Două degete
https://www.ziarulmetropolis.ro/doua-degete/

Se joacă la Teatrul Metropolis spectacolul „Zece pentru New York” (piesă scrisă şi regizată de Lia Bugnar).

Un articol de Andrei Crăciun|14 aprilie 2017

„Zece pentru New York” este o întâlnire cu totul specială. Să nu vă gândiți că las și eu aici un clișeu, ca să umplu câteva rânduri, nu e o vorbă-n vânt, chiar este o întâlnire cu totul specială. Iar pentru ca acest spectacol să-și împlinească menirea trebuie să țineți seama de condițiile în care a venit pe lume.

Zece” a apărut dintr-o idee generoasă, la un ceas aniversar, când Teatrul Metropolis tocmai sărbătorea zece ani (la mulți ani, Teatrule!). Și ce ar fi dacă, la împlinirea acestui deceniu, un juriu format din actori consacrați ar selecta zece actori tineri și foarte tineri (toți până în treizeci de ani) și le-ar oferi șansa unui spectacol în care să strălucească? Și uite că așa a fost. S-au ales și s-au făcut unsprezece, iar Lia Bugnar a scris o piesă pentru ei. Apoi a regizat-o, ba chiar a ajuns să și joace în ea.

Când am fost eu la „Zece”, distribuția a fost următoarea: Otta – Alexandra Apetrei, Răpitorul – Alex Nagy, Robert – Alexandru Sinca, Peti – Ana Maria Bercu, Inga – Aurora Păunescu, Ana – Ilona Brezoianu, Tavi – Ionuț Niculae, Fefe – Lavinia Pele, Zora – Letiția Vlădescu, Mama – Lia Bugnar, Paul – Matei Arvunescu, Mihu – Ștefan Pavel. Asta am văzut, asta povestesc.

În primul rând, am văzut că regizorul nu și-a făcut singur distribuția. Un spectacol se salvează, de cele mai multe ori, din distribuție. Aici, Lia Bugnar a lucrat cu actori aleși de altcineva. Foarte interesant exercițiu. Consider că toți s-au descurcat admirabil.

În al doilea rând, am văzut că, deși toți actorii sunt tineri, unii sunt mult mai tineri decât alții, au mai puține spectacole în bagajul de inimă. Ceea ce se simte, se vede, și nu e un capăt de drum – dimpotrivă, e un început. Pentru ei, mai ales, spectacolul acesta este foarte important.

NY3În al treilea rând, am văzut actori supuși unei probe foarte dure: Lia i-a pus pe tinerii actori să joace pe viață și pe moarte (e o metaforă, totuși, nici măcar în corpul spectacolului nu sunt uciși – doar sunt împușcați din când în când; sunt împușcați în două degete, ca preț pentru că n-au fost suficient de buni, e mai complicat și nu aș vrea să fiu dintre aceia care spun chiar totul despre desfășurarea acțiunii).

În al patrulea rând, deși nu cred în ierarhii, am văzut totuși trei actori care sunt vârfuri ale acestei generații următoare, și nu e drept să-i tac. Alex Nagy (care este atins bine de tot de har), Letiția Vlădescu (are toată cariera înainte, nu i-a obosit talentul, e minunată), Ilona Brezoianu (de la care mă așteptam din clipă-n clipă să scape un „sunt un pescăruș, boss”, dar n-a scăpat; ea are geniu comic, iar publicul o iubește).

În al cincilea rând, acest spectacol nu are, însă, actori-locomotivă, care să îl tragă decisiv înainte. Este un admirabil efort comun, care presupune camaraderie, colegialitate, bune intenții. Probabil că, mai mult decât să joace pe scena mare de la Metropolis, acești tineri asta au învățat în ultimele luni: să-și fie alături. Mi se pare o lecție mai importantă decât însuși teatrul.

În al șaselea rând, niciunul dintre cei de pe scenă n-a jucat slab (Alexandra Apetrei e un nume pe care îl voi urmări; pe Alexandru Sinca nu-l știam, dar de acum îl voi ști; pe Ana Maria Bercu am văzut-o cândva la Gala HOP, așa că ea a fost o confirmare; pe Aurora Păunescu vreau să o revăd cât mai des; pe Ionuț Niculae, supranumit pe bună dreptate Jean, îl bănuiesc, și nu de ieri, de un mare potențial în comedie; pe Lavinia Pele acum o descopăr, și ea e o surpriză plăcută; pe Matei Arvunescu îl suspectez că poate mult mai mult, iar Ștefan Pavel se apropie deja de maturitatea artei sale). Au fost serioși la modul grozav, chiar dacă spectacolul (piesa fiind scrisă de Lia Bugnar) trece cu o viteză amețitoare de la comic la tragic. Am râs în hohote și am sfârșit, ca după orice întâlnire bugnaresciană, cu câteva întrebări deghizate în lacrimi.

