#EmojiPlay de Căciuleanu: CSF, NCSF, dans!
https://www.ziarulmetropolis.ro/emojiplay-de-caciuleanu-csf-ncsf-dans/

Căciuleanu pune o oglindă în faţa unor tineri şi ne arată cum vorbesc: un limbaj codificat, cu multe prescurtări, deopotrivă amuzant şi ciudat, susţinut de un acompaniament coregrafic dinamic, pe măsură.

Un articol de Corina Dima|13 ianuarie 2017

Gigi Căciuleanu ne-a făcut un cadou în luna decembrie, un nou spectacol de teatru coregrafic intitulat #EmojiPlay, având premiera pe 14 decembrie 2016 la Teatrul Excelsior.

Spectacolul de teatru coregrafic #Emojiplay  are ca sursă de inspiraţie universul limbajului scris folosit de către adolescenţi/ tineri în mediul virtual, on-line: abrevieri de cuvinte, expresii în engleză intercalate printre cuvinte în română, emoji-uri/ emoticoane (semne grafice, ideograme, ce exprimă într-un mod comprimat reacţii, emoţii şi stări).

Piesa este construită pe două mari paliere: prima parte, mai extinsă, este un tablou compus din limbajul semnelor, prescurtări şi emoji iar cea de-a doua, în completare, aduce povestea (Adam şi Eva sau Romeo şi Julieta) – poveşti care folosesc cuvintele, plasate în contemporaneitate, într-un colaj de muzici, limbi străine, costume, proiecţii, desene animate, manele, un talmeş-balmeş al zilelor noastre.

În secolul vitezei, parcă nici cuvintele nu mai au timp să se desfăşoare. Nu mai este timp pentru atâtea litere, pentru vocabular, sintaxă, pentru metafore şi poezie. Unii nu mai scriu ‘’Ce faci’’ ci ‘’Cf’’, nu mai urează în scris ‘’Noapte bună’’ci ‘’Nb’’. Textele se comprimă la maxim, mesajele se decantează şi apare un limbaj minimalist, o succesiune de litere şi semne, ca nişte hieroglife: SAL (salut), OMG (Oh My God), BRB (Be right back), CSF (ce să faci), NCSF (n-ai ce să faci), RUOK (are you ok?), CUL8R (see you later), JNEBOON (eşti nebun?), BN (bine), , ;-), ^_^.

Suntem martorii transformării limbajului, vedem cum acesta se condensează într-o reducţie de semne şi litere care exprimă poveşti, fapte, reacţii, emoţii. Este acesta oare începutul unui nou limbaj universal? Un timp care curge altfel, într-un ritm din ce în ce mai accelerat, ce aduce cu el şi un nou mod de comunicare, înghesuind cât mai mult într-o secundă? Nu ştim încotro, observăm şi ne lăsăm duşi de val, fiecare în barca construită după bunul său plac şi simţul orientării.

Cu umorul care îl caracterizează, Căciuleanu merge mai departe cu provocările şi aduce acest limbaj lapidar din lumea virtuală, din scris, în viaţa de zi cu zi. Vedem un cuplu care începe să dialogheze, aşa cum scrie: asistăm la o hilară succesiune de litere fără sfârşit, alături de ‘’chinuirea’’ limbii române într-un soi ciudat, hibrid, prin altoitoirea sa cu englezisme sau ticuri verbale (‘’Mă simt atât de old, gen’’, ‘’Nu pot sa dealuiesc cu asta’’, ‘’Ce ai  putea vedea in my eyes’’, ‘’Totul o să fie different’’). Ca să fie şi mai savuroasă conversaţia, autorul introduce şi câteva abrevieri născocite înadins, ca să îngroaşe tuşele ridicolului: ABOM (aş băga o mămăligă) sau VDVM (vai de viaţa mea).

