Evgheni Oneghin revine la Opera Naţională Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/evgheni-oneghin-revine-la-opera-nationala-bucuresti/

În 28 şi 29 noiembrie, de la ora 18.30, publicul va avea ocazia să asculte una dintre capodoperele artei lirice ruse – Evgheni Oneghin, inspirată din romanul în versuri cu acelaşi titlu al lui Alexandr Puşkin.

Un articol de Andrada Văsii|22 noiembrie 2013

În 28 şi 29 noiembrie, de la ora 18.30, publicul va avea ocazia să asculte una dintre capodoperele artei lirice ruse – Evgheni Oneghin, inspirată din romanul în versuri cu acelaşi titlu al lui Alexandr Puşkin.

După aproape un an de absenţă din repertoriul Operei Naţionale Bucureşti, Evgheni Oneghin de Piotr Ilici Ceaikovski, în concepţia regizorală a lui Ion Caramitru, revine pe scena lirică bucureşteană după prezenţa pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet din Sofia.

Spectacolul îi are ca invitati pe soliştii Ionuţ Pascu în rolul Oneghin, Tiberius Simu în rolul Lenski, Andreea Iftimescu în rolul Filipievna. De asemenea, reprezentaţia din 28 noiembrie va prilejui debuturile soliştilor Operei Naţionale Bucureşti Horia Sandu (Gremin), Sorana Negrea (Larina), Liviu Indricău (Triquet).

Opera Naţională Bucureşti marchează revenirea operei Evgheni Oneghin în repertoriul Operei Naţionale Bucureşti printr-o expoziţie de fotografie deschisă publicului zilnic între orele 10.00-17.30 (acces liber).

Printre personalităţile lumii muzicale, care au facut parte, de-a lungul timpului, din echipa artistică a diferitelor montări ale spectacolului Evgheni Oneghin pe scena lirică bucureşteană, se numără soliştii Mihail Arnăutu, Iulia Buciuceanu, Octav Enigărescu, Ladislau Konya, Teodora Lucaciu, Zenaida Pally, Maria Snejina, Maria Şindilaru, Valentin Teodorian.

Nume mari pentru Evgheni Oneghin

Baritonul Ionuţ Pascu a interpretat, de-a lungul carierei, peste 35 de roluri principale, pe scene din România, dar şi din Olanda, Canada, Australia, Coreea de Sud, Israel, Ungaria, Bulgaria, Macedonia, Albania, Italia, Germania etc. Una dintre reuşitele sale a fost spectacolul şi înregistrarea pe CD, alături de Filarmonica din Sidney, a lucrării Cantata della Vita de Gianluigi Gelmetti, dirijată de compozitor.

După o bursă de doi ani la Academia Teatrului La Scala din Milano, tenorul Tiberius Simu îşi continuă studiile sub îndrumarea maeştrilor Luigi Alva, Leyla Gencer, Mirella Freni şi Renato Bruson. Repertoriul artistului cuprinde roluri importante, precum Tamino din Flautul fermecat, Don Ottavio din Don Giovanni de W. A. Mozart, Fenton din Falstaff de Giuseppe Verdi, Nemorino din Elixirul dragostei de Gaetano Donizetti, Almaviva din Il barbiere di Seviglia de Gioachino Rossini.

Evgheni Oneghin

Tiberius Simu, tenor 

Câştigătoare a Premiului special la concursul Salice d’oro, (Italia, 2010), Andreea Iftimescu a cântat alături de Filarmonica de Stat din Sibiu, Orchestra de Cameră Radio Bucureşti, precum şi de alte instituţii muzicale din România şi a fost solistă în opera Brundibar de Franz Crasa în cadrul festivalului Voix Étouffée de la Paris (Franţa, 2004).

Andreea Iftimescu şi-a început colaborarea cu Opera Naţională Bucureşti în anul 2012, interpretând în cadrul Studioului Experimental de Operă şi Balet Ludovic Spiess rolul Agata din opera Le cantatrici villane de Valentino Fioravanti.

Foto credit: Evgheni Oneghin

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Pe 23 martie 2021, la 93 de ani, după aproape un secol petrecut printre lumini, umbre și culori, a părăsit această lume, lăsând în urmă o istorie a costumului, zeci de volume, nenumărate expoziții, o mulțime de obiecte adunate într-o colecție de o valoare greu de estimat, care, poate, își va găsi în timp un spațiu pentru ca muzeul visat de ea să existe.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

21
/03
/24

Joi, 28 martie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?!”

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.

20
/03
/24

Sue Giles, președintele ASSITEJ, transmite mesajul de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret. Scopul acestei campanii este de a facilita accesul la teatru și la spectacole pentru copii și tineri.