-->

F-SIDES Cineclub prezintă în luna septembrie filmul britanic Riddles of the Sphinx (1977), la Cluj-Napoca
https://www.ziarulmetropolis.ro/f-sides-cineclub-prezinta-in-luna-septembrie-filmul-britanic-riddles-of-the-sphinx-1977-la-cluj-napoca/

F-SIDES Cineclub prezintă pe 27 septembrie, de la ora 18:30, cea de-a patra proiecţie din acest sezon, filmul britanic “Riddles of the Sphinx” („Enigmele Sfinxului”, 1977), la cinema Arta din Cluj-Napoca.

Un articol de Petre Ivan|26 septembrie 2023

Filmul este proiectat în contextul temei cineclubului din această lună, “Flip the Script on Gazing”, ce o aduce în atenția noastră pe teoreticiana Laura Mulvey, femeia care a schimbat cinematografia feministă.

Riddles of the Sphinx (1977), 92′
Regia: Laura Mulvey, Peter Wollen, Marea Britanie
27 septembrie, ora 18:30, cinema Arta

Riddles of the Sphinx” („Enigmele Sfinxului”) este un film dramatic experimental britanic din 1977, scris, regizat și produs de Laura Mulvey și Peter Wollen, cu Dinah Stabb, Merdelle Jordine și Riannon Tise în rolurile principale.

“Flip the Script on Gazing” este tema lunii septembrie a cineclubului F-Sides și aduce în atenția noastră figura care a schimbat cinematografia feministă, teoreticiana Laura Mulvey, care în anii ’70 vorbea despre conceptul male gaze, care a avansat către female gaze în cel de-al doilea val feminist.

Conform Laurei Mulvey, așa cum prezintă în eseul său celebru “Visual Pleasure and Narrative Cinema” (1975), în mod tradițional, femeia de pe ecran a avut un rol pe trei niveluri – obiect al dorinței pentru personajul din film, obiect al dorinței pentru cel care se află în spatele camerei și obiect al dorinței pentru spectatori, care s-au identificat întotdeauna cu eroul masculin al filmului.

Fiecare film din acest sezon F-SIDES Cineclub primește un răspuns literar din partea unei autoare române, invitate de Elena Vlădăreanu, din echipa Premiile Sofia Nădejde. Autoarea va intra în dialog cu viziunea filmului, va contesta, va chestiona sau va privi din alte perspective tropii abordați de film.

Pentru “Riddles of the Sphinx”, scriitoarea Domnica Drumea propune ca răspuns textul „SÂNGELE LAPTE NU SE FACE”, care poate fi audiat înainte de proiecție în sala de cinema și citit în curând pe Scena9.ro.

Domnica Drumea este poetă și traducătoare. Este membră fondatoare a primei mișcări literare importante post-2000 din România, „Fracturi”. Debutează în 2004 cu volumul „Crize”, Editura Vinea, distins cu premiul pentru debut al Asociației Scriitorilor din București. În 2009 publică volumul “Not for Sale” la Editura Cartea Românească. În 2014 publică volumul „Vocea” la Editura Charmides. Poemele sale au fost traduse în engleză, franceză, suedeză, cehă, slovenă.

Despre “Riddles of the Sphinx

În cel de-al doilea lungmetraj pe care l-au realizat împreună, un clasic al cinematografului feminist, avangardist și anticanonic, teoreticienii de film Laura Mulvey și Peter Wollen interoghează, pe baza mitului lui Oedip, imaginea Sfinxului grecesc. Își propun să rescrie astfel coduri care creează sens și continuitate narativă.

Cu o structură godardiană, împărțită în șapte secțiuni, “Riddles of the Sphinx” încearcă să descifreze ce reprezintă acest simbol feminin în sistemul cultural și politic european, legătura dintre poziția lui în afara cetății și subordonarea în patriarhat și felul în care aceasta ne influențează noțiunile de feminitate, maternitate și diferență sexuală (Georgiana Vrăjitoru, curatoare).

F-SIDES Cineclub Cluj-Napoca Sezonul 4 este realizat cu sprijinul: AFCN, Zilele Sofia Nădejde Institutul Francez, Cinema Arta, Glitch Shop.

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.

25
/06
/23

Luna iulie aduce în cinematografele din România trei filme de festival care merită atenţie: "În bătaia focului", al germanului Christian Petzold, "Mi-e silă de mine", al norvegianului Kristoffer Borgli, şi "Falcon Lake", al canadienei Charlotte Le Bon.

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)