„Familly Affairs” – O familie de nebuni de un comic grotesc, savuros
https://www.ziarulmetropolis.ro/familly-affairs-o-familie-de-nebuni-de-un-comic-grotesc-savuros/

Premiera de la Teatrul Odeon „Family Affairs”, în regia lui Radu Afrim (decorul – Tudor Prodan, costumele – Cosmin Florea), este un prilej de bună dispoziţie pentru spectatori.

Un articol de Monica Andrei|12 octombrie 2015

Comedia, la care râsul curge în cascade în sala de spectacol, are ca suport piesa de debut a scriitoarei finlandeze Rosa Liksom. Doru Mareş semnează traducerea remarcabilă şi adaptează textul pentru teatru.

Rosa Liksom, scriitoare şi artist plastic, mărturiseşte că a scrie şi a crea mai multe feluri de artă sunt o formă de a trăi pentru ea. „Fac toate astea pur şi simplu pentru că îmi fac o enormă bucurie.”

„Family Affairs”, piesă scrisă în 1993 şi montată în diverse teatre din Europa, nu tratează numai problemele unei familii, ci este şi o satiră contemporană la adresa societăţii finlandeze.

Spectacolul realizat în maniera inconfundabilă a lui Radu Afrim merită văzut pentru că este dinamic, plin de haz şi populat cu personaje groteşti ce stârnesc râsul. E oglinda prin care vedem familia, celula de groază a unei societăţi prăbuşite.

Paradisul comicului grotesc savuros începe cu Reiska (Marius Damian), capul de familie, umil, supus, dependent de valium. Din când în când, se spovedeşte la biserică, cerându-i lui Dumnezeu favoruri pentru ai lui. Aflat la dispoziţia tuturor, nu iese din cuvântul soţiei autoritare, Jaana (Antoaneta Zaharia), mama specialistă în „liposubţiere”, afacerista familiei, care dă ordine, controlează tot, e mai frumoasă decât fetele sale şi prea absorbită de prezenţa ei.

Cele două fiice, Tina şi Isadora, la poluri opuse (una slabă şi prostituată, alta grasă şi incestuoasă), amplifică comicul. Tina (Nicoleta Lefter) e prostituata anorexică şi ecologistă, rece şi seacă. Înrăită, poartă mască pe faţă, umblă mai mult în costum de baie şi se teme de obsesiile freudiene de care s-ar molipsi de la mama sa.

Ajunge acasă bătută şi fără banii care-i merita după partida se sex. Isadora (Ruxandra Maniu) e fata supraponderală ce ascultă numai ABBA, vorbeşte despre formaţie şi o impune tuturor în casă. Râvneşte la o partidă de sex cu tata şi alege la şcoală religia, ca materie opțională.

Mika (Vlad Bîrzanu), baiatul mămos şi virgin, cu multe traume din copilărie, marcat şi el de scânteia nebuniei, vine acasă gata însurat cu Sexygernara (Rodica Mandache), spre disperarea mamei lui.

Un cuplu comic ce stârneşte râsul este format din Buni şi Nina. Buni (Virginia Rogin) e bunica drogată care stă într-o cuşcă cu gratii, se deplasează prin casă cu un scripete cu lanţ agăţat în spatele ei, merge cu Nina (Cezar Antal) la party-uri dubioase, poartă batic cu paiete şi tocuri înalte, îşi siliconează sânii şi speră să-şi subţieze fundul, ca să fie la modă. E o minune de haz în travesti şi un motiv în plus să mergeţi la „Odeon” să vedeţi spectacolul.

Fernando (Mihai Smarandache), negrul din “Basarabia Saudită”, se ascunde în familia ciudată, iar Isadora e cea care-l bagă sub patul ei când îl caută poliţia. Completează simfonia nebunilor Mohaci (Pavel Bartoş), bărbatul care şi-a redescoperit virilitatea, dar care nu face parte din familie. Stârneşte râsul, în travesti.

În familia unde dramele personale ies la suprafaţă treptat, comicul vine din situaţii şi din replica vie a textului. Vedem pe scenă familia finlandeză, care parcă a trăit prin România zilelor noastre.

FOTO: Teatrul Odeon



08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.