Faye Dunaway, 75 de ani!
https://www.ziarulmetropolis.ro/faye-dunaway-75-de-ani/

Născută la 14 ianuarie 1941, la Bascom, Florida (SUA), Faye Dunaway împlineşte, astăzi, 75 de ani. Pe marele ecran s-a făcut remarcată cu rolurile din ”Bonnie and Clyde” – în care a jucat alături de Warren Beaty şi Gene Hackman, fim pentru care a primit o nominalizare la Oscar (1968) la categoria cea mai bună actriţă în rol principal -, ”The Thomas Crown Affair” şi ”Chinatown”.

Un articol de Petre Ivan|14 ianuarie 2016

Prima ei apariție pe micul ecran a fost în seria TV ”Seaway” (1965). Doi ani mai târziu, și-a câștigat renumele cu rolul din celebrul film ”Bonnie and Clyde” (1967).

Ulterior, a interpretat roluri alături de actori precum Steve McQueen în pelicula ”The Thomas Crown Affair” (1968), Jack Nicholson în ”Chinatown” (1974) și Robert Redford în ”Three Days of the Condor” (1975).

A continuat cu filme precum ”Little Big Man” (1970) și ”The Three Musketeers: The Queen’s Diamonds” (1973).Faye Dunaway

În 1977, a fost distinsă cu premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal pentru prestația din filmul ”Network”, iar cu pelicula ”Mommie Dearest” (1981) a reușit să încânte fanii cu prestația sa deosebită.

În 1988, a fost nominalizată pentru premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriță într-o dramă pentru interpretarea din filmul ”Barfly”, unde a jucat alături de Mickey Rourke.

În anii ’90 a interpretat într-o serie de filme printre care ”The Handmaid’s Tale” (1990), ”Arizona Dreams” (1992), ”The Messenger: The Story of Joan of Arc” (1998), ”The Yards” (2000), ”The Rules of Attraction” (2002).

De asemenea, în 1995 i-a apărut un volum autobiografic intitulat ”Looking for Gatsby. My life”.

În octombrie 2014, Faye Dunaway a fost invitată de onoare la Festivalul de film Lumiere de la Lyon, unde a adus un omagiu cinematografiei descriind în discursul său această artă.

Excelența este unul dintre aceste cuvinte, inteligența este altul, intuiția de asemenea și, deasupra tuturor, este frumusețea. Arta noastră nu este decât frumusețe. – Faye Dunaway

Foto: Faye Dunaway – cinemagia

18
/10
/23

Trofeele „Contele Dracula” vor fi înmânate anul acesta unora dintre cei mai populari cineaşti din cinematografia italiană contemporană, ambii ajunşi la respectabila vârstă de 85 de ani, Enzo G. Castellari şi Sergio Martino, invitaţi de onoare ai festivalului de la Braşov, ajuns la ediţia a XI-a.