Expoziții la sfârșit de an la Teatrul Național „I.L.Caragiale”
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitii-la-sfarsit-de-an-la-teatrul-national-i-l-caragiale/

Sfârşitul de an aduce în spaţiile expoziţionale ale Teatrului National „I.L.Caragiale” o serie de manifestări în cadrul programului TNB Parateatral – arte vizuale.

Un articol de Petre Ivan|18 decembrie 2017

Marți, 19 decembrie 2017, de la ora 15.00, va avea loc, în Rotonda din foaierul Sălii Mici a TNB, deschiderea „SIAN – Salonul Naţional de Arta Naivă” (ajuns la a XIV-a ediție), organizat în parteneriat cu Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) din cadrul Ministerului Culturii şi Identității Naționale.

Sorescu, Autoportret

Este o expoziție bienală, care are ca scop principal promovarea celor mai valoroase lucrări ale artiștilor naivi din țară și din străinătate, asigurând o remarcabilă continuitate a programului multianual de Revigorare a meșteșugurilor tradiționale și promovare a creativității artistice, susținut de INP.

Expoziția rămâne deschisă până în data de 19 ianuarie 2018. Accesul publicului se face prin Bulevardul Carol.

În foaierele Sălii Studio, de la etajele I şi II, are loc, tot în data de 19 decembrie 2017, la ora 18.00, vernisajul unei expoziții foto-documentare de mare interes, consacrată personalității Reginei MARIA a României, expoziție intitulată REGINA SOLDAT.

Proiectul, care prefațează aniversarea CENTENARULUI MARII UNIRI, este organizat de Asociația România Culturală în parteneriat cu Teatrul Național ”I.L.Caragiale”, cu sprijinul Bibliotecii Academiei Române, a Bibliotecii Naționale a României, a Muzeului Militar Național și a Arhivelor Naționale ale României, care au pus la dispoziția organizatorilor un bogat fond foto-documentar care va fi expus în premieră.

În Foaierul Media (aripa Intercontinental), publicul va putea viziona, până la sfârșitul lunii ianuarie 2018, expoziția de pictură a cunoscutului poet MARIN SORESCU (deschisă în octombrie 2017).

Foto: Expoziții la Teatrul Național „I.L.Caragiale” – facebook

08
/04
/20

Centrul Ceh este unul dintre cele mai populare institute culturale din România, cunoscut pentru proiecte ca Documentary Mondays, Future Museum sau Cinemascop. Ca toate instituțiile și organizațiile ce se ocupă cu organizarea de evenimente culturale, Centrul Ceh caută să se adapteze noii situații în care cultura se mută în mediul online. Astfel, seria de interviuri cu artiști români și cehi 5Întrebări va fi publicată în săptămânile următoare.

30
/03
/20

Centrul Cultural Clujean lansează un proiect național care implică artiștii români în lupta cu pandemia COVID-19. Platforma Artiști Împreună răspunde inițiativei Observatorului Român de Sănătate de a transmite teme și subiecte importante ale zilei către un public cât mai larg.

05
/03
/20

La Teatrul Bulandra, ziua de 8 martie va fi cu totul specială și pentru că Gina Patrichi, actrița a cărei amintire se păstrează încă în mintea și sufletul celor care au avut șansa de a o vedea jucând, ar fi împlinit 84 de ani. În semn de respect și pentru aducere aminte, Teatrul Bulandra organizează luni, 9 martie, ora 19.00, la Sala Liviu Ciulei, expoziția Gina Patrichi – o stea în galeria Teatrului Bulandra.

14
/02
/20

Ediția cu numărul opt a Romanian Design Week va avea loc în perioada 15-24 mai, la București. Având ca temă SCHIMBAREA*CHANGE, RDW 2020 propune un exercițiu de regândire și redesenare a rolului designului într-o lume în schimbare.