East European Music Conference 2018, locul de întâlnire al industriei muzicale românești cu marii operatori europeni
https://www.ziarulmetropolis.ro/east-european-music-conference-2018-locul-de-intalnire-al-industriei-muzicale-romanesti-cu-marii-operatori-europeni/

Cea mai importantă conferinţă dedicată industriei muzicale din România se pregăteşte de versiunea 2018, la Sala Thalia din Sibiu, între 26 şi 28 iulie.

Un articol de Liliana Matei|26 martie 2018

După o primă ediție în care peste 400 de persoane – participanți și invitați – din mediul cultural românesc și european au schimbat idei și au împărtășit concluzii, cea de-a doua ediție continuă inovația pe piața românească a evenimentelor de profil cu încă un program de avangardă: Romanian Music Export.

Astfel, primul program românesc din zona antreprenorială care își asumă zona de promovare și de export muzical la nivel european, va fi gata de start odată cu ediția a doua EEMC și va fi disponibil pentru participanții și invitații la conferință. Pe data de 26 iulie, producători, agenți de booking, promotori și operatori culturali din România și Europa vor asista la un spectacol susținut de cinci trupe românești, a căror selecție se va face după o înscriere prealabilă pe platforma construită special pentru acest program. Orice trupă din România se va putea înscrie, cu condiția ca piesele înscrise să fie creații originale. Selecția se va face în două etape, preselecția fiind făcută la nivel local, în timp ce selecția finală a celor cinci trupe va avea parte de un juriu internațional.

„Romanian Music Export este o platformă care lipsește din industria muzicală românească. Sunt foarte multe țări în Europa care au un asemenea program, susținut prin legi și politici culturale, care oferă finanțare, suport și recunoaștere tinerelor talente, dar care în România lipsesc cu desăvârșire. E important să înțelegem că doar împreună,  într-un mod coerent și unitar, putem deschide poarta  produselor muzicale românești pe piața internațională, e pasul firesc într-o industrie care a cunoscut o creștere spectaculoasă în ultimii ani, dar care  nu e încă reglementată corespunzător. Facem toate aceste lucruri în Sibiu, un oraș care poate fi numit ca fiind o capitală a avangardei culturale europene”, spune Codruța Vulcu, organizator și fondator EEMC și Romanian Music Export.

East European Music Conference reunește reprezentanți ai festivalurilor europene de mare anvergură (printre care Mad Cool Festival, EXIT Festival sau Roskilde Festival), producători și manageri din industria muzicală europeană, într-un eveniment unic ca anvergură în spațiul românesc. EEMC e locul în care artiștii, managerii, producătorii și operatorii culturali din România vor avea ocazia de a întâlni și iniția colaborări cu invitații speciali ai conferinței.

Prezentă pe lista scurtă a nominalizaților la European Festival Awards 2017 (Promoter of the Year), EEMC a primit, după doar o primă ediție, aprecieri din partea juriului format din cei mai importanți oameni ai industriei europene, confirmând valoarea și utilitatea unui asemenea eveniment în România. De asemenea, tot pe lista scurtă a nominalizaților s-a aflat și Codruța Vulcu, pentru premiul de excelență și pasiune acordat anual de EFA.

„A fost o mare onoare pentru noi o asemenea nominalizare, după doar primul an de existență al conferinței. Nevoia unui eveniment de acest fel a fost confirmată de entuziasmul cu care participanții și invitații au primit discuțiile din timpul conferinței, iar suportul industriei muzicale europene e cu atât mai valoros cu cât în România sunt necesare cât mai multe asemenea întâlniri pentru a putea identifica ce ne lipsește pentru a avea o industrie competitivă”, mai adaugă Codruța Vulcu, organizator și fondator EEMC și Romanian Music Export.

Conferința de la Sibiu este organizată în colaborare cu AROC – Asociația Română a Organizatorilor de Concerte si Evenimente Culturale, care-i are ca membri fondatori pe cei mai importanți promoteri din România, precum Emagic, Events, Electric Castle, Summer Well, ARTmania, Blaj aLive sau Twin Arts, printre alții. EEMC e proiect susținut de Kaufland România.

