Emil Cioran va avea statuie în Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/emil-cioran-va-avea-statuie-in-bucuresti/

Un monument dedicat scriitorului Emil Cioran, realizat de artistul plastic Valentin Duicu, va fi amplasat în acest an în Bucureşti, după cum a declarat sculptorul.

Un articol de Petre Ivan|12 august 2014

Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, o instituţie publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, i-a alocat o sumă de 175.000 de lei (fără TVA) lui Valentin Duicu, pentru a realiza un bust din bronz al lui Emil Cioran.

Artistul plastic Valentin Duicu a declarat că realizarea monumentului Emil Cioran are două faze, realizarea bustului şi transpunerea lui în bronz şi, respectiv, realizarea soclului pe care va fi aşezat bustul şi amplasarea acestuia, informează Mediafax.

Potrivit lui Valentin Duicu, bustul din bronz al lui Emil Cioran va avea o înălţime de 1,40 metri, în timp ce soclul va avea o înălţime de 2,20 metri şi va fi realizat din piatră de Vratza.

Monumentul va fi instalat într-un rond de pe noul bulevard Uranus, la intersecţia cu strada Mircea Vulcănescu. Dezvelirea bustului lui Emil Cioran va avea loc cel mai probabil în luna septembrie, după cum a declarat Valentin Duicu.

Contractul de realizare a monumentului dedicat lui Emil Cioran i-a fost atribuit artistului Valentin Duicu prin negociere, criteriul de atribuire fiind „preţul cel mai scăzut”. Contractul a fost atribuit pe 30 octombrie 2013.

Foto Emil Cioran – facebook

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.