-->

F-SIDES lansează la Timișoara programul F-SIDES Chapters
https://www.ziarulmetropolis.ro/f-sides-lanseaza-la-timisoara-programul-f-sides-chapters/

F-SIDES Chapters propune un cineclub pentru adolescente în oraşe care au nevoie de mai multe evenimente culturale cu tematică feministă.

Un articol de Ziarul Metropolis|7 iulie 2023

Platforma F-SIDES lansează la Timișoara F-SIDES Chapters, program educațional dedicat timișorenilor între 15-19 ani. Tinerele/ii/x vor avea acces la proiecții și grupuri de discuție, filme de artă, invitați speciali și instrumente educaționale despre feminism și reprezentarea femeilor în media. Înscrierile sunt deschise până pe 9 iulie, iar programul se va desfășura până la sfârșitul anului 2023.

Timp de șase luni, tinere/i/x între 15-19 ani din Timișoara sunt invitate să participe la proiecții și grupuri de discuție având ca temă feminismul și reprezentarea femeilor în media. Programul educațional F-SIDES Chapters, care se desfășoară din iulie până în decembrie 2023, își propune să formeze o comunitate de tineri care parcurge un curriculum educațional despre feminism ilustrat prin film. F-SIDES Chapters le lărgește orizonturile cinematografice, oferindu-le ghiduri de discuție, filme de artă, invitați speciali și instrumente educaționale. Dar, mai presus de orice, F-SIDES Chapters își dorește să fie un spațiu sigur pentru discuții libere și gândire critică.

Înscrierile sunt deschise până pe 9 iulie 2023 și se pot face completând acest formular.

Întâlnirile vor avea loc bilunar și vor fi găzduite de Minitremu (Un)learning Center, un spațiu incluziv de cercetare și învățare colectivă, în continuă transformare, open source și work in progress, destinat întâlnirilor și dialogurilor pe teme de educație și artă. Proiectul este facilitat de Lia Burg, mediatoare din partea F-SIDES Cineclub, care parcurge materialele educaționale împreună cu participanții și meadiază întâlnirile.

Printre cele 14 teme din curriculum se numără subiecte precum: introducere în feminism, socializarea de gen, obiectificare, relații sănătoase și consimțământ, muncă domestică, ierarhii și viitorul feminismului. Filmele care însoțesc fiecare temă le oferă participanților ocazia de a se familiariza cu filmul de artă, catalogul incluzând filme din perioade și în stiluri foarte diferite, de la animație („Persepolis”, r. Marjane Satrapi, 2007), la comedii („Bend it Like Beckham”, r. Gurinder Chadha, 2002) la drame fantastice („Orlando”, r. Sally Potter, 1992) și de suspans („Innocence”, r. Lucille Hadzihalilovic, 2004).

Curicula a fost dezvoltată în colaborare cu Asociația de Analize Feministe AnA și Asociația Front și este scrisă de Xhenis Shehu, iar selecția filmelor din catalog și materialele de educație cinematografică sunt realizate de Georgiana Vrăjitoru.

Atât selecția filmelor, cât și materialele educaționale dezvoltate sunt tratate printr-o lentilă intersecțională, analizând felul în care diferite categorii biologice, sociale și culturale precum genul, etnia, rasa, clasa, (diz)abilitatea, orientarea sexuală, religia sau naționalitatea și alte axe de identitate interacționează pe multiple niveluri.

De ce mai avem nevoie de feminism astăzi? „Pentru că ne dorim o societate incluzivă, în care tinerele să cunoască și să înțeleagă egalitatea de gen așa cum a fost construită ea de-a lungul istoriei, să se cunoască, să își exerseze gândirea critică și să înțeleagă cum pot spori încrederea în ele și cum pot contribui la creșterea comunităților din jur. Pentru că întreaga societate ar beneficia odată cu respectarea principiilor egalității de gen. Libertățile de azi au fost câștigate cu greu și pot fi pierdute ușor, după cum vedem în exemple din ce în ce mai îngrijorătoare în jurul lumii, și inclusiv la noi în țară. De aici și importanța atât de mare a educației pe tema feminismului”, arată Ioana Diaconu, co-fondatoare F-SIDES Cineclub.

