Un thriller existenţial care ne arată Urma: pe aici a trecut o viaţă! Despre un debut matur
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-thriller-existential-care-ne-arata-urma-pe-aici-a-trecut-o-viata/

Scriitorul Vasile Ernu ne-a trimis un text despre filmul românesc “Urma”, lansat în cinematografe la 6 martie, chiar înainte de starea de urgenţă. Este debutul în regia de lungmetraj al lui Dorian Boguţă, cu care Vasile Ernu se ştie de la Chişinău încă din 1988, fiind „copiii perestroika”.

Un articol de Vasile Ernu|8 aprilie 2020

Pandemia a stopat şi circuitul filmelor în cinematografe. Sperăm că nu pentru mult timp. Experienţa vederii filmului nu trebuie să fie redusă la spaţiul domestic: ar fi o catastrofă. Nu e loc aici pentru a explica. Dar acum suntem damnaţi la carantină.

Multe filme lansate în primăvara asta au rămas nevăzute. Eu am vrut foarte mult să văd “Urma” lui Dorian Boguţă. La premieră nu am ajuns. Am zis că-l văd următoarea săptămână: nu a mai fost posibil din cauza virusului.

Pe Dorian Boguţă, Doru, cred că îl ştiu din 1988. Suntem „copiii perestroika”, născuţi în acelaşi an, iar în perioada adolescenţei ne învârteam în medii apropiate. Îmi amintesc destul de bine echipa lor de actori, selectaţi şi anunţaţi ca „marea speranţă a Basarabiei”. Era trupa care avea să plece la studii la Tblisi, în Georgia, la faimoasa Universitate de Teatru și Film „Şota Rustaveli”.

Cunoşteam binişor echipa, gaşca lor. Cu Enrico Frumusachi, un membru al echipei, eram prieteni, umbla cu gaşca noastră. Avea să moară tragic după ce primise o moştenire în America. O poveste tragică ce ne-a marcat adolescenţa.

O cunoşteam pe Mihaela Strîmbeanu, una dintre cele mai frumoase şi talentate fete ale generaţiei noastre, după care toţi eram morţi. O perioadă scurtă a umblat în apropierea noastră „din cauza” prietenilor comuni. Slăbiciunea mea era însă Corina Druc, cu al cărei verişor eram prieten de cataramă. Cred că am uitat să-i spun, dar asta e o altă poveste. Parcă era şi Valeriu Andriuţă, dar nu mi-l amintesc din trupă.

Pe Dorian Boguţă mi-l amintesc bine din perioada aceea. Eram ambii foarte timizi: timizii grupurilor. Probabil de aici nevoia de a face multe lucruri: aşa lupţi cu timiditatea, mai ales în contextul nebunilor ani `90.

Dorian Boguţă era „frumosul” grupului. Era chiar un adolescent simpatic: zâmbetul acela mereu afişat, puţin timid şi trist în acelaşi timp, acompaniat de nişte ochi sclipitori şi isteţi. Şi vocea mi-o amintesc: Dorian şi Mihaela aveau genul de voce pe care nu o uiţi uşor. Doru avea o cadenţă stranie a frazării şi un soi de „defect” în pronunţie care-l făcea inconfundabil. Plus nazalitatea sunetelor pe care le scotea: îl auzeai o dată şi nu-l mai uitai.

Chiar şi după mulţi ani de actorie şi şcoală bună făcută mai păstrează aceste „defecte” care-l fac inconfundabil. Mi se pare că e genul de actor care a ştiut bine să-şi transforme în atuuri „defectele” şi nu a căzut pradă „frumuseţii”. Ba din contră, a fugit de ea. Dorian Boguţă s-a maturizat neaşteptat de aşezat şi „corect”: sub pelicula subţire a zâmbetului ascunde surpriza tragediei, deloc agresivă, ci doar meditativă.

Bun. Dar nu „Portretul lui Dorian” mi-am propus să-l fac aici. Dorian Boguţă vine acum cu “Urma”, debutul în filmul de lungmetraj. Debut regizoral.

Îmi este teamă să văd, să citesc, să iau cunoştinţă cu „produsul” unor artişti pe care-i ştiu bine sau cu care am o amintire intimă puternică. Ştiu ce înseamnă să lucrezi mult la un “proiect” de acest gen şi să nu-ţi iasă. Mă tem de dezamăgiri. Ce-i spun şi cum îi spun după această experienţă? Nu e simplu.

La Dorian Boguţă nu e cazul: surpriză foarte plăcută. Ştiam ce poate în calitate de actor. Acolo el a dovedit că poate multe. La regie văzusem scurtmetraje. Dar mă uitasem ca la ceva secundar, jocuri de pauză actoricescă, hobby. Lungmetrajul e deja o altă provocare. După ce am văzut “Urma”, am rămas puţin descumpănit: un debut neaşteptat de bun şi surprinzător. Peste aşteptările mele, care nu sunt chiar mici.

