Emir Baigazin: „Încerc să am o senzaţie minunată, nu un mare film”
https://www.ziarulmetropolis.ro/emir-baigazin-incerc-sa-am-o-senzatie-minunata-nu-un-mare-film/

În vârstă de doar 34 de ani, regizorul kazah Emir Baigazin este unul din cele mai apreciate tinere talente ale cinematografiei mondiale. El a fost invitatul special al festivalului internaţional Anonimul din Sfântu Gheorghe, unde a ţinut un masterclass din care am extras cele mai stimulante idei.

Un articol de Ionuţ Mareş|22 August 2018

Născut în 1984 în Kazahstan, pe atunci încă parte a Uniunii Sovietice, Emir Baigazin a studiat regia la Academia Națională de Arte din țara sa, după care a urmat cursuri la Academia Asiatică de Film din Busan, în Coreea de Sud.

A debutat cu „Harmony Lessons”, un film inclus în 2013 în competiția Festivalului de la Berlin, unde a câștigat un Urs de Argint pentru contribuție artistică remarcabilă. Tot la Berlin, dar în secțiunea Panorama Special, a avut premiera și cel de-al doilea film al său, „The Wounded Angel”, lansat în 2016.

Cele mai noi filme ale sale sunt lansate în acest an: „The River” va fi proiectat în secțiunea Orizzonti a Festivalului de la Veneția, iar „Would You Like to Stargaze” a putut fi văzut, în premieră mondială, în cadrul Festivalului Anonimul de la Sfântu Gheorghe (6-12 august), unde Emir Baigazin, recunoscut pentru stilul său aparte, a fost invitat special și a primit Trofeul Anonimul pentru „contribuţia sa la frumuseţea cinematografiei universale”.

Regizorul a susținut și un masterclass, în care a vorbit despre începuturi, despre interesul pentru adolescență exprimat în primele filme, despre muzică, despre repetiții și lucrul cu actorii, despre activitatea de producător al propriilor filme, despre influențe și despre relaţia cu publicul.

 

începuturi

În 2004 am intrat la Academie (Academia Națională de Arte din Kazahstan – n.r.). Doi ani înainte de asta am lucrat într-un teatru rus. A fost o căutare personală. Am crescut în provincie, într-un mediu care nu încuraja ambiția de a deveni artist. Apoi, când eram student, mi s-a oferit posibilitatea să studiez la Academia Asiatică de Film de la Busan. A fost o schimbare importantă. Cele două academii au avut un impact asupra personalității mele.

Dar probabil lucrurile esențiale au fost experiențele persoanele prin care am trecut după academie. Am trecut printr-o depresie care m-a influențat mult. Am dezvoltat simțul pentru frumusețe, care este foarte aproape de această boală, de această stare. Așa mi-au venit multe idei. Atunci erau doar idei fantomatice, nu foarte clare. Între timp au devenit mai concrete. Filmele mele sunt rezultatul conștientizării acelei stări de atunci.

filmele

Filmele mele nu sunt autobiografice. Filmele pe care le-am făcut sunt cu adolescenți, dar nu este un cinema pentru adolescenți. O iau pas cu pas. Felul în care văd eu lucrurile începe cu analizarea adolescenților. Odată cu trecerea timpului voi aborda probabil oamenii maturi, apoi, la finalul carierei, poate voi vorbi despre bătrâni. În copilărie este prima dată în viață când o persoană începe să simtă durerea și să conștientizeze diferite sentimente. 

imagine și muzică

Sunt bucuros când oamenii vorbesc despre latura vizuală a filmelor mele. Petrec mult timp și energie pentru lucrurile din spatele ecranului, pentru acea imagine care are un impact asupra viziunii generale a filmului. De multe ori prefer să încep cu muzica, să folosesc muzica pentru a transmite sentimente. Este canalul pe care îl folosesc pentru a construi filmul. Muzica este principala mea sursă de inspirație. Când filmam primul film, eram mare fan al lui Edvard Munch și m-a influențat mult. Apoi, când filmam ultima parte a trilogiei, Franz Marc a fost o mare influență. În același timp, aș vrea să subliniez că este bine să fii sub aceste influențe, dar trebuie să ai grijă și să le controlezi. Eu prefer să mă inspir din muzică, și mai puțin din pictură.