Și de ce avem nevoie de cinecluburi feministe și în alte orașe, nu doar în capitala României? „F-SIDES Chapters răspunde decalajului din România în ceea ce privește accesul la cultură, filme de artă și discuții asumate despre feminism și egalitate de gen. Nu credem că ar trebui să aștepți până te muți din orașul natal în capitală sau alte orașe mari pentru a-ți înțelege mai bine experiențele genizate, sau pentru a te bucura de mai multe producții culturale. F-SIDES vrea să ofere toate resursele necesare pentru adolescente ca să se poată informa și să poarte aceste discuții în comunitățile lor”, explică Alexandra Lulache, co-fondatoare F-SIDES Cineclub.

Necesitatea evenimentelor în orașe mici și mijlocii este confirmată de o cercetare realizată de platforma F-SIDES în 2022, „Consumul cultural al tinerilor și tinerelor din orașele mici și mijlocii. Perspective feministe”, realizat de Asociația Room 2046 și Fundația Friedrich-Ebert-Stiftung România. Autoarea cercetării este Carmen Voinea, sociolog.

Pentru realizarea cercetării despre consumul cultural al tinerilor din România a fost cartografiată oferta culturală din orașele mici și mijlocii, cu accent pe felul în care acestea le permit tinerilor să exploreze teme care țin de egalitatea de gen și să își formeze propriile valori politice. Una dintre principalele concluzii ale cercetării este faptul că spațiile publice formale (biblioteci, centre culturale) încă joacă un rol important în harta mentală a tinerilor, fiind printre cele mai frecvente răspunsuri la opțiunile de consum cultural local și proiecte alternative. De asemenea, studiul realizat subliniază importanța încurajării poziției tinerilor de (potențiali) co-creatori ai activităților culturale, atât în orașele cu o infrastructură deficitară, cât și ca ideal de participare culturală mai angajată a tinerilor.

Cercetarea poate fi citită integral aici.

Platforma F-SIDES a fost lansată în 2020 în București, fiind inițial un program de cineclub dedicat exclusiv filmelor realizate de femei și modurilor alternative de a privi și reprezenta feminități în cinematografie și societate. Proiectul s-a ramificat între timp și include și programe educaționale pentru adolescente, discuții cu experți în studii de gen și activiste pentru drepturile femeilor, materiale online cu studii aprofundate despre subiectele abordate și colaborări cu festivaluri de film din România: One World, Cinefemina, Bucharest Feminist Film Festival. Programul educațional F-SIDES LOCAL Chapters a venit ca un pas firesc în a duce mai departe misiunea cinecluburilor.

Partenerii locali ai programului sunt asociația Minitremu (Un)learning Center, care găzduiește întâlnirile cu participanții, SPICC, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Asociația Contrasens.

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin buget de la Ministerul Culturii.

Mai multe detalii despre Cineclub F-SIDES, aici.

 

 

 

20
/03
/25

„Alice ON & OFF” (r. Isabela Tent), „Anul nou care n-a fost” (r. Bogdan Mureșanu),„ Moromeții 3” (r. Stere Gulea), „Nasty” (r. Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu, Tudor D. Popescu), „Săptămâna Mare” (r. Andrei Cohn) și „Trei kilometri până la capătul lumii” (r. Emanuel Pârvu) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj.

03
/03
/25

„Anora” este marele câștigător de a gala premiilor Oscar 2025. Din cele șase nominalizări primite, creația semnată de Sean Baker a câștigat cinci premii, inclusiv pe cele pentru Cea mai bună actriță, Cel mai bun regizor și Cel mai bun film.

20
/02
/25

Sezonul „Primăvara Franceză ÎMPREUNĂ” reprezintă punctul culminant al Centenarului Institutului Francez din România, sărbătorit între mai 2024 și mai 2025, marcând un secol de angajament dedicat cooperării culturale, științifice și educaționale dintre Franța și România.

17
/02
/25

La ediția din 2025 a Premiilor BAFTA, echivalentul Premiilor Oscar din cinemaul britanic, Adrien Brody a fost desemnat cel mai bun actor într-un rol principal, câștigând în fața actorului de origine română Sebastian Stan, nominalizat și el. Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal i-a revenit lui Mikey Madison pentru interpretarea din lungmetrajul „Anora”. „The Brutalist” a fost recompensat cu premiul pentru cea mai bună regie.

22
/01
/25

Opt dintre cele mai apreciate lungmetraje de ficţiune nordice recente, premiate la mari festivaluri, un documentar despre Roy Andersson, filmul-cult al lui Nicolas Winding Refn, „Pusher”, proaspăt restaurat, o invitată specială din Islanda şi două proiecții pentru copii fac parte din programul secţiunii de cinema a primei ediţii a Nordic Festival.