„Dumnezeul de a doua zi” sau cele două modele ale covorului
https://www.ziarulmetropolis.ro/dumnezeul-de-a-doua-zi-sau-cele-doua-modele-ale-covorului/

Cine sunt eu în relaţie cu tine, pe care te iubesc dar adesea abia te cunosc? Cum se modifică percepţia asupra realităţii în funcţie de ce reuşim să înţelegem fragmentat din ea? O poveste despre ceea cine suntem şi ce devenim în funcţie de ceea ce (nu) ştim, în relaţiile noastre.

Un articol de Cristina Enescu Aky|28 iulie 2023

O parabolă orientală spune că privim și înțelegem viața ca și cum am privi din spate țesătura unui covor mare, cu un model complex și colorat: înțelegem anumite fragmente de structuri, culori și desene, dar nu și modelul complet, designul integral – acesta e complet vizibil și inteligibil doar din partea cealaltă, de pe fața covorului. Această perspectivă, însă, o are doar Dumnezeu – care spectacolul regizat de Claudiu Goga la Teatrul Metropolis (pe un text de Mimi Brănescu) ia forma realității de după realitate.

Asta este imaginea pe care mi-a amintit-o acest spectacol, care curge lin (prin prisma fluidității cu care joacă și se povestesc Vlad Zamfirescu și Mirela Oprișor) dar și multiplu tumultuos – așa cum evoluează povestea în mintea fiecăruia dintre ei și în relația lor.

„Întâi de toate, textul TREBUIE citit ca o poveste despre părinți și copii. Sau mai exact ca o poveste despre părinți, copii și Dumnezeu. Un Dumnezeu de a doua zi … cu felul lui ciudat de a aranja lucrurile” spune regizorul Claudiu Goga. Pare de fapt o poveste despre relații – cea de cuplu, cea cu părinții (adesea cu episoade mult timp nevindecate și răni care se perpetuează apoi în alte relații), cea cu sine însuși, apoi cea cu Dumnezeu sau destinul sau cum vreți să spuneți acelor părți din Viață pe care nu le înțelegem. E și despre legătura dintre cine suntem în relația cu cei pe care îi iubim și cine suntem în forul nostru interior, cu temerile, emoțiile și poveștile din mintea noastră (care adesea sunt doar inspirate din realitate și nu o reflectă, pentru că perspectiva noastră este mereu limitată, punctuală, subiectivă).

Dumnezeul de a doua zi e cel de După – indiferent că acest „după” e ziua de mâine sau o altă realitate – când înțelegerea ceea ce trăim azi se modifică, crește, se lărgește. Asta uneori doare visceral, schimbă lumi și destine, dar e parte din firea lucrurilor.

În acest spectacol Vlad Zamfirescu prăjește cartofi (pe care îi îneacă ulterior în sare) ca și cum ar fi cel mai firesc, cel mai important dar și cel mai nesemnificativ lucru din lume. De fapt, în banalitatea (aparentă) a cotidianului se ascund multe chei ale viitorului, indicii despre noi înșine și despre viață, pe care de multe ori nu le înțelegem deși sunt în fața nasului. Vlad Zamfirescu prăjește așadar cartofi și deapănă dulce-amar, emoționant-hilar, autoironic-ingenuu, cum a trăit povestea de dragoste și apoi cum s-a sfârșit aceasta, din perspectiva lui, cu o detașare aparentă și emoții neostentative dar palpabile.

Mirela Oprișor e zâmbitoare, emanând o tihnă amintind de celebrul refren al trupei ABBA, „there’s no hurry anymore when all is said and done” („nu mai e nicio grabă atunci totul a fost spus și făcut”). În ciuda faptului că uneori istorisirea ei cunoaște momente dramatice, schimbătoare de destin, ea e întruchiparea unei liniști cumva stranii, chiar dacă impregnată adesea de emoții profunde– a cărei cheie o înțelegem abia la sfârșitul spectacolului.