“Urma” este unul dintre cele mai mature debuturi din cinematografia românească din ultimii ani. El mai face un lucru neaşteptat. Propune o linie cinematografică destul de diferită de cea cu care ne-am obişnuit: radical diferită de „şcoala veche” şi destul de distanţată de „şcoala nouă”. “Urma” e un film matur şi curajos. Semne din Puiu şi Porumboiu? Dar poate mai degrabă din Jacques Audiard?

Primul lucru vizibil: Doru ştie bine lumea actoricească. Adică ştie cine ce poate şi cum poate. Lumea actoricească românească pare destul de ofertantă. Poţi merge pe supervedete, poţi merge pe vedete din diverse domenii, staruri etc. Poţi merge pe actori superprofesionişti, consacraţi. Poţi găsi debuturi spectaculoase. Doru mi se pare că reuşeşte să combine perfect toată oferta.

Combină foarte bune tipul de actor “VIP”, verificat şi meseriaş în domeniu (Bucur, Téglás, Corban, Ifrim) cu actorul VIP glamour (Mădălina Ghenea), dar care nu scade nivelul filmului. Şi mai ales aduce noutatea actorului „de debut”, cum e Irina Rădulescu/Ana în rol principal.

Mai face un „truc” interesant la acest capitol: pune actori de o anumită tipologie să facă roluri aparent opuse stilului lor, cum e cazul lui Téglás – o face pe băiatul rău, traficantul de droguri „din lumea bună”. Sau chiar Mădălina Ghenea, care face un rol tragic reuşit: o frumuseţe tragică bine jucată.

Pentru mine noutatea a fost însă rolul principal: Irina Rădulescu/Ana. Mare curaj pe Doru să dea un rol atât de important unei debutante care s-a descurcat de minune. A ieşit cum a vrut: mai ales la jocul de atmosferă, la care se pare că regizorul ţine cel mai mult. Şi mi-a plăcut Liviu Pintileasa în rol de poliţist: acesta e poliţistul pe care-l vreau. Ceilalţi deja sunt la înălţimea aşteptată.

La jocul actoricesc regizorul construieşte ceva important, dar nu ştiu dacă programatic. El construieşte tandemuri: frate-soră, soţ-soţie, iubit-iubită, prieten-prieten. E obsedat să producă un soi de chimie de cuplu, cu oameni care se atrag şi se resping foarte „zen”, între dragoste şi tragedie bine camuflate.

Toţi sunt în tandem. Însă tandemul acesta nu e deloc întâmplător. Tandemul îi permite lui Boguţă să producă în construcţia filmului suspansul, care este tehnica principală a naraţiunii (scenariu surprinzător de bun semnat de Boguţă-Novak).

De ce? Pentru că în tandem mereu intervine un al treilea care produce conflictul, problema, care produce nescunoscutul ce duce la o altă problemă şi mai mare şi te ţine din suspans în suspans. Problema creşte şi creşte şi odată cu ea creşte şi suspansul.

Ea porneşte de la dispariţia unui personaj care este parte a unui cuplu, care intervine ca un al treilea element în diverse cupluri şi care duce la amplificarea permanentă a problemelor şi istoriei.

Dacă înţeleg bine, Dorian Boguţă face un soi de thriller-detectivist dramatic care, surpriză, nu rezolvă problema anunţată. Nici nu-şi propune. Ba chiar ne dă o pistă falsă perversă: ne anunţă că a dispărut eroul principal şi că vom vedea un film despre cum va fi găsit acest erou. Tema: se pierde un erou şi îl vom căuta şi găsi. Veţi fi martorul găsirii acestui erou.

Dar, surpriză. Pe parcursul filmului însă totul se răstoarnă de la o secvenţă la alta şi de fapt nu aflăm mare lucru despre dispariţa eroului. Însă ce aflăm? Aflăm aparent întâmplător despre o mulţime de combinaţii şi istorii de viaţă ascunse care ies la suprafaţă din acest ghemotoc de „aţe şi iţe de viaţă” foarte încâlcite. Care, atenţie, nici ele în sine nu sunt firul narativ principal pe care vrea regizorul să-l urmărim, ci doar ne împing spre o atmosferă, spre o „urmă-stare” de reflecţie a unui cumul de întrebări existenţiale fundamentale.

Asta e de fapt marea surpriză. Dorian Boguţă construieşte un thriller-detectivist existenţial dramatic. Regizorul nu caută ceea ce te anunţă că va căuta, eroul dispărut, ci caută problemele esenţiale din viaţa dispărutului şi a anturajului său. Probleme cu care toată lumea se confruntă dar de care fuge: tragedie, viaţă, moarte, ratare, neîmplinire, iubire, trădare etc.

Ei bine, regizorul ţi le ridică subtil fără a te invada şi forţa. El propune o formă de naraţiune-imagine care te invită mai ales la căutare: asta e atmosfera filmului, la care, repet, regizorul cred că ţine cel mai mult. Atmosfera de căutare a unor răspunsuri la problemele de lângă tine greu de formulat, dar pe care le simţi cu toată fiinţa ta.

