Festivalul Interferențe 2018: ELVIRA/ Piccolo Teatro di Milano, o impresionantă radiografie a Actorului și a Omului
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivallul-interferente-2018-elvira-piccolo-teatro-di-milano-o-impresionanta-radiografie-a-actorului-si-a-omului/

Unul din motivele pentru care Festivalul Internaţional de Teatru Interferenţe de la Cluj (desfăşurat o dată la doi ani şi ajuns acum la a şasea ediţie) a devenit un eveniment respectat şi aşteptat este faptul că prilejuieşte spectacole, întâlniri şi discuţii excepţionale atât cu nume celebre ale teatrului cât şi cu creatori tineri.

Un articol de Cristina Enescu Aky|3 decembrie 2018

Printre invitații a căror faimă a precedat cu mult timp prezentarea spectacolului Elvira/ Elvire Jouvet 40 la Interferențe s-a numărat Piccolo Teatro di Milano. Primul teatru permanent din Italia, Piccolo Teatro di Milano există din 1947 și i-a avut printre fondatori pe impresarul teatral Paolo Grassi și actorul și regizorul Giorgio Strehler. Este membru fondator al Uniunii Teatrelor din Europa (al cărei președinte actual este Tompa Gabor, directorul Interferențelor și al Teaturlui Maghiar din Cluj), fiind apreciat drept unul dintre cele mai importante teatre europene.

Ceea ce și-au dorit fondatorii Piccolo Teatro di Milano a fost un teatru anti-elitist, care să vorbească pe limba tuturor despre problemele esențiale ale omului. Spectacolul creat de actorul și regizorul Toni Servillo după cartea Molière et la Comédie classique de Louis Jouvet (celebru actor, regizor și director de teatru francez din prima jumătate a secolului XX) exact acest lucru reușește să îl facă, suprapunând peste contextul concret (lecțiile de teatru) o discuție pasionată despre esența teatrului, autenticitatea spiritului, măștile fiecărui om în societate și față de sine însuși.

Toni Servillo îl joacă pe Profesor, Jouvet însuși. Ca actor, el a devenit cunoscut publicului internațional din filmele La grande bellezza (care a câștigat Oscarul, un Golden Globe și un BAFTA pentru cel mai bun film străin în 2013) și Gomorrah și Il Divo (filme pentru care, în 2008, Servillo a primit de două ori premiul Premiul european pentru cel mai bun actor). Are la activ multe premii și nominalizări pentru cel mai bun actor, dar a semnat și regia mai multor spectacole de teatru și de operă.

Elvira/ Elvire Jouvet 40 se bazează pe cele șapte lecții de teatru pe care marele actor Louis Juvet le-a ținut în timpul ocupației naziste la Conservatorul național de artă dramatică din Paris pentru pupila sa preferată, actrița Claudia, pe baza unui personaj și a unei scene celebre dar (după cum arată spectacolul lui Servillo) prea puțin înțelese: e vorba de Don Giovanni-ul lui Moliere, în mod particular de scena în care dona Elvira, iubita abandonată și inițial orbită de furie a lui Don Giovanni, vine din nou la acesta într-o stare complet diferită: nu doar că l-a iertat și că s-a eliberat de obsesiva și păcătoasa pasiune ce o legase de el, dar vine să îl implore (cu o iubire angelică, purificată) să își schimbe viața păcătoasă și astfel să își salveze sufletul de la pierzanie.

Pe scena solitară a unui teatru, profesorul și eleva lucrează intens, în straturi tot mai adânci, la această scenă clasică de-a lungul unei jumătăți de an. Profesorul o ghidează pe Claudia (Petra Valentini) pas cu pas spre a face cu interpretarea Elvirei ceea ce se spune că Michelangelo ar fi afirmat despre munca sculptării lui David din blocul de marmură: ”E simplu. Doar am începărtat tot ceea ce nu este David.” Apropierea profesorului împreună Claudia de adevărul și esența profundă a Elvirei și a vizitei ei este un vârtej de suflet pus pe tavă, angoase sfâșietoare și multă luptă cu omul din actor și cu actorul din omul Claudia.

