacoban și scenografia lui Tudor Prodan.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

04
/02
/24

NOU Un singur personaj, în care coabitează două ființe diferite, chiar opuse. Un singur monolog, lung, rostit de doi actori, într-un spectacol nou intrat în portofoliul Teatrului Metropolis, în urma concursului pentru debutanți, “StarT”

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.