LYNX Festival – prima ediție are loc la Brașov, între 1 – 5 iunie
https://www.ziarulmetropolis.ro/lynx-festival-prima-editie-are-loc-la-brasov-intre-1-5-iunie/

Proiecţii ale unora din cele mai apreciate documentare despre natură, expoziţii de fotografie, activităţi pentru copii, ateliere de film documentar şi fotografie, invitaţi speciali internaţionali şi întâlniri cu artişti locali sunt surprizele promise de organizatori pentru prima ediţie LYNX Festival, primul festival din România dedicat exclusiv filmului documentar şi fotografiei de natură.

Un articol de Petre Ivan|16 mai 2023

Evenimentul va avea loc la Brașov, în perioada 1-5 iunie, și este o inițiativă a Asociației România Sălbatică, alături de Asociația FORONA. La prima ediție, evenimentul va avea intrare liberă la toate proiecțiile și activitățile din program, în limita locurilor disponibile. Pentru a-și asigura un loc la proiecțiile documentarelor, care se vor desfășura la Cinema Astra, publicul interesat își poate rezerva un bilet cu valoare zero prin intermediul platformei iabilet.

Proiectul își propune să crească gradul de conștientizare asupra importanței pe care natura o are în viața noastră și să creeze o oportunitate de întâlnire și interacțiune între publicul larg iubitor de natură, profesioniști din domeniul filmului și fotografiei și reprezentanți ai ONG-urilor de mediu.

„Ideea acestui festival a venit în perioada în care am participat cu filmul România Sălbatică la festivalurile de profil la care am fost acceptați în selecțiile oficiale. Ne-am dat seama că unele dintre filmele foarte bune care ajung la astfel de evenimente nu vor fi niciodată prezente la noi și ar fi păcat să nu fie văzute și de publicul românesc. Alăturarea cu fotografia a venit firesc, mai ales că aceste două domenii se completează reciproc. Chiar dacă suntem la prima ediție, am reușit să aducem alături de noi câțiva invitați de excepție, iar împreună cu echipele din cele două asociații partenere vom oferi publicului o experiență vizuală de neratat. Ne dorim ca acest eveniment să se transforme în unul cu tradiție, iar Lynx Festival să devină un eveniment marcant pentru Brașov.”, a declarat Dan Dinu, directorul artistic al Festivalului.

Programul de proiecții al primei ediții LYNX Festival include 10 filme documentare lansate în ultimii 2 ani și apreciate în festivalurile din întreaga lume. Printre titlurile de anul acesta se numără Elefantul și termita / The Elephant and the Termite (r. Mark Deeble, Victoria Stone) – câștigător a 2 premii în cadrul Green Screen Festival anul trecut, Din inima Texasului: O poveste despre viața sălbatică / Deep in the Heart: A Texas Wildlife Story (r. Ben Masters) – un spectacol vizual îndelung lăudat de criticii americani, Râsul / Lynx (r. Laurent Geslin) – câștigător Grand Prix la Nature Namure FF și Profesoara mea, caracatița / My Octopus Teacher (r. Pippa Ehrlich, James Reed) – câștigător al Oscarului în 2021 pentru Cel mai bun documentar, pe lângă numeroase alte premii în marile festivaluri internaționale.

Cei mici vor fi în centrul atenției în cadrul LYNX Festival unde li s-au pregătit numeroase surprize: proiecție specială de film documentar pentru copii pe 1 iunie, escape tent, unde cei mici vor avea ocazia să lupte pentru salvarea planetei, Quiz cu premii, realizat de România Sălbatică, pentru testarea cunoștințelor despre natura țării noastre, precum și activități de birdwatching (observarea păsărilor) și interpretare a naturii.

Iubitorii de natură și film documentar vor putea participa în cadrul Festivalului la 2 evenimente dedicate: un masterclass despre tendințele din industrie și importanța implicării în proiecte de conservare a naturii, precum și un atelier despre fotografie, susținut de specialiștii din acest domeniu. În plus, pe toată perioada Festivalului, precum și după terminarea acestuia, publicul va putea vizita două expoziții de fotografie despre natură, atât în interior cât și în aer liber.

Unul dintre invitații speciali de anul acesta este Ellen Windemuth, producător My Octopus Teacher și CEO WaterBear – prima platformă interactivă de streaming dedicată viitorului planetei noastre. Mai multe detalii despre întâlnirea cu ea, despre ceilalți invitați ai primei ediții, precum și programul complet vor fi anunțate curând.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.