„Eisenberger” și „Case for a Rookie Hangman” sau arta ca instrument de evadare
https://www.ziarulmetropolis.ro/eisenberger-si-case-for-a-rookie-hangman-sau-arta-ca-instrument-de-evadare/

În ultima săptămână a lunii aprilie, Centrul Ceh vă aşteaptă luni, 22 aprilie, la Documentary Mondays, şi marţi, 23 aprilie, la Fiction Tuesdays, de la ora 20:00.

Un articol de Liliana Matei|21 aprilie 2019

Cele două proiecții au ca și punct comun imaginația umană, care are puterea de a vedea simboluri și semne în lumea dimprejurul său. Ieșirea de sub control se face diferit în cele două cazuri: în documentarul Eisenberger – Art must be beautiful, as the frog says to the fly, artistul și arta sa nu se lasă supuși de societate, pe când în ficțiunea Case for a Rookie Hangman (foto sus), lumea este deja un spectacol suprarealist.

Proiecția de luni, 22 aprilie, din cadrul Documentary Mondays, aduce documentarul Eisenberger – Art must be beautiful, as the frog says to the fly (r. Hercli Bundi, 2018). Christian Eisenberger este un artist austriac prolific – în prezent, opera sa numără peste 45,000 de lucrări – care, însă, este hotărât să nu respecte normele impuse de lumea artistică. Lucrările sale sunt expuse în galerii de artă, dar cel mai des în spațiul public, de către artist însuși, astfel încât orice trecător le poate colecta.

Înscris în competiția de anul acesta a Festivalului de Film de la Bolzano, Eisenberger – Art must be beautiful, as the frog says to the fly simplifică subiectul artei, arătând privitorului că cele mai complexe lucruri sunt cele simple.

Eisenberger – Art must be beautiful, as the frog says to the fly

Marți, 23 aprilie, se va proiecta lungmetrajul Case for a Rookie Hangman (r. Pavel Juráček, 1970), unul dintre cele mai renumite filme ale Noului val cehoslovac. Protagonistul, Lemuel Gulliver, suferă un accident de mașină, în urma căruia pornește într-o călătorie confuză spre țările Balnibarbi și insula Laputa. Filmul este o pseudoadaptare a romanului Călătoriile lui Gulliver, evitând, astfel, orice logică, și imaginând o lume suprarealistă, scăpată de sub orice fel de control.

Ambele filme sunt despre libertate și despre posibilitatea evadării din sistem. Pe când artistul Christian Eisenberger luptă cu lumea artistică din interiorul acesteia, folosind arta împotriva artei, Case for a Rookie Hangman arată cum se poate porni totul de la zero, creând propriul sistem de reguli.

Așadar, sunteți așteptați la Centrul Ceh, luni cu documentarul Eisenberger – Art must be beautiful as the frog says to the fly, iar marți cu ficțiunea Case for a Rookie Hangman, de la ora 20:00. Intrarea este liberă iar accesul se face începând cu ora 19:30. Așa cum sunteţi deja obișnuiţi, berea Budweiser Budvar este din partea casei!

Evenimente Facebook: Documentary Mondays & Fiction Tuesdays.

Centrul Ceh este un institut cultural ale cărui evenimente şi programe au ca scop nu doar familiarizarea publicului român cu societatea şi cultura cehă, ci, în primul rând, oferirea unui set de proiecte ce reflectă valori educative, artistice şi sociale, în Bucureşti şi în restul ţării, conectând publicul român la conţinut cultural de calitate, într-un context indie şi deschis.

Case for a Rookie Hangman

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.