Draga Olteanu Matei, 83
https://www.ziarulmetropolis.ro/draga-olteanu-matei-83/

“Te naşti în ţara care te naşti. (…) Eu sunt româncă din secunda în care m-am născut şi aşa o să fiu până nu o să mai fiu pe pământ.”- Draga Olteanu Matei. Marea doamnă a teatrului si filmului românesc împlineşte astăzi 83 de ani.

Un articol de Petre Ivan|24 octombrie 2016

Născută pe 24 octombrie 1933 la București, Draga Olteanu Matei a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1956. Cariera ei în slujba artei se întinde pe parcursul a peste  jumătate de secol, timp ]n care a interpretat sute de roluri pe scenă sau pe micul și marele ecran.

Am umblat mult cu părinții mei prin țară. Tata era ofițer si se muta cu unitatea militară des. Asta m-a pus în fericita situație să ajung, de copil, prin absolut toate regiunile țării. (…) În felul ăsta am învățat obiceiuri, dialecte, moduri de a gândi, moduri de comportament. Când am ajuns actriță am început să folosesc toate aceste cunoștințe. Mi-au folosit atât de bine încât ardelenii au crezut că sunt de-a lor, oltenii că sunt olteancă, bănățenii că sunt de la ei… moldovenii nu mai spun… De fapt eu sunt bucureșteancă din moși strămoși. – Draga Olteanu Matei

A debutat în film cu rolul din Blanca (1955), regia Mihai Iacob si Constantin Neagu, alături de Amza Pellea și Silvia Popovici.

Pe parcursul carierei sale în film, Draga Olteanu-Matei, o actriță unică dintr-o generație de excepție – Marin Moraru, Gheorghe Dinica, Stefan Iordache, Amza Pellea, Victor Rebengiuc sau Tamara Buciuceanu-Botez -, a colaborat cu regizori ca Dan Pița, Nicolae Mărgineanu, Elisabeta Bostan sau Geo Saizescu.

Ştiu foarte bine ce înseamnă să joci dramă, să nu-ţi curgă o lacrimă şi să auzi toată sala cum foşneşte, genţi care se deschid, lume care-şi suflă nasul. – Draga Olteanu Matei

A fost decorată la 30 mai 2002 cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler „pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.

Mi-am făcut carieră din roluri mici pentru că le-am făcut cu credință. Nu mi-a păsat dacă rolul e la coada distribuției. – Draga Olteanu Matei

În 2007, după pensionarea sa de la Teatrul Național din București, Draga Olteanu-Matei s-a retras la Piatra Neamț, unde și-a infiintat propria companie: Teatrul Vostru — primul teatru particular din Romania cu actori neprofesioniști.

Trei ani mai târziu, îndrăgita noastră actriță primea premiul Gopo pentru intreaga activitate.

Foto: Draga Olteanu Matei – facebook, cinemagia

04
/04
/13

CRONICĂ DE FILM În „The Gatekeepers“, şase foşti şefi ai agenţiei de securitate israeliene Shin Bet fac confesiuni brutal şi oarecum inexplicabil de sincere cu privire la acţiunile organizaţiei pe care au condus-o. Filmul va fi proiectat astăzi, de la ora 16.00, la Cinema Studio

01
/04
/13

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica (2 - 7 aprilie, Cinema Studio şi Elvira Popescu) începe marţi, 2 aprilie, ora 20.00, la Cinema Studio din Capitală, cu un subiect provocator şi un film proiectat în premieră în România: „Frumoasa adormită”/ „Bella addormentata”, în regia lui Marco Bellocchio.

25
/03
/13

„Toată lumea din familia noastră“, în regia lui Radu Jude, a câştigat premiul pentru cel mai bun film la Gala Premiilor Gopo. Radu Jude a câştigat premiul pentru regie, iar Şerban Pavlu premiul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru prestaţia din acelaşi film