Expoziția „Tania Mouraud – OTNOT”, se deschide la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitia-tania-mouraud-otnot-se-deschide-la-bucuresti/

Expoziţia Tania Mouraud – OTNOT, ce se va desfăşura la galeria Eastwards Prospectus între 19 mai şi 31 iulie, debutează deja în spaţiul urban prin intermediul a numeroase panouri publicitare din Bucureşti. Expoziţia va fi deschisă între 19 mai şi 31 iulie 2016.

Un articol de Liliana Matei|17 mai 2016

Vernisajul va avea loc pe 19 mai, de la ora 19.00, la Eastwards Prospectus din str. Plantelor nr. 50. Capitalei îi vor urma Bacău, Iași, Buzău, Sibiu, Pitești, Cluj și Roman, orașul natal al tatălui Taniei Mouraud. Pornind de la un vers de Benjamin Fondane (B. Fundoianu), artista franceză stabilește o interacțiune cu trecătorii prin această intervenție urbană, cu scopul de a sublinia responsabilitatea individuală a oamenilor de a-și asuma o poziție și de a lua atitudine. Este pentru prima dată când Tania Mouraud intervine simultan pe billboard-uri din mai multe orașe.

Figură majoră a artei contemporane, Tania Mouraud va avea la Eastwards Prospectus prima sa expoziție personală în România. Desfășurată pe ambele etaje ale galeriei, Tania Mouraud – OTNOT include opere de fotografie, video, sunet și digitale. Ele dezvăluie câteva dintre preocupările principale ale artistei: raportul de forțe care se stabilește între om și natură în prezent, responsabilitatea pe care o avem cu toții față de mediul înconjurător, dar și responsabilitatea artistului în societate. Titlul expoziției este preluat din celebrul poem „De rerum natura (On the Nature of Things)”, al lui Lucrețiu, și reprezintă o metaforă pentru mizele contemporane privind salvarea speciei umane.

Printre fotografiile din expoziție se numără cea mai recentă serie, Balafres (răni deschise), realizată în situri deschise de extracție a lignitului din Germania. Introducându-ne în inima acestor locuri, artista aduce în discuție tema metamorfozelor din peisajele lumii de azi și a impactului uman asupra mediului înconjurător.

Totodată, publicul va putea vedea, în premieră, cea mai recentă instalație video a Taniei Mouraud. Intitulată Pandemonium, aceasta face trimitere la anxietățile umane față de moartea invizibilă, generată de poluarea de la nivel global.

Prin intervenția simultană în mai multe orașe din România, bazată pe versul „CRIERTOUJOURSJUSQUALAFINDUMONDE” al lui Benjamin Fondane (B. Fundoianu), intelectual născut la Iași și naturalizat în Franța, Tania Mouraud extinde mesajele expoziției în spațiul urban.

Expoziția de la Eastwards Prospectus are loc la mai puțin de un an după o amplă retrospectivă dedicată Taniei Mouraud de Centre Pompidou-Metz. Alte expoziții personale importante din perioada recentă au fost: Ad Nauseam la Mac/Val, Vitry-sur-Seine (Franța), Exhausted Laughters la Musée d’Art Moderne de Saint-Etienne Métropole (Franța) și J’entends les trains depuis toujours/I keep hearing the trains for ever la Slought Foundation, Kimmel Center și Art Alliance, Philadelphia (SUA).

Lucrările Taniei Mouraud se află în colecțiile multor instituții prestigioase, printre care Musée d’Art Moderne de la Ville de Paris, Centre Georges Pompidou, Paris, Musée Carnavalet, Paris, CAPC Musée d’art contemporain de Bordeaux, Musée d’Art Moderne, Saint-Etienne, Musée d’Art Moderne et Contemporain, MAMCO, Geneva și Museum of Modern Art, Arnhem.

Artistă imposibil de încadrat într-un curent, Tania Mouraud (născută în 1942) are o operă polimorfă, într-o continuă evoluţie din anii 1960, când a început să lucreze. Prin pictură, fotografie, instalații, performance-uri, video sau sunet, ea a explorat relația dintre artă și legăturile sociale și a cercetat condiția umană în jurul unor teme importante. Tania Mouraud a propus adăugarea unei camere de meditaţie în toate apartamentele (1968). Pe panouri publicitare din Paris și-a declarat dezaprobarea faţă de societatea care încurajează consumul în detrimentul individului (1977). A investigat limitarea percepţiei prin crearea de „mots de forme” (cuvinte de formă) (1989). Din 1998 lucrează cu fotografie, sunet și video pentru a examina diverse aspecte ale istoriei și ale vieţii.

16
/11
/20

O expoziție de grup atipică, The Domino Effect (21 noiembrie 2020 – 6 februarie 2021) aduce în spațiul galeriei Gaep 13 lucrări selectate exclusiv de artiști, printr-o reacție în lanț: de la Răzvan Anton și până la Ignacio Uriarte, fiecare artist al galeriei a ales o lucrare de la următorul artist în ordine alfabetică.

13
/11
/20

Fabrica de Pensule alături de Spațiul de Artă Contemporană MAGMA deschid primul moment din setul de expoziții dedicate sectorului emergent al scenei de arte vizuale din România, parte a proiectului "Future Perfect / Viitor Anterior", în data de 13 noiembrie 2020, printr-un tur ghidat online care se va desfășura pe pagina de Facebook a Fabricii de Pensule.

12
/11
/20

La Muzeul Național al Țăranului Român,  sâmbătă, 14 noiembrie 2020, publicul este așteptat la evenimentul intitulat Noaptea Europeană a Muzeelor. Cu această ocazie se pot vizita trei expoziții temporare. Organizatorii au pregătit, de asemenea, o proiecție în aer liber. Anul acesta, expoziția permanentă va fi închisă, deoarece clădirea monument istoric din Șoseaua Kiseleff nu a […]

02
/11
/20

Asociația Culturală Control N lansează ACSINTE.100, parte a programului educațional cu același titlu, un album virtual cu fotografii de Costică Acsinte însoțite de clipuri audio și video ce invită publicul tânăr în România anilor 1920 - 1960.

28
/10
/20

Astăzi, 28 octombrie, de ziua de naștere a pictoriței basarabene Valentina Rusu Ciobanu (100 de ani), Asociația pentru cultură și arte ARBOR lansează în premieră producțiile multimedia #100VRC Valentina Rusu Ciobanu: viața și opera și VRC Atelier ’85, atelierul artistei din anul 1985, reconstituit în realitate virtuală.

27
/10
/20

Arta urbană este în jurul nostru, de cele mai multe ori este necesar doar să ne ridicăm privirea şi vom observa diferite forme de artă. Observăm de la stencils, la stickere, la graffiti şi instalaţii stradale, cât şi una dintre cele mai perisabile forme de artă urbană, cea realizată în cretă. Un articol de Mihaela Ion.