Maestrul: ”Caută străzi noi, voci noi, noi puncte de plecare.”

Spectacolul este în primul rând o radiografie pe viu al parcursului evolutiv pe care îl urmează actorul în încercarea de a găsi acea interpretare care e simultan foarte personală și obiectivă, pasională și detașată, copleșitor de emoționantă și totodată lipsită de teatralitate. Însă dilemele cu care se confruntă studenta și profesorul rezonează atât în oamenii de teatru cât și în publicul spectator: ce este autenticitatea, cum știi când ai atins-o și când ai pierdut-o? Care este doza optimă de personalitate a actorului și totodată de depersonalizare care poate crea alchimia magică a unei interpretări care trece scena și atinge sufletele spectatorilor? Cât e mască și cât adevăr în imaginea pe care ne-o creăm fiecare în fața celorlalți? Oare nu jucăm fiecare dintre noi, adesea, un rol chiar și în fața propriei noastre persoane? De câte ori trădează corpul nostru rolul pe care am ales să ni-l construim? Ce e vulnerabilitatea, și ce e puterea interioară care ne duce mai departe când nu mai avem resurse?

Este impresionantă capacitatea celor doi actori de a crea pe scenă ceea ce, de fapt, se întâmplă numai în intimitatea sigură a sălii de repetiții, simplitatea și totodată coerența cu care profesorul explică studentei, sau capacitatea Petrei Valentini de a interpreta iar și iar aceeași scenă însă altfel, într-un crescendo al intensității, limpezimii și autenticității interpretării. Iar intimitatea care se creează cu publicul, devenit adesea partener de dialog interior, este emoționantă.

”Inteligența teatrului e despre a simți, nu despre a înțelege.”

După multe momente intense și adesea de umor al unor mici gesturi și priviri, finalul spectacolului este jucat exclusiv de Istorie, cea reală și dramatică: scena rămâne goală și întunecată, fiind proiectat doar textul care povestește că, după cele șase luni de repetiții ale profesorului cu Claudia din fatidicul an 1940, ea este deconspirată ca evreică și este forțată să părăsească producția la care lucrase atât de intens. Istoria, adesea tragică, poate are ultimul cuvânt asupra vieții fizice, însă în viața teatrului, a artei și a sufletului rămâne imensa, invincibila victorie a acelui moment de revelație când omul, artistul, reușește să se piardă pe sine tocmai pentru a se regăsi, în cuvintele lui Toni Servillo.

”Unii actori nu interpretează rolul, ci se interpretează pe ei înșiși în rol”

Elvira/ Elvire Jouvet 40 s-a încadrat perfect în tema acestei ediții a Festivalului Interferențe, Războiul, nu doar prin prisma unei povești despre cum realitatea absurdă afectează viața oamenilor și arta, dar și din perspectiva conturării luptelor interioare (uneori devastatoare, alteori cu rezultate sublime) ale actorului, ale profesorului, ale omului consumat de o mare pasiune sau suferință (care, uneori, pot fi același lucru). Dincolo de un spectacol pe cât de simplu pus în scenă, pe atât de impresionant și puternic, și o producție care cu siguranță nu a dezmințit celebritatea Piccolo Teatro di Milano, spectacolul regizat și jucat de Toni Servillo alături de Petra Valentini rămâne o experiență teatrală și umană pe care te simți privilegiat să o fi trăit. E genul de spectacol despre care a spune simplist că ți-a plăcut ar fi o nedreptate, și care schimbă ceva în interiorul omului-spectator, îi lasă câteva întrebări încinse și deschide ușa unui dialog interior poate în premieră.

Foto credit: 1 – Piccolo Teatro di Milano. 2,3 – Interferențe/Biro Istvan



23
/10
/14

Miercuri, 22 septembrie, la Sala Radio din Bucureşti, un public entuziast şi călduros a răspuns afirmativ întrebării „VĂ PLACE TANGO ?”, provocare artistică lansată prin turneul său naţional de violoncelistul RĂZVAN SUMA, alături de doi invitaţi argentinieni - ANALIA SELIS (voce) şi JULIO SANTILLAN (chitară). 

