‘După dealuri’ – avanpremiera în Belgia cu Cristian Mungiu şi fraţii Dardenne
https://www.ziarulmetropolis.ro/dupa-dealuri-avanpremiera-in-belgia-cu-cristian-mungiu-si-fratii-dardenne/

O mie cinci sute de spectatori entuziaşti au asistat la Bruxelles, Gent şi Liege la avanpremiera belgiană a filmului ‘După dealuri’, de Cristian Mungiu, în prezenţa regizorului român şi a actriţelor principale premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, informează luni un comunicat de presă al ICR Bruxelles.  Premiera de la Bruxelles a fost […]

Un articol de Andrada Văsii|23 octombrie 2012

O mie cinci sute de spectatori entuziaşti au asistat la Bruxelles, Gent şi Liege la avanpremiera belgiană a filmului ‘După dealuri’, de Cristian Mungiu, în prezenţa regizorului român şi a actriţelor principale premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, informează luni un comunicat de presă al ICR Bruxelles.

 Premiera de la Bruxelles a fost punctual culminant al retrospectivei Mungiu, organizată de Cinemateca belgiană cu sprijinul ICR Bruxelles, în perioada 1-30 octombrie.

” ‘După dealuri’ a reprezentat unul dintre şocurile Festivalului de la Cannes. Un şoc datorat pe de o parte formei sale, cu planuri-secvenţă lungi, şi pe de altă parte profunzimii unei teme de arzătoare actualitate: locul religiei în societate”, scrie cotidianul La Libre Belgique.

Filmul va rula în cinematografele din Belgia şi Olanda începând cu data de 21 noiembrie. Iniţiatorii acestui turneu au fost regizorii belgieni Jean-Pierre şi Luc Dardenne, co-producători ai filmului prin societatea ‘Les Films du Fleuve’, deţinători ai două Palme d’Or şi mari admiratori ai noului val românesc din cinematografie. Cei doi sunt prieteni apropiaţi şi admiratori declaraţi ai lui Cristian Mungiu.

Sursa: Agerpres

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.