Expoziția de fotografie „Brâncuși. Forme în alb și negru”, din 18 februarie, la MNAR
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitia-de-fotografie-brancusi-forme-in-alb-si-negru-din-18-februarie-la-mnar/

Expoziţia de fotografie „Brâncuşi. Forme în alb şi negru” poate fi văzută în perioada 18 februarie – 29 mai în Sălile Kretzulescu de la Muzeul Naţional de Artă al României. Pe 19 februarie intrarea este liberă.

Un articol de Petre Ivan|15 februarie 2016

Expoziția face parte din „Programul național 140 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși”, inițiat de Ministerul Culturii, și propune o selecție de 40 de tiraje moderne după clișeele realizate de Brâncuși la Paris: aspecte din atelier și sculpturi aflate în diferite stadii de lucru.fotografie

Pe lângă fotografii, în expoziție se regăsesc și două module interactive din atelierul „Pasărea ascunsă-n piatră”, găzduit în corpul Știrbei al muzeului. Atelierul a fost conceput de specialiștii de la Centrul Georges Pompidou din Paris pentru a-i familiariza pe copii cu lucrările lui Brâncuși.

Primele fotografii ale lucrărilor lui Brâncuși au fost făcute de fotografi anonimi de la începutul secolului XX.

Curând însă, artistul începe să folosească el însuși aparatul de fotografiat, din 1921 luând lecții de fotografie cu Man Ray, celebru deja în domeniul fotografiei de avangardă.

Pentru Brâncuși, care era preocupat în mod special de exploatarea efectelor de lumină în sculptură, trecerea la fotografie a fost cât se poate de firească.

Foto: Expoziția de fotografie „Brâncuși. Forme în alb și negru” – facebook

05
/07
/23

Therme Forum pentru Teatru și Arhitectură, eveniment înscris pe agenda FITS și la această ediție aniversară, i-a avut invitați pe unii dintre cei mai importanți arhitecți și critici de arhitectură din lume, printre care Tateo Nakajima, Heidi Ramsvik, Robert Hanea, Adam Flatto, Robbie Hammond, Ricky Burdett, Richard Florida, Arthur Mamou-Mani și Paul Goldberger.

04
/07
/23

Cămașa cu altiță iese din spațiul convențional de expunere și ajunge, pentru prima dată la sediul UNESCO din Paris, într-o expoziție intitulată „Umăr la umăr – Sărbătorirea comunității și a artei țesutului bluzelor tradiționale din România și Republica Moldova”. 

14
/06
/23

The Institute și Cartierul Creativ, alături de Banca Transilvania, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1, Primăria Municipiului București, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, dezvoltă începând cu luna iunie un program de expoziții, workshopuri și târguri ca parte dintr-un demers de revitalizare a zonei Amzei prin intermediul economiei creative locale.