Doua Teatre Nationale, o singură limbă
https://www.ziarulmetropolis.ro/doua-teatre-nationale-o-singura-limba/

Agenţia de bilete a Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB) se redeschide la 26 august, ora 10:00. La această dată se vor pune în vânzare biletele pentru patru reprezentaţii ale Teatrului Naţional “Mihai Eminescu” din Chişinău pe scena Naţionalului bucureştean.

Un articol de Petre Ivan|8 august 2014

Spectacolele (11-14 septembrie) se înscriu în turneul extraordinar “Teatrul românesc la Bucureşti şi Chişinău”, care cuprinde şi prezenţa în capitala Republicii Moldova, cu trei producţii (câte două reprezentaţii), a TNB (23-28 septembrie).

Publicul bucureştean are astfel posibilitatea să vadă patru montări din repertoriul Teatrului “Mihai Eminescu”: “

–   Amorul dănţuie şi feste joacă”, după Shakespeare, în regia lui Alexandru Vasilachi;

–  “12 scaune” de Ilf şi Petrov, în regia lui Petru Hadârcă

Doua Teatre Nationale

12 scaune, Teatrul Naţional “Mihai Eminescu”

–  “Hronicul Găinarilor” de Aureliu Busuioc, în regia lui Petru Hadârcă

–  “Copiii foametei. Mărturii” de Alexei Vakulovski, în regia Luminiţei Ţâcu.

Începând din 23 septembrie, scena Teatrului Național Mihai Eminescu va fi gazdă pentru spectacolele Teatrului Național I.L.Caragiale din București:

– „Dineu cu proști”

– „Micul infern”

– „Sinucigaşul

fiecare cu câte două reprezentații la Chișinău. Turneul este susținut de Institutul Cultural Român, OMV Petrom și Biofarm.

Comedie şi dramă, subiecte de istorie recentă tratate în cheie actuală, mărturii cutremurătoare şi întâmplări hazlii de o profundă umanitate, aduse în scenă de o trupă remarcabilă, într-o amplă desfăşurare de forţe artistice, iată numai câteva motive pentru a nu zăbovi în alegerea titlurilor propuse de Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău.

Foto cu Doua Teatre Nationale – TNB

23
/02
/17

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

22
/02
/17

Cu 30.000 de bilete individuale epuizate în primele ore de la punerea în vânzare pe 16 februarie, de la ora 10, în rețeaua Eventim, și un total de 34.000 de bilete epuizate în primele 24 de ore, Festivalul Internațional George Enescu a înregistrat și pentru ediția 2017 noi recorduri de vânzare. Abonamentele pentru ediția 2017, puse în vânzare pe 5 decembrie, s-au epuizat, de asemenea, într-un timp record.

22
/02
/17

Cele mai bune filme de peste an vin în 2017 la Festivalul Internațional de Film Transilvania, a cărui ediție cu numărul 16 va avea loc între 2 și 11 iunie. Premiate în marile festivaluri sau incluse în topurile de sfârșit de an ale criticilor, primele titluri anunțate din programul festivalului prefigurează o selecție eclectică, din care nu vor lipsi filme ce abordează teme fierbinți ale momentului - politică, religie, societate - , dar și filme de gen cu cârlig la marele public.

22
/02
/17

Într-o zi de 22 februarie se năștea actrița italiană Giulietta Masina, al cărei destin a fost legat de o altă biografie celebră din lumea filmului, cea a regizorului Federico Fellini, soţul ei. Tot într-o zi de 22 februarie se năștea poetul şi fabulistul Grigore Alexandrescu, cel care va consacra în literatura română ca specii literare autonome epistola, meditaţia şi satira, și se stingea din viață Andy Warhol, unul dintre cei mai reprezentativi artişti americani ai mişcării pop.

21
/02
/17

Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" organizează în perioada 27 februarie - 8 martie Târgul "De Mărțișor", eveniment prin care își propune promovarea "vechiului obicei al dăruirii, la început de primăvară, a micilor obiecte artizanale cu rol protector".

21
/02
/17

Foștii membrii Beatles Paul McCartney și Ringo Starr au avut prima lor colaborare după șapte ani. Veteranii muzicieni, singurii membri în viață ai celebrului grup din Liverpool, s-au reunit la sfârșitul săptămânii trecute pentru o colaborare de studio la ultimul album al lui Ringo Starr.

21
/02
/17

Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin” va susține un concert extraordinar pentru a marca Ziua Madrigalului, pe 26 februarie 2017, începând cu ora 17:00, la Sala de Spectacol “George Enescu” a Universității Naționale de Muzică București. Concertul este consacrat împlinirii a 92 de ani de la nașterea regretatului dirijor și compozitor Marin Constantin, fondatorul Corului Madrigal.

21
/02
/17

În fiecare an, la 21 februarie, se celebrează Ziua Internațională a Limbii Materne, un eveniment ce promovează diversitatea culturală și lingvistică din întreaga lume.

20
/02
/17

La împlinirea a 165 de la naşterea lui I.L. Caragiale, Casa de Producţie TVR prezintă în această seară, de la ora 20.10, la TVR2, spectacolul „Al matale, Caragiale”, în regia lui Mircea Cornişteanu. Din distribuție fac parte regretații actori Radu Beligan, Mircea Albulescu și Șerban Ionescu.

20
/02
/17

Profesorul universitar Jean-Pierre Sirois-Trahan a descoperit în arhivele Centrului Naţional al Cinematografiei din Canada un film alb-negru care l-ar reprezenta pe scriitorul francez Marcel Proust, literatul considerând că montajul este singurul existent care îl înfăţişează pe scriitor.

20
/02
/17

Ca o invitație la reflecție și empatie, BIEFF supune dezbaterii ideile preconcepute legate de corpul uman – de prezentarea, reprezentarea și auto-reprezentarea lui – atrăgând atenția asupra complexelor implicații socio-politice ale identității. Popularele programe tematice dedicate corpului și performance-ului revin și anul acesta la BIEFF între 28 martie și 2 aprilie.