Eveniment cinematografic. Jacques Audiard, laureat cu Palme d’Or, invitat special al Les Films de Cannes à Bucarest
https://www.ziarulmetropolis.ro/eveniment-cinematografic-jacques-audiard-laureat-cu-palme-dor-invitat-special-al-les-films-de-cannes-a-bucarest/

Unul dintre cei mai aclamaţi cineaşti ai momentului, Jacques Audiard, premiat cu Palme d’Or la Cannes 2015 pentru Dheepan, se va întâlni pentru prima dată cu spectatorii din România la festivalul Les Films de Cannes à Bucarest (23 – 29 octombrie).

Un articol de Petre Ivan|9 octombrie 2015

Regizorul Jacques Audiard își va prezenta filmul, va răspunde întrebărilor publicului și va susține un masterclass la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) luni, 26 octombrie, de la ora 11.00. Un focus îi va fi dedicat în festival, alte două filme ale sale urmând a fi proiectate: De battre mon cœur s’est arrêté și Un profet.

Jacques Audiard (63 de ani) vine la București cu un film mai actual ca niciodată.

Dheepan urmărește traseul a trei imigranți din Sri Lanka – un fost soldat, o tânără și un copil – care pozează ca familie și încearcă să răzbată în noua lume în care au intrat, undeva în afara Parisului.

În rolul principal, regizorul a ales un actor non-profesionist cu o istorie similară în spate: Jesuthasan Antonythasan a luptat în

Dheepan

Dheepan

gruparea Liberation Tigers a lui Tamil Eelam și a fost închis în numeroase țări, înainte de a cere azil în Franța în 1997, la doar 25 de ani. Audiard declara la Cannes că speră ca filmul să contribuie la îmbunătățirea situației lor.

Maestru în celebrarea marginalilor și autor al unor filme foarte intense, Audiard și-a început cariera ca asistent de regie al lui Roman Polanski la The Tenant (1976), dar a regizat primul lungmetraj abia 18 ani mai târziu, în 1994.

Regarde les hommes tomber, un road movie

cu Mathieu Kassovitz și Jean-Louis Trintignant, i-a adus o selecție la Cannes, în Semaine de la Critique, și primul din șirul lung de trofee – Premiul César pentru Cel mai bun debut.

Cei doi actori au fost protagoniști și în următorul său film, Un héros très discret (1996), distins cu Premiul pentru scenariu la Cannes.

Din anii 70 încoace, a scris peste 20 de scenarii pentru filme și seriale TV, unele împreună cu tatăl său, scriitorul Michel Audiard.

De battre mon coeur s'est arrete_2

De battre mon coeur s’est arrete_2

A regizat videoclipuri, inclusiv pentru Noir Désir (celebra melodie Comme elle vient), și avut câteva apariții ca actor.

Cele șapte lungmetraje ale sale i-au adus zeci de premii.

Sur mes lèvres (2001) confirma încă o dată talentul său de scenarist obținând César pentru scenariu, De battre mon cœur s’est arrêté (2006), cronica unei relații distructive tată-fiu, a fost un succes de critică și de public și a câștigat opt premii César, inclusiv pentru Cel mai bun film, dar și BAFTA pentru Cel mai bun film străin.

Notorietatea internațională a venit odată cu thriller-ul Un profet, câștigător al Marelui Premiu la Cannes, nominalizat la Oscar și Globurile de Aur și premiat cu BAFTA și nouă trofee César, în care talentatul actor Tahar Rahim joacă rolul unui tânăr forțat să se adapteze regulilor vieții în închisoare.

A urmat povestea de dragoste emoționantă din De rouille et d’os (2012), cu Marion Cotillard, la rândul ei multi-premiată.

Un profet

Un profet

Următorul său proiect după Dheepan este și primul în limba engleză – The Sisters Brothers, un western adaptat după o carte de Patrick deWitt, cu John C. Reilly în rolul principal.

Jacques Audiard este al doilea laureat Palme d’Or care vine la Les Films de Cannes à Bucarest în anul în care câștigă cea mai importantă distincție din lume oferită de un festival de film, după Abdellatif Kechiche (La vie d’Adele), care a vizitat Bucureștiul în anul 2013.

Peste 30 dintre filmele din selecția Festivalului de la Cannes, 12 dintre ele premiate, pot fi văzute pentru prima dată în România între 23 și 29 octombrie, la Cinema PRO, Cinema Studio și Cinema Elvire Popesco. Lista filmelor poate fi consultată pe www.filmedefestival.ro.

Filmul Dheepan va fi distribuit în cinematografele din România de Independența Film, din 30 octombrie.

Foto:  Jacques Audiard, Les Films de Cannes a Bucarest – filmedefestival.ro

05
/03
/15

CRONICĂ DE CARTE Apărută recent în limba română la editura UNATC Press, „Note despre cinematograf” a lui Robert Bresson este la fel ca stilul filmelor marelui şi neîncadrabilului cineast: suplă, austeră, fără ornamente inutile şi mereu în căutarea esenţei cinematografului.

05
/03
/15

Costumele personajelor principale din filmul “AFERIM!”, regizat de Radu Jude, pot fi văzute începând de astăzi la AFI Palace Cotroceni din București (strada Vasile Milea nr 4). Realizate de designerul Dana Păpăruz, costumele reproduc în totalitate straiele secolului XIX.

05
/03
/15

Documentarul "Toto şi surorile lui", de Alexander Nanau, va fi proiectat în premieră nord-americană la cea de-a 14-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Tribeca de la New York, în secţiunea Viewpoints, care, anul acesta, se concentrează pe tema identităţii.

05
/03
/15

Zilele Femeii Cineast, un eveniment realizat anul acesta în colaborare cu Ambasada Belgiei și Uniunea Cineaștilor din România, va avea loc în perioada 6-8 martie, la Cinema Studio, în București,.

04
/03
/15

Întotdeauna am crezut că numai bărbaţii pot scrie scenarii pentru filmele de ficţiune cu secvenţe erotice, dar m-am convins că femeile au mai multă imaginaţie. Curiozitatea mea impulsivă m-a împins spre sala de cinematograf, ca să înţeleg de ce isteria succesului unei banale cărţi cu subiect erotic, scrisă de o femeie, a acaparat mintea omului de rând, şi între timp a devenit film de mare succes.

04
/03
/15

CRONICĂ DE FILM A venit fără avertisment și riscă să ia pe nepregătite o bună parte a publicului. Și asta pentru că „Aferim!”, al treilea lungmetraj al lui Radu Jude, nu este deloc reconstituirea istorică la care se vor fi așteptat unii.

03
/03
/15

Producţia Warner Bros. Pictures „Focus” redă pe marile ecrane povestea lui Nicky (Will Smith), un maestru al escrocheriilor, pentru care viaţa devine şi mai complicată atunci când o întâlneşte pe superba Jess (Margot Robbie), o novice ambiţioasă în ale înşelăciunii.