Femei/Bărbați – nuntă, dragoste și băutură în anii ‘70
https://www.ziarulmetropolis.ro/femeibarbati-nunta-dragoste-si-bautura-in-anii-70/

Pentru Linda şi Dave, noaptea de dinaintea căsătoriei lor este un prilej să petreacă, să bea şi să uite.

Un articol de Teodora Gheorghe|16 mai 2015

„Femei/ Bărbați” este un spectacol în regia lui Vlad Massaci, după un text de Willy Russell, dramaturg și muzician englez. Pe 13 mai, ea a ajuns pe scena Teatrului Nottara, grație unor tineri actori de la Teatrul „Anton Pann“ din Râmnicu Vâlcea.

Înțesată de clișee desprinse din love-story-urile adolescentine, povestea se învârte în jurul a două grupuri vesele, unul de fete și altul de băieți, care își fac de cap în noaptea dinaintea căsătoriei prietenei/prietenului lor. Dave (Ciprian Nicula) și Linda (Réka Szász) urmează să-și unească destinele în fața altarului. Fără să știe unul de celălalt, se hotărăsc să petreacă într-un club din Liverpool, fiecare cu gașca. Treaba se complică atunci când Linda îl reîntâlnește pe fostul ei iubit Peter (Tavi Costin), rockerul cu „cizme de gagică” și cu un iepuraș drept animal permanent de companie.

_DSC2521W

Acțiunea are loc în cele două toalete ale clubului, unde pereții decorați cu nuduri abstracte și graffiti sunt martorii muți ai cancan-urilor fără perdea. Cine zice că fetele bârfesc mai mult decât băieții, se înșală. Dialogurile denotă superficialitatea în toată splendoarea ei cu parfum țipător de mondenități și substanțe nocive. Intelectual, personajele lui Russell posedă o mediocritate care nu deranjează, atâta timp cât este privită prin prisma umorului pe care îl generează.

Totuși, există o discrepanță vizibilă între contextul nupțial (fie el și obstrucționat de aburii alcoolului) și maniera juvenilă în care se înfățișează fetele și băieții. Deși trecute de vârsta primului sărut, femeile au alura și comportamentul unor adolescente care încă mai au oră de întoarcere acasă. Viitoarea mireasă seamănă mai degrabă cu o punkeriță rebelă, iar amicii lui Dave sunt ca și decupați din afișul unui chick-flick cu liceeni.

Recunoaștem tipologiile de care scriitorii și regizorii americani sunt atât de îndrăgostiți: tocilarul, tipul cool, arogantul, bătăușul, rockerul. Să se fi avut în vedere o ultimă întoarcere a protagoniștilor la escapadele tinereții furtunoase a anilor ’70? Poate, însă ea nu e susținută de construcția personajelor, care par a fi încremenit atât fizic, cât și psihologic la vârsta eternă a muzicii disco.

Spectacolului nu-i lipsesc ingredientele unei comedii reușite, deși, pe alocuri, exagerările cu intenții umoristice, a la Stan și Bran, devin ușor inoportune. Bernadette (Mădălina Ciotea) o lovește pe Maureen (Iulia Antonie) în mod repetat – pumnul este doar sugerat auditiv – cu o violență gratuită. În absența cuvintelor și posedat de vraja băuturilor spirtoase, viitorul mire devine o marionetă depersonalizată de care ceilalți se împiedică în mod constant, atunci când uită că trebuie să-i ofere o „cârjă”. Dave primește uși în moalele capului, este rotit, târât, ba la un moment dat chiar alunecă printr-o deschizătură misterioasă din toaletă.

Repertoriul umoristic al piesei include un limbaj colorat, o parodie după un cunoscut videoclip muzical, realizarea unui graffiti în direct și un dans simpatic executat de Kav (Vlad Bîrzanu). Băieții te conving, sunt explozivi și dinamici. Fetele, în schimb, nu posedă aceeași forță a interpretării, lipsindu-le naturalețea. „Chimia” dintre Linda și Peter/Dave este aproape insesizabilă, la fel ca și conflictul interior generat de nesiguranțele din preajma căsătoriei.

Muzica de pe fundal, care însoțește povestea, este un deliciu. Ne reamintim hiturile deceniilor trecute: „U Can’t Touch This”, „Boys” „Barbie Girl”. Deși nu sunt rupte din inima anilor ‘70, întrețin cu brio atmosfera.

Aș zice că „Femei/Bărbați” se adresează îndeosebi tinerilor, dar și nostalgicilor care mai suspină încă după nopțile albe din perioada liceului/studenției.

Foto: Teatrul „Anton Pann“



14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.