„Dumbo”, noul film al lui Tim Burton, încasări sub aşteptări…
https://www.ziarulmetropolis.ro/dumbo-noul-film-al-lui-tim-burton-incasari-sub-asteptari/

Lungmetrajul „Dumbo” al lui Tim Burton a înregistrat un debut sub aşteptări în box office-ul nord-american de weekend, cu încasări de 45 de milioane de dolari. Adaptarea făcută de Tim Burton pentru Disney îi are în distribuţie pe Colin Farrell, Michael Keaton, Eva Green şi Danny DeVito.

Un articol de Petre Ivan|1 aprilie 2019

Producătorii se aşteptau la un start de cel puţin 50 de milioane de dolari, însă povestea veche de 80 de ani nu a fost sprijinită nici de recenziile primite, în cea mai mare parte, nefavorabile.

Un pui de elefant, ale cărui urechi supradimensionate îl ajută să zboare, ajută o companie de circ să supravieţuiască, însă atunci când circul plănuieşte un nou proiect, Dumbo şi prietenii lui descoperă secrete întunecate.

Danny DeVito joacă rolul proprietarului circului, iar Colin Farrell este îngrijitorul lui Dumbo. Eva Green interpretează rolul unei acrobate, în timp ce Michael Keaton este un antreprenor.

Potrivit boxofficemojo.com, la nivel global, filmul a generat încasări de 116 milioane de dolari.

Foto: Dumbo – facebook

17
/05
/21

Așteptarea ia sfârșit! Filmele revin pe marile ecrane de la Cineplexx începând de vineri, 28 mai, în toate cele cinci cinematografe: Băneasa, Titan, Satu-Mare, Sibiu și Târgu-Mureș. Locațiile vor fi pregătite să găzduiască din nou spectatorii și fascinantul univers cinematografic, cu cele mai avansate tehnologii de imagine și sunet.

14
/05
/21

Până la 25 mai, cinci dintre documentarele de scurtmetraj din anii `30-`40 ale lui Jean Mihail, unul din pionierii cinematografiei române, pot fi vizionate gratuit pe platforma Cineclub Sahia Vintage, în cadrul Cineclubului One World Romania.

13
/05
/21

„Acasă” (r. Radu Ciorniciuc), „colectiv” (r. Alexander Nanau), „Ivana cea groaznică” (r. Ivana Mladenovic) și „Tipografic majuscul” (r. Radu Jude) sunt filmele care intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj.

06
/05
/21

Dintre zecile de filme româneşti disponibile Netflix, vă recomandăm trei documentare – poate mai puţin cunoscute, dar extrem de ofertante. Există mai multe filme de non-ficţiune româneşti pe platformă, însă cele trei propuneri sunt de neocolit.

22
/04
/21

CARTEA DE CINEMA A apărut recent, la Editura Universităţii din Bucureşti, o substanţială şi pasionantă carte: „Umorul între divertisment şi ideologie. O istorie culturală a filmelor de comedie din România comunistă (1948-1965)”. Volumul - lectură obligatorie - este teza de doctorat a tânărului istoric Eugen Ignat.