Dorian Boguţă, la Short Film Corner de la Cannes
https://www.ziarulmetropolis.ro/dorian-boguta-la-short-film-corner-de-la-cannes/

Scurtmetraje regizate de Nicolae Constantin Tănase şi Dorian Boguţă se numără printre titlurile selectate în programul românesc prezentat la Short Film Corner, un eveniment necompetitiv destinat profesioniştilor din cinema care are loc în timpul Festivalului de Film de la Cannes.

Un articol de Pete Ivan|15 aprilie 2014

Filmele româneşti selectate anul acesta la Short Film Corner sunt: „12 minute”, de Nicolae Constantin Tănase, „Brigada neagră”, de Andrei-Nicolae Teodorescu, „Cadoul”, de Dumitru Grosei, „Calea Dunării”, de Sabin Dorohoi, „Catafalce”, de Radu Constantin Vasile, „Dry Bones”, de Luiza Pârvu, „Jurnal#2”, de Adina Pintilie, „Kazimir”, de Dorian Boguţă, „Kowalski”, de Andrei Creţulescu, „Rio 2016”, de Bianca Rotaru, „Rost”, de Şerban Georgescu, „Shtorzina”, de Radu Mihai, „Tuns, ras şi frezat”, de Bogdan Mureşanu, şi „Vocea a doua”, de Daniel Sandu, informează Mediafax.

Dorian

„Dry Bones”, de Luiza Pârvu

Short Film Corner este conceput ca o piaţă pentru scurtmetraje şi de aceea participarea nu echivalează cu o selecţie în cadrul secţiunilor competitive ale Festivalului de Film de la Cannes.

Din programul care însumează aproximativ 200 de minute de film, o proiecţie de 110 minute va avea loc pe 18 mai, începând cu ora 13.30, în Palatul Festivalului din Cannes.

Romanian Short Waves 2014 este un program produs de Asociaţia Secvenţe şi susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) şi Institutul Cultural Român (ICR).

La ediţia din 2013 au fost înscrise 2.178 de scurtmetraje din 98 de ţări, pelicule care au înregistrat peste 21.000 de vizionări în timpul proiecţiilor din săli şi al bibliotecii virtuale.

Cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes se va desfăşura în perioada 14 – 25 mai.

Foto cu Dorian Boguţă, „Kazimir” şi „Dry Bones” – Cinemagia

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.