Eva Garet – unul din cele mai frumoase talente pe care le are ţara noastră
https://www.ziarulmetropolis.ro/eva-garet-unul-din-cele-mai-frumoase-talente-pe%c2%a0care-le-are-%c5%a3ara-noastr%c4%83/

În 2016, la numai 10 ani, Eva Garet câştigă concursul şi trofeul „Lira de Aur”, fiind cea mai tânără câştigătoare din istoria competiţiei cu o tradiţie de aproape 40 de ani. Cu această ocazie, prof. univ. dr. Vlad Dimulescu, preşedintele juriului, declara: “… s-a desprins un mic geniu: Eva Garet este în acest moment, din punctul meu de vedere, unul din cele mai frumoase talente pe care le are ţara noastră şi aici mă refer nu doar la pian, mă refer la artă, în general şi la muzică, în special.”

Un articol de Liliana Matei|10 martie 2018

Eva a continuat să confirme, câștigând în 2017 trofeul „Dinu Lipatti” al concursului „Drumul spre celebritate”, trofeul “Piano ArtIs” și premiul special “Sofia Cosma” la Iași și locul întâi la primul concurs internațional sub emblema Alink-Argerich, “1st Ricard Vines Piano Kids and Youth” din Lleida, Spania. Astfel, și-a câștigat pe deplin dreptul de a primi un recital în Stagiunea de marți seara.

Marți, 13 martie, ora 19, Ateneul Romîn, Sala mică

Stagiunea de marți seara

Recital de pian

EVA GARET

Program

Domenico Scarlatti – Sonata în do major, K 513 (L.3)

Ludwig van Beethoven – Sonata nr. 8, în do minor, op. 13, „Pathétique”

Frédéric Chopin – Studiul în la minor, op. 25, nr. 11

Cécile Chaminade – Studiul de concert op. 35, nr. 2, „Toamna”

Franz Liszt – Après une Lecture de Dante – Fantasia quasi Sonata

George Enescu – Rapsodia română nr. 1, în la major, op. 11 (transcripție pentru pian)

Recital realizat  în colaborare cu Asociația pro Valores

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Program:Marti  – Vineri 12:00 – 19:00
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervari accesati site-ul www.fge.org.ro

Eva Garet s-a născut la 10 mai 2006 în București și este elevă în clasa a V-a a Colegiului National de Muzică “George Enescu”, la clasa profesoarei Mihaela Zamfirescu.
A începul pianul la 5 ani și din clasa I-a s-a remarcat câștigând concursuri naționale și internaționale, astfe încât astăzi, are în palmares peste 40 de locuri întâi, de excelență, mari premii și trofee.

Eva Garet debutează în ianuarie 2018, la 11 ani, ca pianist concertist pe scena Sălii Radio “ Mihail Jora” cu Orchestra de Cameră Radio sub bagheta dirijorului Stefan Novak in  Concertul nr. 23 pentru pian și orchestră de W.A.Mozart. Colaborează apoi cu orchestra Filarmonicii “Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, sub bagheta dirijorului Bogdan Vodă. Tot în 2018, Eva Garet debutează pe scena mare a Ateneului Român alături de violonistul Alexandru Tomescu în “Balada” lui George Enescu în cadrul concertului aniversar “Enescu Alumni 60″

Eva Garet este membră a Fundației Culturale “Remember Enescu”, susținând frecvent recitaluri în București sub emblema fundației coordonate de Mihaela Tomescu.

Activitatea artistică și competițională a Evei poate fi urmărită pe pagina de facebook @evagaretmusic”

07
/07
/23

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” aniversează astăzi 60 de ani de la prima sa apariție pe scenă. Pe 7 iulie 1963, de la ora 11:00, Corul de Cameră Madrigal, fondat și dirijat de Marin Constantin, susținea primul său concert la Teatrul de Stat din Brașov, cu un repertoriu de muzică preclasică.

20
/06
/23

Pe 21 iunie, Women in Music Romania dă startul unei noi serii de evenimente la Cărturești Modul (strada Acedmiei, nr. 18-29). Seria HerStory, își propune să aducă în prim plan poveștile unor femei de succes din industria muzicală din România. Prima invitată este Olga Juverdeanu - Director General Global Records, în prezent cea mai mare casă de discuri independentă din Europa Centrală și de Est. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

20
/06
/23

Opera Națională București în parteneriat cu Fundația Art Production, cu sprijinul JTI, prezintă vineri, 23 iunie, ora 17:00, pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu” în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu spectacolele „jocNjoc” - un performance susținut de coregraful Gigi Căciuleanu și „Altitza” - un spectacol de dans de Gigi Căciuleanu pe muzica de Dan Dediu, prezentat de Baletul Operei Naționale București.