Enescu si muzica lumii, început în forță
https://www.ziarulmetropolis.ro/enescu-si-muzica-lumii-inceput-in-forta/

De la primele concerte ale celei de-a 15-a ediţii, Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” şi-a onorat renumele de promotor al tinerelor talente muzicale ale României, pe care le aduce în faţa publicului din Sinaia, Buşteni, Braşov, Sibiu şi Bucureşti, alături de muzicieni consacraţi de nivel internaţional, sub îndrumarea neobositului muzician Marin Cazacu.

Un articol de Petre Ivan|12 august 2014

După Orchestra națională de tineret a Spaniei care a deschis festivalul pe 5 august la Sinaia, seria de șase concerte dedicată Generației mileniului trei a făcut săli arhipline, în aplauzele publicului strălucind cele mai tinere “selecționate naționale“ de orchestră simfonică din România și anume Orchestra Junior și respectiv Orchestra Romanian Simfonietta.

Capul de afiș al concertului care l-a avut la pupitrul orchestrei Romanian Simfonietta pe dirijorul Horia Andreescu într-un program exclusiv Beethoven a fost pianista Elisabeth Leonskaja, o adevărată legendă a artei interpretative ruse, care revine de câțiva ani la Sinaia special pentru acest festival.

Orchestra Junior, compusă din elevi între 12 și 18 ani, cea dintâi pepinieră a celor care vor avea șansa de a fi membri ai Orchestrei Române de Tineret, a încheiat stagiul de pregătire al cursurilor de la Sinaia cu un concert care a ridicat din nou publicul în picioare la aplauze cu un minunat program Mozart – Vivaldi, condus de al pupitru de tânărul dirijor Gabriel Bebeșelea.

Puntea de legătură cu generația celor care bat acum la porțile marii performanțe, avea să fie completată de ultimul concert al ”Generației mileniului trei”, care introduce seria de nume mari ce dau strălucire de ani de zile acestui festival prin arta violonistei Valentina Sviatlovskaia.

Festivalul Internațional “Enescu şi muzica lumii”, aflat la cea de a 15-a ediție, se află în continuare în plină desfășurare. Urmează seria de concerte ”Capodopere ale muzicii de cameră”, probabil unul dintre cele mai importante momente concertistice dedicate genului cameral la nivel național, care va culmina prin serile de 12 și 15 august la Sinaia.

Dintre cele mai importante nume ale artei interpretative românești din țară, dar și de peste hotare, îi amintim pe pianistul Valentin Gheorghiu, violoncelistul Marin Cazacu sau seria fabuloasă de violoniști și violiști precum Liviu Prunaru sau Cristian Ifrim, care vor oferi un adevărat regal de măiestrie unui public care îi Enescu și muzica lumiiașteaptă de acum cu nerăbdare.

Festivalul Internațional “Enescu şi muzica lumii” este organizat de Primăria Sinaia, Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”, Fundatia “Prietenii muzicii -Serafim Antropov” și este un proiect cultural finanțat de AFCN.

DIN PROGRAMUL VIITOR

Marţi 12 august – Sinaia – Sala Casino , ora 19

Miercuri 13 august – Bucureşti , Ateneul Român, ora 19

Capodopere ale muzicii de cameră : In memoriam Marius Nichiteanu

Liviu Prunaru – vioară, Valentina Sviatlovskaia – vioară, Cristian Ifrim – violă,                     Andra Schlütter – violă, Cristian Andriş – violă, Marin Cazacu – violoncel, Ştefan Cazacu – violoncel, Maruxa Llorente – pian

Joi 14 august – Sinaia – Sala Casino, ora 19

Generaţia mileniului lll

Andrei Licareţ – pian

Vineri 15 august – Sinaia – Sala Casino , ora 19

Capodopere ale muzicii de cameră

Valentin Gheorghiu – pian, Roxana Gheorghiu – pian, Marin Cazacu – violoncel

Sâmbătă 16 august – Sinaia – Parcul D. Ghica, ora 19

De la clasic la divertisment : ORT Brass ensemble, ORT Folclor ensemble

Duminică 17 august – Sinaia – Castelul Peles , ora 13

De la clasic la divertisment : ORT Brass ensemble

Luni 18 august – Busteni – Centrul Cultural Aurel Stroe, ora 19

Marti 19 august – Sinaia, Sala Casino, ora 19

Miercuri, 20 august – Bucureşti , Ateneul Român, ora 19

Orchestra Română de Tineret

Dirijor Cristian Mandeal

Foto cu Festivalul Internațional “Enescu şi muzica lumii” – Virgil Oprina şi www.festivalenescu-sinaia.ro

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.