Ernest Cline, primul invitat la Serile Nautilus
https://www.ziarulmetropolis.ro/ernest-cline-primul-invitat-la-serile-nautilus/

Editura Nemira lansează Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy la care participă via skype scriitori publicaţi în colecţia Nautilus. Ana Nicolau, coordonatorul colecţiei Nautilus, va fi moderatorul evenimentelor.

Un articol de Liliana Matei|11 martie 2017

Prima întâlnire are loc luni, 20 martie, de la ora 19.00, la librăria Humanitas de la Cișmigiu, cu scriitorul Ernest Cline, autorul romanelor „Ready Player One” și „Armada”. Următoarea ediție a Serilor Nautilus are loc luni, 24 aprilie, cu îndrăgita autoare de romane fantasy Robin Hobb.

Cartea perfectă pentru geeks și iubitori de science fiction, romanul de debut al lui Ernest Cline, „Ready Player One” cuprinde referinţe la jocuri precum Everquest sau World of Warcraft, dar şi la filme şi seriale cult, printre care Star Trek, Back to the Future şi Star Wars. Cartea a avut un mare succes și va avea parte de o ecranizare marca Steven Spielberg, în 2018, cu un scenariu scris de autor. Armada, cel de-al doilea roman al lui Cline, păstrează aceeași notă de cultură pop, dar adaugă la poveste un atac extraterestru iminent.

Ernest Cline s-a născut în Ohio pe 29 martie 1972. Romancier, scenarist și performer, s-a dedicat artei încă din copilărie, a participat la numeroase concursuri și la multe proiecte. „Ready Player One”, romanul său de debut, a apărut în anul 2010 în America, iar Warner Bros a achiziționat drepturile de adaptare pentru marele ecran, Ernest Cline urmând sa scrie scenariul. „Armada”, continuarea primei sale cărți, a apărut în anul 2015 la aceeași editură americană, drepturile de ecranizare fiind cumpărate de Universal Pictures.

Intrarea la eveniment se face pe baza unei rezervări.

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.