În al șaptelea rând, „Zece pentru New York” are o scenografie (semnată de Mădălina Marinescu) simplă, dar impecabilă. E exact așa cum trebuie să fie.

În al optulea rând, Lia Bugnar își râde, pe bună dreptate, de criticii de teatru care n-au acces la umor și unde se uită văd șușă și talmeș-balmeș.

În al nouălea rând, Lia Bugnar se joacă bine și cu clasicii, îi strecoară pe alde Cehov și Shakespeare în spectacol de n-ai treabă, ba chiar ne lasă pentru totdeauna o idee greu de combătut (și o redau în spiritul, nu în litera ei): existența pieselor lui Shakespeare este o dovadă suficientă a existenței lui Dumnezeu.

În al zecelea rând, Lia Bugnar însăși caută prin jocul său să-și pună în valoare partenerii de pe scenă. Spectacolele dumisale spun ceva despre calitățile sale de artist, dar această deschidere spre ceilalți spune ceva, încă mai important, despre calitățile sale de om întreg la cap și la inimă.

Îmi scot, din nou, pălăria.

NY2



06
/01
/16

Primul concert al anului 2016 la Sala Radio va avea loc miercuri, 13 ianuarie, ora 19.00 şi stă sub semnul recunoştinței. Orchestra de Cameră Radio dedică acest eveniment memoriei dirijorului LUDOVIC BÁCS. Pentru mai bine de cinci decenii, cariera artistică a muzicianului a fost strâns legată de ansamblurile muzicale Radio România şi mai ales de Orchestra de Cameră Radio.

06
/01
/16

Ziua Culturii Naționale va fi celebrată vineri, 15 ianuarie 2016, de la ora 19.00, la Ateneul Român, prin spectacolul de muzică tradițională și poezie „La porțile ceriului". Evenimentul, organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu" şi TVR, îi are ca protagoniști pe Grigore Leșe împreună cu invitații săi.

06
/01
/16

Teatrul În Culise deschide anul 2016 cu aniversarea a patru ani de existență prin 9 days of home theatre, un minifestival în care vor defila cele mai noi producții ale teatrului. Între 9 și 17 ianuarie iubitorii teatrului sunt invitați „acasă”, în mansarda La Scena (Calea Călărașilor nr. 55), pentru a se bucura de spectacol

06
/01
/16

Daniel Craig, protagonistul filmelor din seria "James Bond", are o apariţie episodică în noul film din franciza "Războiul stelelor", intitulat "Star Wars: Trezirea Forţei", în care starul britanic interpretează rolul unui soldat din Infanteria stelară care rosteşte patru replici în acestă peliculă.

05
/01
/16

Sâmbătă, 9 ianuarie, de la ora 17:30, maestrul Andrei Șerban va susține la Opera Națională Română Iași o conferință de presă la care va avea are acces și publicul. Împreună cu Mihaela Marin, Andrei Şerban va lansa albumul bilingv „Regia de operă. Gânduri și imagini”, urmând ca de la ora 18.30 să aibă loc spectacolul ”Lucia di Lammermoor” de Gaetano Donizetti, în regia maestrului.

05
/01
/16

Ediţia din acest an a evenimentului Noaptea Muzeelor va avea loc pe 21 mai şi va fi marcată de o premieră - publicul va avea acces la un ghidaj audio-video, disponibil pe telefoanele mobile, pentru instituţiile muzeale din Bucureşti şi din alte oraşe mari din ţară.

05
/01
/16

În weekend-ul dinaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 88-a ediție a premiilor Oscar, șase dintre producțiile propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin vor fi proiectate la Cinema Union din București.

05
/01
/16

Ştiaţi că într-o zi de 5 ianuarie se inaugura Teatrul de Comedie din București, la iniţiativa lui Radu Beligan? Ajuns astăzi la venerabila vârstă de 97 de ani, maestrul Beligan a fost directorul instituţiei timp de opt ani, în perioada 1961 — 1969.

05
/01
/16

Într-o zi de 5 ianuarie (1932) se năştea Umberto Eco, unul dintre cei mai de seamă gânditori contemporani. Eseurile sale sunt adevărate modele ale genului. Strălucitoarea sa operă romanescă, începută în 1980 cu Numele trandafirului, este renumită pentru subtilele ei jocuri de limbaj şi pentru abundenţa simbolurilor şi aluziilor culturale.

04
/01
/16

Pe  5, 6 și 7 ianuarie, la Sala Mică de la Teatrul Excelsior, are loc ÎnScenarii, un festival de spectacole și filme făcute de adolescenţi. Pentru că "sfârşitul încununează opera", ultima seară se va încheia cu spectacolul ”O femeie singură”, ce o va avea ca protagonistă pe actriţa Maia Morgenstern.