Şi aici vine ultimul act: “Urma” nu vrea să rezolve această căutare-găsire. “Urma” creează un cadru, un cadru bine filmat, bine jucat, bine gândit, bine defăşurat. Filmul creează atmosfera care-ţi sugerează, îţi induce problemele şi temele. El îţi arată subtil stigmatul marilor probleme pe care nu vrei să le vezi. Filmul îţi arată semnul, Urma lăsată de aceste probleme de care fugi.

Ele sunt induse nu doar prin poveste, joc actoricesc, ci şi prin imagine şi sunet. O imagine (Barbu Bălăşoiu) şi muzică excelente: muzica e de ascultat. Sunetul, veşnica problemă a „filmului românesc”, aici mi se pare bun (Alexandru Dumitru e sound designer-ul).

Ar trebui să mă opresc aici. Nu fac servicii amicilor, nu scriu niciodată despre ce nu-mi place doar ca să critic. Are şi ceva probleme, dar i le voi şopti „debutantului” succint: momente de indecizie în structură şi în plasarea actorilor în anumite momente, precum şi fraze „disonante” ca formă şi conţinut care puteau lipsi sau puteau fi puţin ajustate. Însă filmul mi-a picat la inimă.

Dar, atenţie: am văzut filmul „domestic”, nu în cinema. Vreau la cinema. Iar în aceste vremuri de pandemie, “Urma” chiar e filmul de care avem nevoie.

Sintetic, aş spune aşa: filmul este un thriller dramă-existenţială care ne arată Urma unor lucruri fundamentale: pe aici a trecut o viaţă!

25
/07
/21

CRONICĂ DE FILM „Censor” (2021), proiectat în secţiunea Lună Plină de la TIFF, este un horror britanic de debut al unei regizoare din Ţara Galilor, Prano Bailey-Bond. Şi are prospeţimea unui prim film care anunţă o autoare demnă de umărit.

23
/07
/21

Vineri, pe 23 iulie, de la ora 21:30, filmul care deschide cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania la Cluj-Napoca se va vedea și pe marele ecran din capitală. Bucureștiul se află pe lista celor 20 de localități din țară în care TIFF va proiecta simultan comedia spaniolă multi-premiată Dineu cu vecinii de sus (r. Cesc Gay, 2020). Filmul va rula în aer liber, la Roaba de Cultură din Parcul Herăstrău.

22
/07
/21

LAND, lungmetrajul de debut în regie al cunoscutei actrițe Robin Wright, care a fost prezentat în premieră internațională la Sundance Film Festival 2021, va deschide cea de-a 18-a ediție a ANONIMUL IIFF. QUO VADIS, AIDA?, o producție cu participare românească, regizată de Jasmila Zbanic (Bosnia – Herțegovina) și nominalizată la Oscar la categoria Cel mai bun film străin, va rula în afara competiției. Festivalul are loc între 9-15 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

22
/07
/21

PREVIEW După o ediţie 2020 doar cu proiecţii în aer liber şi cu un număr mult mai mic de filme decât de obicei, TIFF revine în acest an (23 iulie - 1 august) aproape la turaţie maximă: peste 160 de titluri, numeroşi invitaţi, cine-concerte şi alte evenimente. Ziarul Metropolis vă propune câteva recomandări de filme, pentru o mai uşoară orientare prin program.

19
/07
/21

Autor de marcă al cinematografiei maghiare, regizorul István Szabó vine în România ca invitat special la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 august – 1 iulie, Cluj-Napoca). Lui i se vor alătura zeci de invitați români și străini în cele zece zile de festival. Printre aceștia se numără celebrul scenarist Guillermo Arriaga, Christian Jeune, directorul Departamentului de Film al Festivalului de la Cannes, producătorul israelian Katriel Schory, regizorii Szabolcs Hajdu, Susanna Nicchiarelli, Agustí Villaronga sau Uberto Pasolini.

19
/07
/21

„Titane”, filmul Juliei Ducournau, a doua femeie din istoria festivalului care câștigă Palme d’Or, „A Hero” (r. Asghar Farhadi), câștigător al Grand Prix, și „The Worst Person In The World” (r. Joaquim Trier), care și-a atribuit premiul pentru Cea mai bună actriță (Renate Reinsve), vor fi distribuite în România de Independența Film, alături de alte titluri din selecția festivalului, precum „Paris, 13th District” de Jacques Audiard, „Tre Piani” de Nanni Moretti, „Where is Anne Frank” de Ari Folman și „Cow” de Andrea Arnold.

15
/07
/21

Până pe 18 iulie, al X-lea sezon al cinematografului călător Caravana Metropolis aduce în fața publicului unele dintre cele mai bune filme noi de autor, apreciate la marile festivaluri internaționale și în cinematografele din întreaga lume.

15
/07
/21

Prima săptămână a lunii august stă, la TNT, sub semnul acțiunii. Actorii Mel Gibson și Danny Glover sunt protagoniștii celor patru lungmetraje din seria „Armă mortală/ Lethal Weapon”, care vor fi difuzate în perioada 2 - 8 august, în fiecare seară.