Domnisoara Christina o aduce pe Maia Morgenstern într-un film cu strigoi
https://www.ziarulmetropolis.ro/domnisoara-christina-o-aduce-pe-maia-morgenstern-intr-un-film-cu-strigoi/

Abis Studio va lansa la începutul lunii viitoare, pe 1 noiembrie, cel mai nou lungmetraj semnat de regizorul Alexandru Maftei, Domnisoara Christina, cu Maia Morgenstern si Tudor Aaron Istodor.

Un articol de Andrada Văsii|25 octombrie 2013

Abis Studio va lansa la începutul lunii viitoare, pe 1 noiembrie, cel mai nou lungmetraj semnat de regizorul Alexandru Maftei, Domnisoara Christina.

Filmul, o adaptare a nuvelei fantastice scrise de Mircea Eliade, va avea premiera de gală chiar în seara de Halloween.

După ce a fost proiectat în avanpremieră la Festivalul Internațional de Film Transilvania, Domnisoara Christina ajunge în cinematografele din România în această toamnă, fiind una dintre cele mai așteptate producții românești ale sezonului.

Citiţi şi: CRONICĂ DE FILM Domnisoara Christina. Platitudine şi calofilie

Acțiunea filmului se întâmplă în România perioadei interbelice. Tânărul pictor Egor Pașchievici (Tudor Aaron Istodor), sosit la conacul doamnei Moscu (Maia Morgenstern) împreună cu iubita lui Sanda (Ioana Anastasia Anton), observă că întreaga ei familie o venerează pe Domnisoara Christina, mătușa ucisă în împrejurări neclare pe când avea doar 20 de ani, în timpul răscoalelor din 1907.

Egor este atras într-un mod inexplicabil de portretul ei și începe să o viseze. Curând însă granița dintre vis și realitate se estompează iar Domnisoara Christina (Anastasia Dumitrescu), îndrăgostită de Egor, este adusă înapoi la viață prin ritualuri oculte chiar de către familia ei. Când realizează însă că viața Sandei este în pericol Egor decide să lupte cu strigoiul.

Din distribuția filmului Domnisoara Christina fac parte Tudor Aaron Istodor,  Maia Morgenstern, Ioana Anastasia Anton, Anastasia Dumitrescu,  Ioana Sandu, Ovidiu Ghiniță, Ioan Andrei Ionescu, Daria Pușa, Andreea Gheorghe.

De la povestea lui Mircea Eliade, la Domnisoara Christina pe marele ecran

Pentru regizorul filmului, Alexandru Maftei, ecranizarea nuvelei lui Mircea Eliade a constituit o provocare majoră: „Demersul meu s-a îndreptat spre realizarea unui spectacol cinematografic bogat care să nu-i dezamăgească pe iubitorii genului horror și fantasy. Am dorit să fiu cât mai aproape de spiritul nuvelei păstrând misterul, fantasticul și componenta horror în proporțiile originale”.

Citiţi şi: Maia Morgenstern: „Eu n-am avut destul timp să mă joc“ 

Domnisoara Christina este unul dintre cele mai îndrăznețe filme realizate în România în ultimii 20 de ani, care pe lângă o distribuție de excepție, beneficiază din plin de efecte speciale și de o direcție vizuală rar întâlnită în producțiile autohtone. Imaginea este semnată de Radu Aldea,  Adriana Ionică a supervizat cu succes echipa responsabilă cu efectele speciale iar producătorul filmului Domnisoara Christina este Gabriel Antal.

Domnisoara Christina

Maia Morgenstern, într-o scenă din filmul Domnisoara Christina

Decorurile realizate de Vali Ighigheanu pentru Domnisoara Christina și costumele Mariei Miu reconstituie fidel atmosfera de epocă. Muzica originală a compozitorului englez Jon Wygens înregistrată în studio cu o orchestră simfonică, alături de coloana sonoră 5.1 surround semnată de sound designerul Tudor Petre contribuie la impactul audio-vizual.

Absolvent al Academiei de Teatru şi Film din Bucureşti în 1994, Alexandru Maftei face parte din prima generație de regizori de film post decembristă. Debutul său pe marile ecrane, comedia dulce amăruie „Bună! Ce faci?” (Rollin Studio, 2011), a fost descrisă în revista americană „Variety” drept „o gură de aer proaspăt” în contextul cinematografiei românești sumbre.

Info:

La numai 24 de ore de la lansare, trailerul filmului Domnisoara Christina a fost vizualizat de peste 100.000 de oameni în rețelele sociale și are deja o comunitate puternică de fani.

Foto credit: Domnisoara Christina

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.