actorii

În majoritatea timpului actorii se joacă pe ei înșiși. O parte importantă a castingului sunt interviurile. Vorbim mult. Apoi sunt mai mulți oameni care vorbesc cu ei pentru a vedea cât de sinceri sunt. În filmele de până acum am fost dornic să spun povestea, am fost apropiat de poveste și am încercat să fac astfel încât actorii să se potrivească în poveste. Dar la filmul la care lucrez acum fac invers. Cred că trebuie găsită o cale de mijloc.

repetiții

În primul rând, avem unele repetiții tehnice, când actorii trebuie să învețe textul. Apoi încerc să dau mai multă structură întregului film, iar la acest moment actorii trebuie sa controleze textul. Apoi lucrăm la mizanscenă. După care urmează lucrul cu ei pe platou. Eu am nevoie ca actorii să fie foarte onești. Apoi, felul în care joacă actorii este de asemenea influențat de montaj. De ce? Când actorul joacă bine, nu exagerează, atunci este ușor de lucrat la montaj. De fapt, montajul înseamnă să încercăm să punem toate aceste straturi unul peste altul: ritmul actorilor, ritmul poveștii, ritmul filmului – toate trebuie să capete o unitate cu lumea interioară e eroului.

Emir Baigazin, în timpul masterclass-ului de la Anonimul

relația producător-regizor

De când am devenit și producător al filmelor mele, am avut mai multe șanse să fiu creativ. Deseori se crede că atunci când un regizor devine și producător nu are timp pentru creație. Dar eu cred că este invers.

Există conflicte între regizor și producător. Trebuie să le ai. La fel cum există conflicte și într-o familie. Când ai un astfel de conflict, efectul ar putea fi că ideea este mai bună în final. Este un lucru câștigat. Auzi de la regizori că filmează mai mult decât și-ar dori. Este păcat când atât de mult material este lăsat pe dinafară. Este o mare problemă că regizorul pierde atât de multă energie.

Faptul că sunt și producător are un efect bun pentru că mă limitează în acest proces – partea mea de regizor salvează mai multă energie. Începătorilor le spun că în loc să filmeze cinci duble, mai bine fac două de care sunt foarte siguri și le fac mai bine.

 

scenariu vs. improvizație

Filmele mele nu au atât de multe dialoguri. Pentru mine, dar cred că este valabil pentru oricare alt regizor, când mă duc pe platou îmi place să am textul final. Dar și la montaj își dai seama deseori deopotrivă de lucrurile bune și de greșeli. Când ajungi pe platou nu găsești doar lucruri bune, dar și lucruri proaste, de exemplu în dialoguri. Uneori trebuie să rescrii. Depinde.

Când petreci mult timp în repetiții, actorul pierde din energie și din sentimentele pe care le-ar transmite când filmează. Nu încerc să fac un cult din repetiții. Trebuie ca sentimentele să fie salvate. La fiecare etapă, preproducție, producție, postproducție, trebuie să fii deschis pentru lucruri noi care pot apărea. Uneori textul pur și simplu nu funcționează pe platou. De multe ori, când montezi, găsești momente nejustificate care au fost filmate. Totuși, un regizor vrea să aibă lucrurile pregătite cât mai mult posibil când ajunge pe platou.

influențe

Nu mă consider continuatorul vreunui mare regizor. Sunt un mare fan al lui Ozu, regizorul japonez. La filmele lui îmi plac lucruri care nu sunt prea iubite la festivaluri acum. Îmi plac foarte mult filmele lui Aki Kaurismaki, care nu au fost atât de mult arătate. Îmi place mult Ceylan. Îmi place foarte mult James Cameron, sufletul lui mare. Admir faptul că există o persoană care se pregătește 15 ani pentru un film. Admir un regizor care are o abordare strategică.

scenariu și locații

Întâi avem scenariul, apoi locațiile. Dar nu este un model. Putem face și invers. Școlile de film îți spun cum ar trebui să fie filmele. Însă cred că deseori este o abordare proastă. Nu sunt un mare fan al acestei abordări. Poți învăța aceste mijloace academice, dar apoi faci cu totul altfel. Este mult mai interesant să ai o abordare invers: pornești de la un sentiment, apoi găsești o structură. De ce să te epuizezi jumătate de an să scrii un scenariu foarte strict?

