Feerie muzicala in lumea basmelor pe scena Operei Nationale Romane din Timisoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/feerie-muzicala-in-lumea-basmelor-pe-scena-operei-nationale-romane-din-timisoara/

O feerie muzicală în lumea basmelor îi aşteaptă pe cei mici pe scena Operei Naţionale Române din Timişoara care le-a pregătit o premieră absolută, ‘Steaua de sticlă’, ce va avea loc vineri, de la ora 18,00. Spectacolul este semnat de Dumitru Ardelean, iar libretul îi aparţine Silviei Kerim. Pe scenă se vor întâlni Albă ca […]

Un articol de Andrada Văsii|6 Decembrie 2012

O feerie muzicală în lumea basmelor îi aşteaptă pe cei mici pe scena Operei Naţionale Române din Timişoara care le-a pregătit o premieră absolută, ‘Steaua de sticlă’, ce va avea loc vineri, de la ora 18,00.

Spectacolul este semnat de Dumitru Ardelean, iar libretul îi aparţine Silviei Kerim.

Pe scenă se vor întâlni Albă ca Zăpada, Piticii, Fram Ursul Polar, Zâna Zăpezilor şi Fetiţa cu chibrituri, Balaurul cu şapte capete, Motanul Încălţat, Regina Neagră, Micul Prinţ, dar şi alte personaje de poveste.

‘Acest proiect constituie o mare provocare deoarece pe lângă colectivul Operei cu care am mai lucrat până acum, de data aceasta voi lucra şi cu personajele principale care sunt copii; copii între 5 ani (cel mai mic) şi 10 ani (cea mai mare), care pe parcursul desfăşurării spectacolului vor dansa, vor juca diverse roluri şi vor învăţa să se integreze alături de actorii adulţi într-un spectacol pe Scena Mare a Operei. Împreună cu scenografa Geta Medinschi şi cu Hellen Ganser, care semnează coregrafia, am gândit un spectacol alert, plin de culoare, de veselie şi de poezie şi, mai ales, ….de tandreţe. Am apelat la modul de gândire al copiilor şi am lăsat copiii actori să completeze cu fantezia lor, fantezia noastră. Va fi un experiment unic, atât pentru copii, cât şi pentru noi, cei mari’, a declarat regizorul spectacolului, Marina Emandi Tiron.

Silvia Kerim, absolventă a Facultăţii de Filologie, Secţia Limba şi Literatura Franceză, este autoarea a peste 24 de volume: memorialistică, literatură pentru copii, traduceri din literatura universală.

Împreună cu compozitorul Marius Ţeicu este autoarea unor musical-uri de mare succes: ‘Mary Poppins’, ‘Micuţa Dorothy’, ‘Gulliver’, ‘Frumoasa din pădurea adormită’, jucate atât în ţară, cât şi în străinătate, în Franţa şi Spania.

În 1996 a creat serialul TV ‘Căsuţa cu poveşti’, difuzat de televiziunea naţională.

Silvia Kerim deţine numeroase şi importante premii literare naţionale şi internaţionale. Recent, juriul IBBY a nominalizat-o pentru Premiul Andersen.

Sursa: Agerpres

18
/10
/19

Pentru prima dată adaptat pentru teatru, „Mătușa Julia și condeierul” de Mario Vargas Llosa, unul dintre cele mai fascinante romane ale literaturii lumii, s-a transformat în spectacol și va avea premiera vineri, 18 octombrie, de la ora 19, la Studio „Uțu Strugari” al Teatrului Național Timișoara.

18
/10
/19

Spectacolul „Figuranta” un nou one-woman show cu Tania Popa, va avea premiera pe 3 noiembrie, ora 20.00, la Sala Pictura a Teatrului Naţional din Bucureşti.

17
/10
/19

DANS PRINTRE CUVINTE Deschizi televizorul şi eşti bombardat cu o limbă română de multe ori aproximativă, citeşti ce-a mai rămas din presa scrisă şi se întâmplă acelaşi lucru. Iar pe reţelele de socializare e jale. Cui îi mai pasă azi, în secolul vitezei, de gramatică? Ziarul Metropolis îţi propune un joc nou de gramatică, fără să te scoată la tablă…

16
/10
/19

„Turandot“ de Puccini continuă să fie unul dintre cele mai mari succese de operă ale regizorului Andrei Şerban. Montat iniţial pentru Los Angeles Olympic Arts Festival, „Turandot“ a avut premiera în 1984 la Royal Opera şi Covent Garden, cu o distribuţie excepţională.

16
/10
/19

Vineri, 18 octombrie, de la ora 19:00, Curtea Veche Publishing, Institutul Gurdjieff din România și Librăriile Cărturești vă așteaptă la o discuție despre volumul „Întâlniri cu oameni remarcabili” de G.I Gurdjieff. La discuție vor participa regizorul Andrei Șerban, Laszlo Hollan (reprezentant al Institutului Gurdjieff din Paris), Cantemir Mambet (traducătorul cărții, preşedinte al Institutului Gurdjieff din România).

15
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Disponibil în unele cinematografe, documentarul „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de Mihai Mincan şi Claudiu Mitcu, discută subiectul migrației românilor în străinătate din câteva unghiuri inedite.

15
/10
/19

Actriţa Tamara Buciuceanu a murit, marţi, la vârsta de 90 de ani. Marţi dimineaţă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, Silvius Negoiţă, declara despre Tamara Buciuceanu: "Este într-o stare gravă la Terapie Intensivă. Nu a părăsit niciun moment Secţia de Terapie Intensivă. Este intubată şi ventilată mecanic, în stare critică".

Page 20 of 852« First...10...1819202122...304050...Last »