23
/10
/14

Iubitorii operei sunt invitați într-o clădire renovată, cu o sală de spectacole cu acustică îmbunătățită, care va permite reprezentații artistice de o calitate superioară. Șase premiere, invitați de marcă, evenimente speciale, spații reamenajate. Stagiunea se deschide cu o nouă premieră a operei „La traviata” de Giuseppe Verdi, într-o montare originală semnată de regizorul britanic Paul Curran

22
/10
/14

Nu-i înțeleg pe cei care nu-l simpatizează pe Woody Allen. Pe cei cărora le este indiferent. Nu trebuie să-l iubești. Însă este unul din marile mistere ale lumii inaderența unora la umorul său. La personajul său, aproape dispărut din filmele, nesfârșite, ale ultimilor ani, dar intrat în panoplia comicilor indispensabili ai cinematografiei.

22
/10
/14

Desenator, gagman, muzician, regizor, scenograf, mim, cineast, om de televiziune, poet, Pierre Étaix debutează pe scenă, pe care nu o va părăsi niciodată. Fascinat însă de marele ecran, la începutul anilor 1960, va începe să regizeze filme, alături de prietenul său Jean-Claude Carriere.

22
/10
/14

De la producătorii comediei de succes ,,Love Building”, vine din 26 decembrie pe marile ecrane Alt Love Building, un film cu Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă în rolurile principale, distribuit în cinematografe de Freeman Entertainment.

22
/10
/14

Actriţa Renee Zellweger, îndrăgită pentru rolurile din "Jerry Maguire" şi "Jurnalul lui Bridget Jones", a apărut complet schimbată la un eveniment dedicat femeilor din cinematografie, fiind greu de recunoscut chiar şi de către fanii săi...

22
/10
/14

Actorul român Marcel Iureş va oferi duminică, la Leicester Square Theatre din West End-ul londonez, o reprezentaţie a spectacolului "Absolut!", o producţie a Teatrului Act din Bucureşti, după "Ivan Turbincă" de Ion Creangă, informează Institutul Cultural Român (ICR) de la Londra.

22
/10
/14

Anamaria Marinca, cea care interpretează rolul Irmei în drama de război "Furia: Eroi anonimi/ Fury", a declarat, la premiera lungmetrajului de la Festivalul de Film de la Londra, că Brad Pitt, alături de care joacă în această peliculă, şi regizorul David Ayer au fost "sprijinul" său.

22
/10
/14

Les Films de Cannes à Bucarest se deschide vineri, 24 octombrie, de la ora 17.30, la Cinema Studio cu Trece şi prin perete, în regia lui Radu Jude, singurul film selecţionat – şi premiat – anul acesta la Cannes. În închuiderea festivalului, pe 30 octombrie, de la ora 20.00, va rula White God/ Oraşul câinilor, câştigătorul secţiunii Un certain Regard la Festivalul de la Cannes şi candidatul Ungariei la Oscar.

22
/10
/14

Iubitorii teatrului pot vedea în zilele de 22 şi 23 octombrie, de la ora 19.00, la Palatul Naţional al Copiilor (Bulevardul Tineretului 8-10, Bucureşti) - Sala Ion Cojar - "Cine e fazanul", de G. Feydeau. Spectacolul are două distribuţii diferite din care fac parte studenţi din anul III, Arta Actorului de la UNATC „I.L. Caragiale”.

22
/10
/14

Scenografia este arta de a executa decoruri și costume pentru un spectacol de teatru. În era tehnologiei, scenografia poate fi transpusă prin mijloace multimedia și astfel teatrul ne conduce într-o altă dimensiune sau ne creează o iluzie optică. Helmut Stürmer și Carmen Lidia Vidu explică dacă mijloacele multimedia pot fi un inamic al scenografiei clasice.