Expoziţia „Bucureşti în vis, în realitate, în amintiri“ va fi vernisată, din 11 iulie, la ICR Praga
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitia-bucuresti-in-vis-in-realitate-in-amintiri-va-fi-vernisata-din-11-iulie-la-icr-praga/

Expoziţia „Bucureşti în vis, în realitate, în amintiri“ a artistului ceh Štěpán Vrbický va fi vernisată pe 11 iulie, la Institutul Cultural Român din Praga, lucrările putând fi văzute până pe 1 septembrie.

Un articol de Andrada Văsii|5 iulie 2013

Expoziţia „Bucureşti în vis, în realitate, în amintiri“ a artistului ceh Štěpán Vrbický va fi vernisată pe 11 iulie, la Institutul Cultural Român din Praga, lucrările putând fi văzute până pe 1 septembrie.

În timpul rezidenţei sale artistice la Bucureşti, în 2011, Štěpán Vrbický a desenat realitatea oraşului aşa cum o percepea pentru prima dată, cu ochii unui străin. Nimic deosebit în asta, s-ar putea spune. Dar interesant este că cele două săptămâni petrecute în Bucureşti nu reprezintă singura perioadă în care mâinile artistului au fost ocupate cu străzile, pieţele şi parcurile acestui oraş, informează instituţia.

O expoziție bazată pe schițe

Înainte de a păşi în Bucureşti, Štěpán Vrbický şi-a schiţat câteva imagini ale oraşului care apăruseră la graniţa dintre vis şi imaginaţie. Şi, pentru a completa proiectul, acesta a realizat, la doi ani de la vizita în Bucureşti, o nouă serie de imagini, aşa cum fuseseră ele păstrate în amintirea lui. Fiecare din cele trei perioade cuprinde în jur de 15 schiţe în creion, alb-negru şi color, notează Mediafax.

Expoziţia prezintă, pe lângă modul propriu al lui Štěpán Vrbický de a vedea Bucureştiul, un exerciţiu de imaginaţie şi observare uşor de repetat, recomandat oricui.

Lucrările au mai fost prezentate în România, în aprilie, la Bucureşti.

Foto credit: Centrul Ceh (Facebook),( Stepan Vrbicky – București în vis, în realitate, în amintiri-4 aprilie- 4 mai)

17
/02
/17

Cu prilejul „Zilei Brâncuși ” care se sărbătorește la nivel național în fiecare an, la 19 februarie, MNAR prezintă în perioada 19-26 februarie 2017 o selecție de fotografii-document care surprind pe de o parte etapele instalării Coloanei Infinitului la Târgu-Jiu și pe de altă parte atmosfera atelierului parizian al lui Constantin Brâncuși care, în unele imagini, apare alături de sculpturile sale.

13
/02
/17

Deschiderea ediției din acest an a Carnavalului de la Veneția (11-28 februarie) a fost marcată de un show acvatic spectaculos, la care au participat, ca în fiecare an, numeroși vizitatori. Show-ul inaugural, pus în scenă pe Canalul Cannaregio, a celebrat sâmbătă seara temele frumuseții, mării și vanității, printr-o paradă a creaturilor marine.

30
/01
/17

Expoziţia itinerantă "Lumea turcică din Munţii Altai până în Balcani", ce aduce in fata publicului 33 de picturi în ulei semnate de tot atâţia artişti din 17 ţări, se va deschide pe 1 februarie, de la ora 18.30, la Galeria Artelor din cadrul Cercului Militar Naţional.

21
/12
/16

Tabloul "Țărăncuțe" ("De la fântână") de Nicolae Grigorescu a fost adjudecat, marți seară, la prețul de 320.000 de euro, la licitația de iarnă a Artmark, devenind cea mai bine vândută lucrare din acest an. Printre vedetele serii s-au mai numărat "Intimitate" de Nicolae Tonitza, "Car cu boi la amiază" de Nicolae Grigorescu, "Pod" de Adrian Ghenie sau "Pieta" de Corneliu Baba.

19
/12
/16

Romfilatelia a editat o nouă emisiune de mărci poştale tematice în cadrul proiectului „Stele de aur ale scenei şi ecranului”. Cele şase timbre ale acestui proiect filatelic au aceeaşi valoare nominală, de 4,50 lei, şi prezintă Stele de Aur ale scenei româneşti, în imagini de colecţie: Adela Mărculescu, Florina Cercel, Ilinca Tomoroveanu, Alexandru Arşinel, Ion Caramitru, Costel Constantin.

15
/12
/16

Ateneul Român găzduiește instalația documentară itinerantă dedicată pianistei Clara Haskil. Informațiile documentare sunt însoțite de fotografii și documente inedite, din Arhiva Muzicală a Bibliotecii Cantonale Universitare din Lausanne și a Fundației Clara Haskil din Elveția.

14
/12
/16

O schiță anterior necunoscută a lui Leonardo da Vinci a fost evaluată la suma de 15,8 milioane de dolari, după ce a fost adusă la o casă de licitații franceză de către un medic pensionar. Casa de licitație Tajan a precizat că desenul, unul dintre cele opt făcute de artistul renascentist Sfântului martir Sebastian, este o "descoperire extraordinară".

08
/12
/16

Considerată o revelație a cinematografiei europene, actrița Ada Condeescu, starul din “Eu când vreau să fluier, fluier”, “Loverboy” sau “Dincolo de calea ferată”, debutează cu un prim proiect fotografic, expoziția “Colentina”, care va fi vernisată joi, 15 decembrie, de la ora 18.30, la Galeria Rotenberg-Uzunov din București.

08
/12
/16

Un tablou al pictorului belgian James Ensor, "Squelette arrętant masques" ("Schelet oprind măștile"), a fost achiziționat, miercuri, pentru suma de 7,4 milioane de euro, un record mondial pentru o lucrare a artistului, în cadrul unei vânzări organizate de casa de licitații Sotheby's la Paris

07
/12
/16

Proiecția filmului „Biserici de lemn din România – un documentar”, va avea loc joi, 15 decembrie, de la ora 12, la Cinemateca Eforie din București. Filmul se proiectează în cadrul celei de-a XI-a ediții a IPIFF – „Festivalul Indie al Producătorilor de Film Independenți”.

06
/12
/16

Pentru a celebra aniversarea a 60 de ani de existenţă, Comisia Naţională a României pentru UNESCO organizează proiectul „Porţi deschise la CNR UNESCO”. În cadrul acestuia, se vor desfăşura, la sediul din str. Anton Cehov nr. 8, până pe 15 decembrie, o serie de evenimente care să aducă în atenţia publicului rolul UNESCO în promovarea colaborării între naţiuni prin cultură, educaţie, ştiinţă, comunicare şi informare.

04
/12
/16

Începând cu data de 8 decembrie 2016, la Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București va fi deschisă publicului expoziţia „Andy Warhol și Slovacia” - eveniment de amplă rezonanță culturală ce marchează încheierea președinției rotative a Slovaciei în cadrul Consiliului Uniunii Europene (iulie-decembrie 2016).