Editura Nemi a dat startul campaniei „Citește-i zilnic copilului tău!”
https://www.ziarulmetropolis.ro/editura-nemi-a-dat-startul-campaniei-citeste-i-zilnic-copilului-tau/

Imprintul de cărţi pentru copii Nemi susţine apropierea copiilor de cărţi prin implicarea părinţilor şi oferă inspiraţie şi instrumente pentru dezvoltarea relaţiei părinte – carte – copil.

Un articol de Liliana Matei|14 aprilie 2022

Campania Citește-i zilnic copilului tău! îndeamnă părinții la citit alături de copii, în orice moment al zilei, din dorința de a-i încuraja și inspira. Campania își dorește să întărească rolul familiei în împrietenirea copiilor cu cărțile și să transforme lectura într-un obicei pe care să-l facă cu și din dragoste pentru povești.

Citește-i zilnic copilului tău! este despre inspirație și motivație. De-a lungul anului, vor fi organizate evenimente, vor fi postate articole și poze, toate cu scopul de a introduce cititul la cât mai mulți copii, indiferent de vârstă.

Prin poveștile Nemi și prin vocile ambasadorilor noștri – părinți și cititori de cursă lungă – ne dorim să ne facem auziți, să vă inspirăm și să trimitem mesajul campaniei mai departe: Împrieteniți copiii cu cărțile, citiți-le cu voce tare, creați ritualuri și petreceți timp împreună.

Studiile arată că din ce în ce mai mulți părinți le citesc cu voce tare copiilor, având momente speciale împreună, experiența în sine fiind un parteneriat, dar și un obicei, în care atenția copiilor este 100% concentrată pe cărți și pe vocea părinților.

„Cititul cu voce tare este unul dintre cele mai prețioase cadouri pe care un părinte sau un îngrijitor le poate oferi copiilor lor, iar astăzi și în fiecare zi încurajăm familiile să găsească o carte grozavă, să citească împreună cu voce tare și să descopere cât de distractivă și plină de satisfacție se simte lectura.” (Maggie McGuire, vicepreședinte Scholastic Kids and Parents Channels)

Cititul cu voce tare le aduce copiilor numeroase beneficii, îmbunătățindu-le valoric viața. Iată câteva dintre beneficii:

  • Dezvoltare cognitivă

Când începeți să le citiți copiilor cu voce tare, le deschideți mintea pentru lumea din jur, îi ajutați să găsească un sens pentru ce văd, aud și simt.

  • Îmbogățirea vocabularului

Cititul zilnic, începând din copilărie, ajută la dobândirea și îmbogățirea limbajului, la dezvoltarea abilităților de comunicare, sociale și cele de literație.

  • Pregătirea copiilor pentru școală

Prin lectură le oferim copiilor șansa de a-și extinde vocabularul prin învățarea a noi cuvinte, îmbunătățind astfel abilitățile de ascultare și atenție.

  • Dezvoltă o conexiune cu copiii

Prin cititul cu voce tare, aveți ocazia de a crea un ritual, un moment special pe care cei mici să-l aștepte cu nerăbdare.

  • Sporește concentrarea și disciplina

Dacă le citiți copiilor conștient, zi de zi, de la 10 minute și până la ore întregi, îi ajutați să aibă o concentrare și o disciplină mai bună, să stea cuminți și răbdători.

  • Stimulează imaginația și creativitatea

Cititul cu voce tare îi ajută pe copii să-și folosească imaginația astfel încât să exploreze oameni, locuri, timpuri și evenimente dincolo de propriile experiențe.

  • Cultivă dragostea pentru lectură

De fiecare dată când le citiți le insuflați o iubire pentru lectură și tot ce ține de cărți și povești, care nu îi va părăsi tot restul vieții.

„Cititul cu voce tare este o prescripție pentru o viață de succes, dar și o doză de bunăstare profundă pentru familie.” (Pam Allyn, Senior Vice President, Innovation & Development, Scholastic Education)

Selecția Nemi are pe de o parte rolul de a trezi dragostea pentru literatură în copiii de toate vârstele, iar pe de altă parte își propune să educe, textual și vizual, prin cărți care aduc în prim-plan atât povești cuceritoare, cât și ilustratori de prim rang. Colecțiile Nemi se adresează copiilor de la 0 la 12 ani și cuprind atât cărți ilustrate, cărți de ficțiune, cât și non-ficțiune ce urmăresc să întregească educația celor mici.

Pentru copii, lectura este un element definitoriu în dezvoltarea lor și ar trebui să fie pe lista de to do în fiecare zi. O interacțiune care poate transforma o oră aparent obișnuită pentru părinți într-o amintire extrem de personală pentru copii. O amintire care îi ajută să gândească, să simtă și să adauge un strop de curiozitate în viața lor. Fiindcă niciodată nu e prea devreme să împrietenim copiii cu cărțile și să le citim. Începeți să le citiți cu voce tare chiar acum!

28
/02
/19

Este numită „un Salinger al generației Snapchat”, iar despre irlandeza Sally Rooney s-a mai spus că este „primul mare scriitor millenial” (The New York Times) și că „pur și simplu îți citește toate gândurile” (Vogue). Romanul său de debut, „Conversații cu prieteni”, a apărut la Curtea Veche Publishing. Volumul, numit de The Millions „un debut miraculos” a fost primit cu mult entuziasm și a fost recompensat deja cu premii importante.

26
/02
/19

Pe 28 februarie, de la ora 19.00, publicul larg, dar și cel de specialitate este așteptat la o reîntâlnire cu Eugène Ionesco, celebrul dramaturg fiind invitatul „virtual” al dezbaterii Eugen Ionescu/Eugène Ionesco: teatru și identitate culturală, prin intermediul unui interviu de arhivă unic și prea puțin cunoscut – pus la dispoziție de către Departamentul Arhivă Media și Documentare al TVR. Fragmente din acest interviu, realizat în anul 1967, vor fi proiectate în cadrul dezbaterii de la Teatrelli.

25
/02
/19

Editura Humanitas îi așteaptă pe iubitorii de carte marți, 26 februarie, de la ora 18.00, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ din Iași, la lansarea volumului "România, te iubesc!" (bestseller Gaudeamus 2018), cu texte de Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu și cuvânt înainte de Cristian Leonte, 

22
/02
/19

Douăsprezece episoade din viața scriitorului Romain Gary, surprinse de François-Henri Désérable în romanul-tribut „Un anume domn Piekielny” (Editura Humanitas Fiction).

11
/02
/19

De peste zece ani, Fundația Calea Victoriei oferă publicului o selecție mereu interesantă de cursuri și ateliere în domeniul artelor și științelor umanise și organizează numeroase evenimente culturale. Echipa Fundației a început anul acesta cu două evenimente având în centru pasiunea pentru muzica clasică și talentul dirijoral, dar și de povestitor, al dirijorului Tiberiu Soare: un concert extraordinar și relansarea a două volume despre muzica clasică.

05
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT Tiparul apare în țara noastră la 1508 dar setea de cunoaștere, de informare a strămoșilor noștri este o realitate confirmată de existența numeroaselor copii ale unui manuscris răspândit în întreaga Europă, cu precădere în Bizanț, și anume ”Alexăndria”.