Duminică va începe stagiunea 2012-2013 a Teatrului ‘Jean Bart’ din Tulcea
https://www.ziarulmetropolis.ro/duminica-va-incepe-stagiunea-2012-2013-a-teatrului-jean-bart-din-tulcea/

Stagiunea 2012-2013 a Teatrului ‘Jean Bart’ din Tulcea va începe duminică, la ora 19.00, cu premiera spectacolului ‘Geometria iubirii’, de Alexandr Ostrovsky, în regia lui Igor Ravytskiy. Regizorul ucrainean Igor Ravytskiy a declarat vineri, în timpul unei conferinţe de presă, că piesa, o adaptare după ‘Logodnicele bogate’, nu este pusă în scenă foarte des de […]

Un articol de |21 septembrie 2012

Stagiunea 2012-2013 a Teatrului ‘Jean Bart’ din Tulcea va începe duminică, la ora 19.00, cu premiera spectacolului ‘Geometria iubirii’, de Alexandr Ostrovsky, în regia lui Igor Ravytskiy.

Regizorul ucrainean Igor Ravytskiy a declarat vineri, în timpul unei conferinţe de presă, că piesa, o adaptare după ‘Logodnicele bogate’, nu este pusă în scenă foarte des de artiştii ucraineni şi ruşi, ea fiind aleasă de conducerea teatrului tulcean pentru deschiderea stagiunii.

‘Piesa la care am lucrat este foarte rar pusă în scenă. Şi mi s-a părut că se potriveşte timpurilor noastre. Toate problemele care frământă personajele sunt actuale şi ne vom considera fericiţi dacă spectatorii nu vor observa că au trecut ani de la scrierea piesei până acum. Dacă acest spectacol va emoţiona, va stârni cumva sufleteşte publicul, dacă publicul va simţi noduri în gât în timpul piesei şi apoi, imediat, involuntar, vor apărea zâmbete şi un semn mare de întrebare, atunci scopul nostru a fost atins’, a afirmat regizorul Igor Ravytskiy.

Acesta a apreciat modul în care a colaborat cu actorii tulceni şi a afirmat că îi aşteaptă la Odessa, în Ucraina, pentru a pune în scenă un spectacol.

‘Sper ca într-un viitor nu tocmai îndepărtat pe scena teatrului nostru să fie pusă în scenă de către un regizor român o piesă semnată de un autor român’, a menţionat regizorul ucrainean Igor Ravytskiy.

Spectacolul care va fi jucat duminică seară va fi prima traducere semnată de Ananie Ivanov pusă în scenă de Teatrul ‘Jean Bart’.

‘Anul viitor se împlinesc 190 de ani de la naşterea dramaturgului Alexandr Ostrovsky, prilej cu care la Moscova, Rusia, va avea loc un festival internaţional de teatru şi cred că ne putem bucura cu prezenţa la acest festival tocmai cu spectacolul acesta’, a declarat, în timpul conferinţei de presă, Ananie Ivanov.

Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Oana-Lavinia Pisaroglu, Ionuţ-Paul Ştefan, Laura Neagoe, Robert Meagoe, Ana-Maria Ştefan, Dragoş Laurenţiu Andronie şi Andra-Alexandra Ardeleanu Vâlcu, scenografia fiind realizată de Svitlana Prokofieva, Ucraina.

 

Sursa: Agerpres

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

Luna martie vine mereu cu provocarea de a găsi mărțișorul perfect și cadoul ideal pentru femeile din viața noastră. Pe lângă flori și darurile – simbol, Vanner Collective propune și cadoul – experiență, cu un program de cinci mărțișoare teatrale cu cinci perspective feminine, care vor putea fi văzute între 3 și 17 martie, în diferite spații din București: „Cassandra”, „Tot ce e minunat în lume”, „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons.” și „Lungs”.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.