Petreci atât de mult timp cu acest scenariu perfect și apoi s-ar putea să descoperi că nu este în armonie cu adaptarea lui. Vremurile se schimbă, acum ai aceste camere de filmat mici, nu mai trebuie să respecți atât de mult mijloacele academice de a face lucrurile.

Odată ce ai un sentiment și ai stabilit structura, înțelegi senzația pe care vrei să o transmiți publicului. După ce ai găsit locul personajelor în întreaga structură, nu mai lucrezi atât de mult cu ele, ci încerci să obții construcția pornind de ele. Apoi te duci la locații și la alte lucruri. Înțelegi astfel cât de mult timp se pierde deseori cu scriererea scenariului. Descoperi un personaj, îl potretizezi, rezolvi cu locațiile, apoi ințelegi că acest lucru este o sursă de inspirație pentru tine și pentru felul în care construiești întregul film. Ulterior, scrierea scenariului vine foarte usor și o faci pur și simplu cu satisfacție.

marele film

Încă nu am filmat acel film frumos. În primul rând, un regizor nu ar trebui să se teamă de greșeli. Ce trebuie să fie minunat la un regizor este senzaţia sa. Este cel mai important lucru. Încerc să am o senzaţie minunată, nu un mare film. O senzaţie minunată pentru a crea filme. Este mai important și mai productiv, decât să te gândești la un mare film. Starea de spirit și senzaţia sunt mai importante decât succesul în festivalurile de film.

reacțiile publicului

Ca producător, sunt influențat puternic de ce crede publicul. Dacă vreau ca țara mea să îmi finanțeze viitoarele filme, trebuie să mă gândesc la reacțiile publicului. Trebuie să mă lupt pentru faimă.

Ca regizor însă, trebuie să mă gândesc la sentimentele interioare. Este rău când depinzi atât de mult de altcineva. Un regizor trebuie să știe foarte bine ce vrea să facă. Nu poți doar să faci film bun după film bun. Cuaron a dat un sfat bun – trebuie sa iei o foaie albă și să scrii ce ai învățat din experiență. Un film nu este decât o cameră prin care treci. Unele sunt mai confortabile și ai câte o canapea ici-colo. Dar trebuie să continui. Trebuie să treci prin toate camerele și să ajungi pe stradă în cele din urmă. Poate este moartea sau viața de apoi, dar cel mai important lucru este să îți urmezi drumul.

18
/10
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul „Jurnalul familiei -escu” (2018), regizorul Șerban Georgescu discută pe un ton jucăuș, ironic, ce (mai) înseamnă a fi român, la 100 de ani de la apariția României moderne, perioadă în care țara a trecut prin multe șocuri și transformări.

18
/10
/19

În Bucureşti, gala de deschidere a Les Films de Cannes à Bucarest este programată vineri, de la ora 19:00 la Cinema PRO, în prezența sărbătoritului ediţiei, Vlad Ivanov şi a cineastului Claude Lelouch.

15
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Disponibil în unele cinematografe, documentarul „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de Mihai Mincan şi Claudiu Mitcu, discută subiectul migrației românilor în străinătate din câteva unghiuri inedite.

14
/10
/19

Les Films de Cannes à Bucarest îl celebrează anul acesta pe Vlad Ivanov, care anul acesta a împlinit 50 de ani. Actorului care seduce camera cu orice rol pe care-l interpretează, festivalul i-a dedicat o secțiune numită IVANOV 50 – care include cinci dintre cele mai importante filme care îl au ca protagonist: „Sunset”, „Câini”, „La Gomera”, „Principii de viață” și „Hier”.

09
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Deşi pretinde că este un omagiu adus oamenilor care au murit în închisorile comuniste, "Între chin şi amin" (2019), al doilea lungmetraj de ficţiune al regizorului Toma Enache, nu este de fapt decât o bătaie de joc la adresa memoriei victimelor, prin kitsch-ul pe care îl etalează.

Page 1 of 25012345...102030...Last »