Fatih Akin, amenințat cu moartea de ultranaționaliștii turci
https://www.ziarulmetropolis.ro/fatih-akin-amenintat-cu-moartea-de-ultranationalistii-turci/

Regizorul german de origine turcă Fatih Akin a fost ameninţat cu moartea de ultranaţionaliştii turci după realizarea filmului „The Cut”, ce tratează genocidul armean din 1915, peliculă ce a fost proiectată la Mostra de la Veneţia, potrivit declaraţiilor cineastului,informează lefigaro.fr.

Un articol de Petre Ivan|2 septembrie 2014

Pelicula, care abordează subiectul genocidului armean din Turcia, din 1915-1916, eveniment pe care Turcia nu l-a recunoscut niciodată, a fost proiectată weekendul trecut în competiția oficială a Festivalului de Film de la Veneția și a stârnit protestele extremiștilor turci.

Revista ultranaționalistă Ötüken a lansat chiar un apel la boicotarea lungmetrajului în Turcia.

Fatih Akin, care a mai regizat filmul „Taverna Soul Kitchen/ Soul Kitchen”, care a avut premiera în 2009, prezintă în pelicula „The Cut” povestea unui tată care a supraviețuit masacrului asupra armenilor din 1915 și care pornește într-o călătorie prin lume pentru a-și regăsi cele două fiice.

În conferința de presă prilejuită de proiecția filmului la Mostra de la Veneția, Akin a declarat că a primit amenințări cu moartea prin care extremiștii turci îi promiteau că va avea aceeași soartă cu Hrant Dink, jurnalist turc de origine armeană care a fost asasinat pe 19 ianuarie 2007, la Istanbul, în fața sediului ziarului bilingv turco-armean Agos. Regizorul german a spus ca dorește, de asemenea, să facă un film consacrat ziaristului.

Peste un milion de armeni ucişi

Amenințările cu moartea sunt punctul culminant al tensiunii care înconjoară acest film de mai multe săptămâni. Turcia nu a recunoscut niciodată genocidul armean, eveniment care a avut loc între aprilie 1915 și iulie 1916, când au fost uciși 1,2 milioane de etnici armeni de pe teritoriul Turciei.

Potrivit autorităților de la Ankara, au fost ucise doar cinci sute de mii de persoane. Pentru cineastul german, Turcia este „pregătită pentru acest film”, potrivit declarațiilor făcute de Akin pentru revista germană Der Spiegel.

Fatih Akin, regizorul filmului The Cut, proiectat la Venezia.

Fatih Akin, regizorul filmului The Cut, proiectat la Venezia.

Imediat după articolul din publicația germană, artistul a primit o replică din partea revistei naționaliste Ötüken, potrivit căreia filmul „The Cut” nu va fi proiectat în niciun cinematograf din Turcia și ar fi „prima dintr-o serie de inițiative care vor să împingă Turcia să accepte minciuna genocidului armean”.

Subiectul filmului „The Cut” a fost apreciat de ziarul britanic The Guardian. Jurnalistul Peter Bradshaw a criticat „simplitatea emoțională” a filmului, dar a amintit că „acest episod orobil din istorie a fost neglijat de cinematografie”.

Fatih Akin s-a născut în 1973, la Hamburg, într-o familie turcă, şi a urmat, din 1994, studii de comunicare vizuală la Colegiul de Arte Frumoase din oraşul german. Pelicula lsa  „Taverna Soul Kitchen” a fost recompensată la Festivalul de la Veneţia din 2009 cu premiul special al juriului.

Foto cu Fatih Akin – Cinemagia

16
/05
/23

Sunt ultimele zile în care te mai poți înscrie la rezidența online New Draft, deschisă tuturor absolvenților facultăților de profil, scenariștilor sau autorilor cu un scenariu de film în faza incipientă. Nu rata șansa de a face parte dintr-un program 100% online, gratuit, și de a avea întâlniri de lucru cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana. Termenul limită de înscriere este 20 mai 2023.

15
/05
/23

F-SIDES Cineclub, sezonul 4, ajunge în luna mai la Timișoara! Alături de alte trei programe pregătite pentru 2023 de organizatoarele proiectului F-SIDES în această ediție, lansată în aprilie la București, cineclubul și-a propus să-i ofere publicului proiecții de film axate pe creațiile a opt regizoare, în tandem cu materiale literare produse de opt scriitoare contemporane din România.

12
/05
/23

”Jeanne du Barry”, filmul regizat de Maïwenn, care joacă alături de Johnny Depp, deschide cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (16-27 mai) și ajunge în această toamnă în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.

11
/05
/23

9 lungmetraje și 16 scurtmetraje intră în competiția Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22. Selecția include câteva dintre cele mai bune filme românești ale anului trecut, dar și producții care vor avea premiera mondială în iunie, la Cluj-Napoca. În cadrul Zilelor Filmului Românesc sunt acordate trei premii: pentru cel mai bun lungmetraj, pentru cel mai bun debut, dar și pentru cel mai bun scurtmetraj.

08
/05
/23

ICR dă startul celei de-a 27-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, 9 mai, la Timișoara, Capitala europeană a culturii în 2023. Festivalul va continua în țară la Oravița (Casa de Cultură "George Motoia Craiu"), între 12-14 mai, la Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte "George Topîrceanu"), între 18-20 mai, la Botoșani (Cinema Unirea), între 18-21 mai și la Gura Humorului (Casa de Cultură), între 19-21 mai.