„…ESCU”, de Tudor Mușatescu, la TVR
https://www.ziarulmetropolis.ro/escu-de-tudor-musatescu-la-tvr/

Casa de Producţie TVR vă propune spectacolul „ESCU” de Tudor Muşatescu, în regia lui Dinu Cernescu, de la a cărui premieră se împlinesc 85 de ani. „…Escu” este una dintre cele mai cunoscute comedii semnate de Tudor Muşatescu.

Un articol de Petre Ivan|13 iulie 2018

Piesa vorbeşte despre carierism şi cameleonism politic, duse până la extremă, presărate pe alocuri cu picante intrigi amoroase. Este despre oameni a căror grijă este aceea de a-şi răzbuna condiţia mediocră şi de a accede „acolo, sus”, călcând în picioare principii şi dogme.

Decebal Necşulescu trece de la un partid la altul cu o uşurinţă din care nu transpare nici o altă convingere decât aceea a binelui propriu.

Interpretează: Ştefan Bănică, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Dorina Lazăr, Astra Dan, Corado Negreanu, Maria Pătraşcu, Jorj Voicu, Paul Ioachim, Mircea Cruceanu, Minel Klepper, Sergiu Demetriad

Zilele trecute s-au împlinit 80 de ani de la naşterea regretatului Jorj Voicu.

S-a născut la 12 iulie 1938, în Cluj-Napoca. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografie din București, în 1961, la clasa profesorului Ion Finteșteanu, şi a studiat la Paris pantomima cu Jacque Lecqoc. A jucat la Teatrul Municipal din Turda, dar şi la teatrele Ţăndărică şi Odeon din București. A debutat pe marele ecran în 1966, cu filmul Zodia Fecioarei

Printre spectacolele în care a fost distribuit: O scrisoare pierduta de I.L. Caragiale, Visul unei nopți de vară şi Poveste de iarnă de William Shakespeare, Şcoala nevestelor de Moliere, Noaptea la Drumul Mare de Renato Lelli, Un nasture sau absolutul de Radu Cosasu, Woyzeck de Georg Büchner, Şapte inşi într-o căruţă de Paul Anghel, Escu de Tudor Mușatescu, Războiul de Goldoni, Vlacea, regele nebun, Bărbierul din Sevilla de Gioachino Rossini.

„…ESCU”,  – program de difuzare:

TVR Internațional: vineri, 13 iulie, ora 23.00 și sâmbătă, 14 iulie, ora 16.00

TVR 3: duminică, 15 iulie, ora 20.00

Foto: „…ESCU” – tvr.ro

28
/06
/22

Sau despre bucuria de a vedea apreciate lucrurile în care Ziarul Metropolis crede și pe care le promovează, dar și despre importanța presei culturale făcute cu onestitate și cu suflet.

28
/06
/22

Filarmonica „George Enescu”, cea mai veche și mai reprezentativă instituție muzicală a României, organizează în perioada 1-5 iulie 2022 prima ediție a festivalului internațional, intitulat Athenaeum Summer Festival.

26
/06
/22

Oana Pellea și Patrick Le Mauff, Tompa Gábor și Dragoș Buhagiar, într-un masterclass de actorie, regie și scenografie, cu spectacolul „Scaunele“, de Eugène Ionesco, producție a Théâtre national du Luxembourg, prezentată în Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (24 iunie – 3 iulie).

25
/06
/22

Acum, când e război, când drepturile omului sunt călcate în picioare, când America se întoarce în Evul Mediu, când totul este profit, când meritocrația e subiect de batjocură, când educația e anihilată, când totul devine inaccesibil, când cei mai vulnerabili suferă, când nu mai există speranță, când șocul, crima, terorismul, lăcomia sunt mlaștini prin care trebuie să navigăm abia ținându-ne respirația la suprafață, în momentul ăsta de care acum și peste câteva generații trebuie să ne fie rușine, oare cine mai poate vorbi și despre iubire?

24
/06
/22

În sala cinematografului Victoria din Cluj-Napoca, în cadrul secțiunii competiționale a Festivalului Internațional de Film Transilivania (TIFF, 17-26 iunie), este proiectat „The Last Execution“. În prima scenă a filmului, actorul Lars Eidinger, care joacă rolul medicului Werner Teske, se află pe bancheta din spate a unei dube a poliției politice din Germania de Est.

24
/06
/22

Miercuri, 29 iunie, începând cu ora 19.00, la Palas Mall Iași, va avea loc o întâlnire cu Cristian Tudor Popescu, prilejuită de apariția volumului „Dumnezeu nu e mort. Interceptări. Note informative”, bestsellerul editurii Polirom la Bookfest 2022, la secțiunea nonfiction.

24
/06
/22

UNITER și Radio România Cultural lansează astăzi o campanie care cuprinde secvențe video și audio din testimonialele marilor artiști prezenți pe scenele celor 29 de ediții ale Galei Premiilor UNITER. Redăm mesajul UNITER care anunță noua campanie.