„Sindromul Quijote”, spectacol dedicat Zilei Culturii Naționale, pe textul câștigător al proiectului Lecturi³
https://www.ziarulmetropolis.ro/eveniment-la-nationalul-din-iasi-sindromul-quijote-spectacol-dedicat-zilei-culturii-nationale-pe-textul-castigator-al-proiectului-lecturi%c2%b3/

Teatrul Naţional Iaşi anunţă spectacolul „Sindromul Quijote” de Carmen Dominte, pe 14 şi 15 ianuarie, la Sala Studio, de la ora 18:00, un eveniment dedicat Zilei Culturii Naţionale.

Un articol de Liliana Matei|13 ianuarie 2021

Piesa a fost desemnată câștigătoarea primei ediții a proiectului „Lecturi³”, derulat de Teatrul Național în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române și revista Alecart, având ca scop promovarea dramaturgiei românești contemporane.

Distribuție: Dumitru Georgescu, Doina Deleanu, Adi Carauleanu

Regie: Radu Ghilaș

Scenografie: Rodica Arghir

Video design: Andrei Cozlac

Muzică originală și prelucrări: Odry Bârcă

Despre „Sindromul Quijote”, autoarea Carmen Dominte scrie:

„Piesa de teatru spune povestea a trei personaje și a unei seri de sâmbătă care le va afecta viața pentru totdeauna. Este povestea unei crime așa cum poate fi citită în ziar sau urmărită la Știri.

Piesa nu încearcă să găsească soluții ci doar scoate în evidență golul imens pe care fiecare faptă, fiecare gest, fiecare cuvânt rostit sau fiecare moment de tăcere îl ascunde. Realitatea, la rândul ei, este ascunsă bine după infinite straturi de aparențe. În definitiv, doar aparențele par să conteze; și totuși în spatele lor se află o mamă pentru care viața este o listă de obiective care trebuie bifate, un tată pentru care poezia este doar o formă de slăbiciune și un fiu care încearcă să fie perfect, așa cum i se ceruse.

Sindromul Quijote este sindromul pe care îl trăiește fiecare personaj, este boala care distorsionează realitatea, este masca pe care toți o prezintă lumii. Este un sindrom pe care fiecare îl descoperă, îl simte și îl respinge iar, în cele din urmă, îl acceptă ca pe o stare permanentă.”

Radu Ghilaș, regizorul spectacolului:

„Societatea contemporană propune un anumit tip de perfecțiune care are mai degrabă legătură cu componenta materială a vieții. Ne impune o încadrare în anumite standarde, începând cu mașina împecabilă pe care o conducem, cu casa ideală în care locuim, cu stilul de viață ireproșabil unde totul este „măsurat, cântărit și calculat pentru a fi consumat în doze optime” și terminând cu o iubire idilică și un copil perfect, toate garantând fericirea și împlinirea noastră ca adulți. Presupusa perfecțiune contemporană, defectă prin însăși idealurile sale, șubrezește legăturile, anulează trăirile autentice și blochează căile firești de comunicare între oameni, rezultatul materializându-se în relații și suflete de consum.”

Următoarele reprezentații sunt programate pe 29 și 30 ianuarie.

În prima ediție a proiectului „Lecturi³” derulată pe parcursul stagiunii 2019-2020, au fost selecționate șase piese care au ajuns la public sub forma spectacolelor-lectură: „Dispariții” de Elise Wilk, „Autorul” de Radu Herjeu, „Gertrude” de Radu F. Alexandru, „Sindromul Quijote” de Carmen Dominte, „Primele șapte comedii ușoare pentru oameni triști” de Ștefan Caraman și „Bărbatul cu trei picioare” de Mircea M. Ionescu. În etapa finală a proiectului, în urma evaluărilor juriului, s-a decis care dintre cele șase texte prezentate în lectură publică va fi produs de Teatrul Național și va intra în repertoriu.

Fotografii: Teatrul Național Iași

 

 

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

Luna martie vine mereu cu provocarea de a găsi mărțișorul perfect și cadoul ideal pentru femeile din viața noastră. Pe lângă flori și darurile – simbol, Vanner Collective propune și cadoul – experiență, cu un program de cinci mărțișoare teatrale cu cinci perspective feminine, care vor putea fi văzute între 3 și 17 martie, în diferite spații din București: „Cassandra”, „Tot ce e minunat în lume”, „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons.” și „Lungs”.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.