Cu ajutorul cuvintelor încifrate şi a limbajului corporal codificat, dans-actorii spectacolului (Ana Vișan, Irina Strungăreanu, Adrian Nour, Alexandru Călin în alternanță cu Bianca Bor și Vlad Troncea) surprind plastic, cu dezinvoltură şi mult umor, stereotipurile limbajului contemporan. Jocul este interactiv, cu proiecţii video integrate ca parte din poveste, cu un amalgam de elemente, gesturi mimetice de stat cu nasul în telefon, cu agitaţia specifică din sclavia vitezei, cu replici spumoase şi sprinţare.#EmojiPlay

#Emojiplay este un spectacol viu, amuzant, jucăuş, uşor, fluid, care o să bucure în special tinerii (care îşi vor regăsi conversaţiile de pe reţelele virtuale). Iar cei care nu ştiu prea bine înlănţuirile de consoane şi decodificările lor, se vor amuza cu discuţiile adolescenţilor care nu se pot dezlipi o zi de telefon.

Căciuleanu reuşeşte să ne surprindă iar cu felul lui de a trage cu ochiul în universuri închise, dar atât de actuale. Ne arată poveşti cu ajutorul limbajului semnelor scrise (din lumea tinerilor) alături de alte coduri, motrice, gestuale, prea-bine ştiute de el. Două limbaje non-verbale aşezate împreună ca să ne spună poveşti cu tâlc.

#EmojiPlay – INFO

Spectacol de teatru coregrafic de Gigi Căciuleanu

DansActori: Ana Vișan, Irina Strungăreanu, Adrian Nour, Alexandru Călin în alternanță cu Bianca Bor și Vlad Troncea

Asistență: Lelia Marcu-Vladu

Scenografie video și animație: Les Ateliers Nomad

Costume: Corina Boboc

Coloana sonoră: Pro-DJ Event

Light Design: Cristian Petru Simon

Producător: Teatrul Excelsior în parteneriat cu „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company”

Durata spectacolului: 1h

Recomandare: 12+

Foto: #EmojiPlay – Adi Bulboacă

17
/05
/23

La Sala Majestic, pe 23 mai (ora 19.30) și 28 mai (ora 19.00), în cea mai recentă premieră a Teatrului Odeon, spectacolul „Neliniște" de Ivan Vîrîpaev, regia Bobi Pricop, actrița Dorina Lazăr o întruchipează pe scriitoarea Ula Richter, alături de Nicoleta Lefter, Niko Becker, Alexandru Papadopol, Mihai Smarandache, Gabriel Pintilei.

17
/05
/23

Jurnalista de televiziune, publicista și romanciera Marilena Rotaru a împlinit 75 de ani de viață și 55 de ani de carieră. Cu această ocazie, renumita realizatoare de programe culturale la TVR a acordat recent un interviu inedit, publicat în mai 2023, în revista de literatură „Cuvânt românesc” din Madrid, Spania, realizat de scriitoarea și jurnalista Rhea Cristina.

16
/05
/23

J'ai Bistrot București își aniversează al 10-lea an de existență prin intermediul a două evenimente marcante pe 19 și pe 20 mai: ”Silent Party” și ”Silent Concert Alternosfera” ce vor fi organizate chiar în grădina din Calea Griviței 55.

16
/05
/23

ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte din sfere precum: dezvoltare personală și profesională, antreprenoriat, spiritualitate și wellbeing, oferind iubitorilor de carte posibilitatea de a citi sau a asculta cărți, de a le folosi pe post de profesori sau sfătuitori și de a transforma clipele de relaxare într-un timp calitativ.

16
/05
/23

Sunt ultimele zile în care te mai poți înscrie la rezidența online New Draft, deschisă tuturor absolvenților facultăților de profil, scenariștilor sau autorilor cu un scenariu de film în faza incipientă. Nu rata șansa de a face parte dintr-un program 100% online, gratuit, și de a avea întâlniri de lucru cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana. Termenul limită de înscriere este 20 mai 2023.

16
/05
/23

Proiecții ale unora din cele mai apreciate documentare despre natură, expoziții de fotografie, activități pentru copii, ateliere de film documentar și fotografie, invitați speciali internaționali și întâlniri cu artiști locali sunt surprizele promise de organizatori pentru prima ediție LYNX Festival, primul festival din România dedicat exclusiv filmului documentar și fotografiei de natură.