„Dumnezeul de a doua zi” e genul de spectacol care are toate șansele să îți lase mult timp o amintire și un gând. E despre poveștile din și dintre noi, din relațiile noastre, cele pe care ni le spunem noi înșine și cele care se întâmplă de fapt, despre cum nebănuite și adesea inimaginabile sunt meandrele și metamorfozele iubirii (care ia uneori forme stranii, chiar absurde, dar rămâne, totuși, Iubire). Acest Dumnezeu „de după” e scenariul complet al poveștii vieții din spatele episoadelor punctuale pe care noi abia reușim să le înțelegem. Iar „artificiul” scenografic prin care, la final, devine oarecum vizibilă (sau mai degrabă inteligibilă) perspectiva acestei De-a doua zi, este pe cât de simplu, aproape ingenuu, pe atât de percutant și de impact.

Datorită (sau în ciuda – depinde de perspectivă) a finalului neașteptat, care schimbă retroactiv toată narativa, e un spectacol realmente frumos prin emoția poveștii, sinergia celor doi actori și prin răsturnarea de situație finală ce schimbă retroactiv înțelesul întregii istorii. Ieșind din sală, e foarte posibil să rămâi cu o varietate de gânduri despre propriul mod de a înțelege și manifesta iubirea, egoismul, generozitatea.

*

DUMNEZEUL DE A DOUA ZI

de Mimi Brănescu

Regia: Claudiu Goga

Distributie: Mirela Oprișor și Vlad Zamfirescu

Teatrul Metropolis



30
/04
/24

Luni, pe 29 aprilie, la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani.

30
/04
/24

În pofida starturilor false, primăvara pare a se fi împământenit. Asta mai ales dacă te iei după lumina care se filtrează printre copaci. Pare greu de crezut, iar oamenii de la meteo sunt fiecare un soi de Cassandra care a tot strigat „lup” până a rămas fără voce. Dar e suficient să tragem adânc aer în plămâni și, printre moleculele de îndoială își va face loc și aerul proaspăt. În întâmpinarea căldurii, acum că am trecut de cea mai crudă dintre luni, Vanner Collective invită publicul la trei spectacole dezghețate.

30
/04
/24

Galeria Jecza din Timișoara alături de Fundația Interart Triade magnetizează publicul din Veneția cu o expoziție în premieră în orașul celebrei Bienale de Artă, redeschizând vizitatorilor, după un deceniu un spațiu vechi de peste 900 de ani, cu o expoziție intens apreciată de critici, colecționari și iubitori de artă.

29
/04
/24

După „MANual”, spectacolul care a umplut sala la fiecare reprezentație de la Centrul Național al Dansului București (CNDB), Sergiu Diță, un coregraf în plină ascensiune, revine cu o nouă premieră. Publicul este invitat la „Memetics”, un spectacol de dans contemporan inspirat din cultura digitală, în 11 și 12 mai. Un spectacol care va ajunge viral, însă nu pe Internet, ci pe scenă.

29
/04
/24

Tuturor ne place să călătorim. În locuri exotice, în orașe aglomerate, la capătul lumii sau la doi pași de casă. Dar există și locuri unde poți călători în timp. Iar Râșnov este locul ideal pentru o astfel de experiență.

29
/04
/24

Romanul „Părinți” al Dianei Bădica este romanul unei generații. Este acel moment din proza noastră contemporană în care simți respirația unei scriitoare cu totul speciale, care reușește să surprindă suflul și sufletul unei generații în care s-au întâlnit și s-au ciocnit toate tranzițiile ultimelor decenii.

29
/04
/24

Timp de 12 zile, în perioada 17 mai – 9 iunie, copiii sunt așteptați, alături de părinții lor, la cea de-a opta ediție a Festivalului Opera Copiilor, unde vor fi întâmpinați cu surprize și activități distractive, desfășurate în locurile binecunoscute, dar și în spații recente deschise publicului.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.