Biletele s-au pus în vânzare pe site-ul Kompostor la prețul de 190 de lei pentru cele trei zile. Un bilet asigură accesul la showcase-urile Romanian Music Export și la zilele 1 și 2 de EEMC. Achiziționarea unui bilet la EEMC oferă posibilitatea achiziționării unui abonament la ARTmania Festival (27-28 iulie, Piața Mare din Sibiu) la prețul special de 110 lei pentru ambele zile de concerte.

East European Music Conference se derulează  în aceeași perioadă cu Festivalul ARTmania, contribuind la transformarea Sibiului, prin muzică și artă, într-o veritabilă Capitală a Culturii Europene.

07
/07
/22

Miercuri, 7 iulie, în Sala Mare a Ateneului s-a încheiat prima ediție a Athenaeum Summer Festival – un concept inovator și modern ce a avut ca scop atragerea unei noi categorii de public dar și fidelizarea celui deja existent printr-o serie de evenimente speciale care s-au bucurat un public numeros. Ultima seara de festival a adus în atenția spectatorilor un eveniment special – concertul Athenaeum Wind Orchestra, dirijată de Adrian Petrescu, alături de solistul Daniel Crespo – trompetă.

06
/07
/22

Avishai Cohen Quartet (IL), Roberto Fonseca Trio (CU), Mircea Tiberian Trio (RO), GANNA (UKR), Elena Mîndru Quartet (RO), Mădălina Pavăl Orchestra (RO), Apifera (IL) și Paperjam (RO) completează lista artiștilor care vor concerta la a X-a ediție a festivalului Jazz in the Park, ce va avea loc în Parcul Etnografic din Cluj-Napoca, în 1-4 septembrie.

05
/07
/22

Pe 1 iulie EUROPAfest#29 a debutat în forță cu un duo de excepție format din câștigătorii „Deutscher Rock und Pop Preis“, eveniment considerat Oscarul muzical al Europei. Opening Gala Concert i-a avut ca nume de afiș pe “Best guitarist” 2021 – Peter Autschbach | Germania și “Best Voice” 2019 - Samira Saygili | Turcia, Germania, care au susținut un concert de neuitat alături de artiști din Italia, Statele Unite și Indonezia.

05
/07
/22

Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal va deschide miercuri, 6 iulie 2022, ora 19.30, la Ateneul Român, celebrul festival international “Vara Magică”. Programul va cuprinde Ludwig van Beethoven – Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, op. 61, solist Josef Špaček şi Modest Musorgski/Maurice Ravel – Tablouri dintr-o expoziție.

05
/07
/22

Festivalul „Folk la altar” revine în perioada 27 - 30 iulie 2022 cu a doua ediţie, în acelaşi loc deosebit - Biserica Evanghelică din Râşnov, cu aceeaşi dorinţă a organizatorilor de a transcrie istoria genului (prin recitaluri, interviuri şi imagini de arhivă).

04
/07
/22

Prima ediție a Bucharest Opera Festival ce s-a desfășurat pe scena Operei Naționale București între 24 iunie și 2 iulie a adus în sală mii de spectatori. Evenimentul de referință în lumea operei și a baletului a reprezentat primul festival ce a invit în capitală toate instituţiile cu rang de operă naţională din România din subordinea Ministerului Culturii.

17
/06
/22

Vineri, 17 iunie, la ora 21:30, are loc în cadrul Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD concertul Alifantis & Zan, cu muzica din spectacolele de teatru. Concertul se desfășoară în curtea interioară de la UNArte.

16
/06
/22

Unicul și cel mai așteptat festival de muzică clasică în aer liber din Republica Moldova, ‘’DescOperă’’, revine în perioada 17-19 iunie, în Rezervația Cultural-Naturală ”Orheiului Vechi”, unde iubitorii de muzică de calitate se vor putea bucura de o atmosferă de nedescris și spectacole de zile mari cu participarea mai multor artiști de operă faimoși atât din țară, cât și de peste hotare, la cea de-a a V-a ediție a festivalului.